Cum se răspândesc paraziţii intestinali în organism. Infecţia este atât de puternică, încât ne poate doborî în timp record

Cum se răspândesc paraziţii intestinali în organism. Infecţia este atât de puternică, încât ne poate doborî în timp record

Analizele de laborator sunt obligatorii pentru a depista paraziţii intestinali. FOTO: Arhivă

Paraziţii intestinali au nevoie de o gazdă pentru a se reproduce. În cazul în care aceştia găsesc mediul prielnic, depun ouă în organismul uman, ducând la o infecţie cu paraziţi care nu poate fi depistată decât prin analize specifice. Durerile abdominale, greaţa şi vărsăturile sunt unele dintre cele mai comune simptome ale unei infecţii cu paraziţi intestinali.

Ştiri pe aceeaşi temă

Viermii şi paraziţii intestinali trăiesc în tractul gastro-intestinal. Infecţia cu astfel de paraziţi mai este numită şi boala mâinilor murdare din cauza faptului că pentru a evita transmiterea lor este necesar să fim atenţi la igiena personală, dar şi la mediul de lucru sau de joacă, atunci când vorbim despre un copil. 

Chiar şi după ce sunt depistaţi în organismul uma, aceştia sunt destul de greu de tratat şi eliminat doarece se înmulţesc doar în anumite perioade şi pot fi de mai multe feluri. Paraziţii intestinali afectează mai ales copiii mici, dar pot apărea şi în cazul adulţilor. Paraziţi precum limbricii, teniile şi cryptosporidium se elimină prin materiile fecale, motiv pentru care viermii adulţi pot fi vizibili cu ochiul liber, de aceea se recomandă părinţilor să observe din când în când scaunul copiilor.

"Examenul coproparazitologic este una dintre cele mai eficiente modalităţi de a detecta prezenţa acestora în organism.  Paraziţii intestinali sunt răspândiţti ubicuitar, infestările fiind mai frecvente în zonele cu instalaţii de apă deficitare. Diareea, malnutriţia, anemia şi obstrucţia intestinală reprezintă câteva din consecinţele infestării cu paraziţi intestinali", explică medicul gastroenterolog Mihai Markovits.

Giardia lamblia este parazitul cel mai frecvent depistat la examenul coproparazitologic. Este localizat în intestinul subţire, iar datorită multiplicării sale extrem de rapide numărul elementelor parazitare poate depăşi 1 milion/cm. Consecinţele infestării sunt astfel tulburări de digestie şi absorbţie intestinală, cu spolierea treptată a organismului-gazdă de substanţele nutritive necesare. 

Pentru depistarea eficientă a paraziţilor intestinali se recomandă examinarea sângelui, urinei, a materiilor fecale, biopsii de organe, secreţii, a lichidului duodenal, după cum este localizat parazitul în organism şi după căile de eliminare din organism. "Există sute de tipuri diferite de paraziţi şi viermi care pot trăi în corpul uman. Unii sunt microscopici, în timp ce alţii sunt atât de mari încât pot fi vãzuţi cu uşurinţă cu ochiul liber. Paraziţii pot fi întâlniţi oriunde în mediul nostru de viatã, în aerul pe care îl respirãm, în apa pe care o bem, în mâncare, mai ales în carne care nu este tratată termic corespunzător", explică medicul.

Igiena corespunzătoare

Pentru a preveni infestarea cu paraziţii intestinali, medici atrag atenţia şi asupra igienei personale, asupra stilului de viaţă şi a mâncării pe care o consumăm. De asemenea, în familiile în care există un animal de companie, părinţii trebuie să fie atenţi la semnele de oboseală şi la scaunul celor mici care sunt cei mai expuşi infestării cu paraziţi, mai ales dacă animalul nu este deparazitat periodic. 

"Pentru a preveni infecţia, igiena corespunzãtoare este foarte importantă. În special copiii trebuie învăţaţi să îşi spele mâinile după joacă şi înainte de a mânca. De asemnea părinţii nu trebuie să îţi lase copiii sã se joace în zonele în care le este permiscâinilor şi pisicilor să îşi facă nevoile", spune medicul Markovits. 

Cei care au avut paraziţi intestinali trebuie să respecte anumite reguli pentru a preveni reinfectarea. Aceasta se face prin pregătirea corespunzătoare a produselor alimentare, spălarea  corespunzătoare a fructelor şi legumelor care nu se gătesc termic, dar şi folosirea mânuşlor când se schimbă nisipul pisicilor a fecalelor câinilor. 

Vă mai recomandăm:

Cum se face examenul parazitologic?

Refuză să se trateze. Donatorii de sânge depistaţi cu boli grave ignoră sfaturile medicilor şi îi pun în pericol pe cei jur

citeste totul despre: