Dosarul de corupţie al fostului şef APIA Satu Mare a fost strămutat la Oradea
0Curtea de Apel Oradea a admis cererea de strămutare a dosarului de la Tribunalul Satu Mare în care fostul şef de la APIA, Viorel Pintea, este cercetat pentru luare de mită. Cererea a fost formulată de acesta la sfârşitul lunii trecute şi acceptată azi de magistraţii orădeni.
Pintea a depus cererea privind strămutarea cazului aflat în prezent pe rolul Tribunalului Satu Mare pe data de 24 ianuarie 2014, la Curtea de Apel Oradea (CAO), iar azi solicitarea a fost acceptată de magistraţii orădeni.
“Ia act de retragerea cererii formulată de petiţionarul PINTEA VIOREL, privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 31/83/2014 al Tribunalului Satu Mare. În baza art. 275 alineatul 2 Cod procedură penală obligă petentul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. DEFINITIVĂ”, este soluţia dată de Curtea de Apel Oradea.
Viorel Pintea a fost trimis în judecată pentru corupţie. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA Oradea, în perioada 2010- 24 noiembrie 2013, Pintea, în calitate de director al APIA Satu Mare, a pretins, în etape diferite, de la doi denunţători (fermieri), suma de 40.500 euro din care a primit 5.500 euro, 3.000 lei şi bunuri în valoare de 36.000 lei.
Vă recomandăm şi