Municipiul Satu Mare primeşte 81 milioane lei pentru realizarea celui de-al treilea pod
0Proiectul este aşteptat de sătmăreni de 27 de ani, fiind o promisiune de campanie electorală în tot acest timp. Ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh a semnat pentru alocarea de fonduri acestei investiţii.
Proiectul celui de al treilea pod a ajuns pe masa Ministrului Dezvoltarii, Sevil Shhaideh. Acesta se pare că a primit toate aprobările necesare şi chiar şi ultima semnătură necesară alocării de fonduri, cea a ministrului.
Este vorba de suma de 82 milioane lei, suma suficientă realizării acestui pod mult aşteptat de către sătmăreni. Ministrul Sevil Shhaideh era aşteptată să semneze proiectul depus pe Planul Naţional de Dezvoltare Locală în cursul zilei de vineri sau cel târziu luni, dar se pare că nu a aşteptat prea mult pentru a face acest lucru.
"Consider că este vorba de o investiţie pe care o aşteaptă sătmărenii de 27 ani. Foarte mulţi politicieni au făcut promisiuni că vor realiza această investiţie şi că vor face rost de bani. Eu mă bucur că am reuşit împreună cu echipa să facem paşi concreţi să realizăm această investiţie. Deşi nu am făcut această promisiune în campania electorală, am muncit pentru această investiţie. În 30 iulie, indiferent de sursa de finanţare, va fi gata proiectul tehnic, pe baza căruia să putem face exproprierile şi licitaţia. Între 10 şi 15 iulie se va prezenta proiectul podului trei. ", a declarat primarul Kereskenyi Gabor.
Acesta a ţinut să precizeze că proiectul nu este doar pentru municipiul Satu Mare ci este un plus pentru întreg judeţul. Mulţumiri a îndreptat către preşedintele Consiliului Judeţean, Pataki Csaba şi către deputaţii sătmăreni, unul dintre ei, Magyar Lorand, fiind prezent la conferinţa de presă în care s-a făcut anunţul.
" Noi, deputaţii sătmăreni, am militat pentru acest proiect încă de când am început mandatul, de când s-a discutat proiectul bugetului pentru 2017. Urmează o perioadă lungă şi grea, licitaţia nu va fi uşoară pentru că aşa este legislaţia din România, greoaie, dar sper că până în 2020 să fie finalizată o investiţie majoră în municipiul Satu Mare", a declarat Magyar Lorand.
Al treileapod va avea rampa de urcare de pe strada Ştrandului şi va lega astfel Drumul Botizului, respectiv cei ce vin dinspre Baia Mare, de cartierul Micro 17, respectiv ieşirea din oraş spre Zalău, urmând să redirecţioneze astfel o mare parte din traficul de pe podul Decebal, sufocat de maşini la orele de vârf. Podul va relaxa traficul şi dimineaţa, când în cartierul Micro 17 cozile sunt interminabile pentru a se urca pe pod şi pentru a se ajunge în zona centrală.