Cum era să ia foc oraşul Satu Mare, în 1970, la doar câteva zile după inundaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezervele de combustibil ale oraşului au ieşit din rezervoare, datorită densităţii mai mici decât cele ale apei şi au plutit, existând un pericol imens de incendiu.

Despre inundaţiile din 14 Mai 1970 s-au scris multe articole şi au rămas multe dovezi, prin pozele făcute în acea perioadă. O persoană apărută la comemorarea victimelor din 1970 pune la îndoială veridicitatea informaţiilor făcute publice şi rostogolite până astăzi, cum că ar fi fost doar 56 de morţi, el afirmând că a numărat cel puţin 91 de decedaţi.

Cert este că nu tot ce s-a întâmplat atunci s-a consemnat şi s-a transmis generaţiilor viitoare, una dintre informaţii fiind pericolul reprezentat de ieşirea benzinei şi a motorinei din depozitul oraşului din rezervoare, respectiv posibilitatea aprinderii lui şi a unui incendiu de proporţii.

„Aici pe Botizului, unde e cimitirul acum, era depozitul de petrol al oraşului. Toate bazinele erau subterane, cu gură de vizitare deasupra. A itnrat apa în ele, iar benzina şi motorina fiind uşoare, au ieşit deasupra apei.

Atunci a fost un pic de spaimă, până s-a îndepărtat pânza aia de produse petroliere. A fost o propagandă puternică atunci să nu se aprindă nici un chibirit în zonă, că dacă se aprindea, ardea pânza aia de combustibil de deasupra apei şi ardea tot ce prindea aproape. ”, afirmă fostul pompier Nicolae Epuran, care a intervenit la inundaţii.

Acesta mai afirmă că unele clădiri care au fost inundate prezintă şi acum o dâră unsuroasă, ca urmare a faptului că au fost atinse de pelicula de benzină şi motorină.

Satu Mare

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite