Un primar din Caraş-Severin laureat al Galei Premiilor Avangarde
0
Târgul Internaţional de Investiţii „Împreună reconstruim România“ a găzduit în cadrul său Gala Premiilor Avangarde, în care au fost premiaţi şi primarii care au atras cele mai mari investiţii.
În perioada 28-30 mai 2013, se organizează a doua ediţie a Târgului Internaţional de Investiţii „Împreună reconstruim România“. Acţiunea găzduieşte - faţă în faţă - actori ai scenei politice romaneşti, reprezentanţi de frunte ai Executivului României, peste 900 de primari din Romania, dar şi cele mai prestigioase companii private din întreaga lume. Nu lipsesc ambasadori, ataşaţi comerciali, precum şi reprezentanţi ai misiunilor diplomatice de la Bucureşti, reprezentanţi ai camerelor de comerţ bilaterale.
Seminariile din cadrul reuniunii vor fi susţinute de către specialişti din Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice; Ministerul Fondurilor Europene; Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice; Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale; Ministerul Economiei; Ministerul Transporturilor dar şi din prestigioase companii private internationale. Asociatia Oraselor din Romania şi Asociatia Comunelor din Romania s-au asociat şi ele evenimentului.
Actiunea reprezinta o platforma care va reuni: primari si reprezentanti de frunte ai administratiilor locale din Romania, preocupati de dezvoltarea durabila a comunitatilor pe care le reprezinta si mai ales de identificarea unor surse de finantare pentru proiectele proprii de dezvoltare economica si sociala; investitorii internationali interesati sa participe la dezvoltarea accelerata a tarii; reprezentanti ai misiunilor diplomatice de la Bucuresti, ai camerelor de comert si a structurilor patronale; companii private interesate de identificarea de noi parteneriate de afaceri de tip parteneriat public-privat; reprezentanti ai autoritatilor centrale, ministere si agentii; reprezentanti ai bancilor din Romania.
În cadrul primei zile s-a desfăşurat şi Gala Premiilor Avangarde, în care principalul laureat a fost primarul staţiunii Băile Herculane, Nicuşor Vasilescu, primind premiul de excelenţă în administraţie. Premiul vine ca o recunoaştere a eforturilor făcute în cei aproape 5 ani de mandat pentru a revitaliza şi a aduce cât mai multe investiţii şi investitori în staţiunea ajunsă în urmă cu 5 ani în pragul colapsului. Mai mult, Vasilescu are şi meritul de a fi pus investiţiile de la Băile Herculane sub protecţia ONU, ceea ce reprezintă o garanţie serioasă privind realizarea acestora. Alte premii au mai primit Gheorghe Falcă sau primarul Piedone.
CITEŞTE ŞI:
Cum se dezvoltă staţiunea frecventată cu regularitate de împărăteasa Sisi
Lucrările la SPA sunt amânate de o contestaţie, dar proiectul nu este pus în pericol
Nicuşor Vasilescu a demisionat din funcţia de preşedinte al PDL Caraş-Severin