Conferinţă dedicată persoanelor cu Diabet Zaharat la Grand Mall Satu Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societatea de Neuropatie Diabetică organizează în data de 6 mai 2015 ora 16:00 la Grand Mall Satu Mare,  Str. Iuliu Maniu, Nr. 2, întalnirea “Ce ştim despre Neuropatia Diabetică”.În cadrul acestei întâlniri persoanele cu Diabet Zaharat vor putea afla mai multe detalii despre boala lor şi despre complicaţiile acesteia.

Participanţii vor putea interacţiona cu specialiştii prezenţi pentru găsirea celor mai bune modalităţi de educaţie în scopul prevenirii şi managementului eficient al Neuropatiei Diabetice. La finalul evenimentului se vor efectua testări gratuite de glicemie şi risc de ulceraţie a piciorului diabetic.

Societatea de Neuropatie Diabetică-Neurodiab a luat fiinţă în anul 2012 la Cluj-Napoca, având ca misiune creşterea conştientizării problematicii neuropatiei diabetice, educarea publicului şi a furnizorilor de servicii medicale, sprijinirea pacienţilor, încurajarea găsirii de resurse pentru cercetareaşi înţelegerea cauzelor neuropatiei diabetice, pentru dezvoltarea de terapii cât mai eficiente. 

Pâna în acest moment au avut loc 28 conferinţe din seria “Ce stim despre Neuropatia Diabetică” la care au participat peste 1800 de persoane cu Diabet Zaharat.

Federaţia Internaţionala a Diabetului atrage atenţia asupra seriozităţii Diabetului Zaharat. Undeva în lume la fiecare 8 secunde o persoană cu Diabet Zaharat moare. La fiecare 30 de secunde o persoană suferă o amputaţie datorată Diabetului Zaharat.

Vă mai recomandăm

Obezitatea şi diabetul, cauzate de fructoza din alimentele procesate

Adolescentul sedentar şi dependent de fast-food, victima sigură a diabetului

Satu Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite