Un băieţel are mare nevoie de ajutor. Medicii au descoperit că are cancer, iar părinţii nu au banii pentru tratament

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copil, de 5 ani, suferă de neuroblastom în stadiul trei cu metastază osoasă. Are mare nevoie de ajutor pentru a se vindeca de boală.

Cristian se află la spitalul ”Luis Ţurcanu” din Timişoara, din 29 mai, unde a fost operat din cauza unei ocluzii intestinale. La începutul anului trecut, Cristian se plângea mereu că îl doare burtica. A ajuns la spitalul din Lugoj, unde în primă fază a primit tratament pentru constipaţie. Au trecut câteva zile şi starea lui nu s-a îmbunătăţit, dimpotrivă. Copilul acuza dureri tot mai puternice. Revenit la spitalul lugojean, i s-a pus ca diagnostic ocluzie intestinală şi a fost trimis la Timişoara, pentru o intervenţie chirurgicală. În timpul operaţiei, medicii i-au descoperit neuroblastomul. Din 17 iunie a început chimioterapia (citostatice), urmând să facă 10 şedinţe. Până în momentul acesta a făcut cinci şi mai trebuie să facă încă cinci. Şanse sunt, după primele şenţine, deoarece după primele şedinţe tumoarea s-a micşorat.

Familia lui Cristian are nevoie de bani pentru unele medicamente şi pentru tratamentul care nu este suportat de stat. “Sunt şi acum cu el în spital. Urmează alte şedinţe de chimioterapie. Până acum s-a mai redus însă singura lui şansă este un autotransplant.  Soţul trebuie să stea să aibă grijă de ceilalţi copii, mai ales de cea mică. Nu mă plâng, dar avem un venit de 960 de lei, vă daţi seama cum ne descurcăm”, spune Mariana, mama băiatului.

Conform specialiştilor, neuroblastomul este un tip rar de cancer care afectează copiii, majoritatea cu vârstă până în cinci ani.  Neuroblastomul porneşte cel mai adesea în abdomen, mai ales în zona glandelor suprarenale sau în zone ale ţesutului nervos din partea din spate a abdomenului, dar se poate răspândi către alte părţi ale corpului, cum ar fi la oase, ficat sau piele, prin intermediul vaselor de sânge şi al sistemului limfatic.

Tratamentul depinde de stadiul cancerului şi gradul cancerului. Gradul se referă la cum se prezintă celulelele la microscop. Cu cât acestea arată mai aproape de normal, cu atât gradul este mai mic, şansele ca boala să se agraveze fiind, de asemenea, mai scăzute.
Copii care prezintă neuroblastom au nevoie de tratament. Aceştia vor primi, în general, o combinaţie de tratamente: intervenţie chirurgicală, chimioterapie şi radioterapie.

Familie cu probleme

Cristian Farcaş provine dintr-o familie cu posibilităţi financiare reduse. Locuiesc în Nădrag, în judeţul Timiş, unde Cristian mai are doi frăţiori, Andrei (11 ani) şi Cosmin (9 ani) şi o surioară - Flavia (1 an). Anul acesta nu au avut bani nici să-şi cumpere lemne pentru foc. Prin Asociaţia Umanitară Speranţa pentru România, s-au găsit câţiva oameni cu suflet mare, care le-au dat o mână de ajutor.

“Nu mai am cum să muncesc, pentru că sunt tot timpul cu Cristian. Soţul s-a îmbolnăvit şi el şi a fost operat. Noroc cu soacra mea, că a luat-o pe cea mică la ea s-o crească. Sper ca să ne ajute Dumnezeu să trecem şi peste asta. Doctorii sunt foarte buni şi fac toate eforturile să-l salveze”, afirmă Mariana.

Asociaţia Speranţa pentru România încearcă să-i ajute şi a deschis mai multe conturi bancare unde se pot dona bani. Cei care doresc să ia legătura cu familia, o pot face la numărul 0787635426, telefon la care răspunde mama copiilor. Dacă vreţi să faceţi donaţii în conturile de mai jos, precizaţi, la depunerea banilor, “pentru Cristian Farcaş”.

Donaţii online cu cardul aici: http://www.sperantapentruromania.ro/doneaza/

Donaţii online prin PayPal, aici: http://www.sperantapentruromania.ro/doneaza/

Donaţii bancare în conturile de mai jos:

IN LEI: RO 74 RNCB 001813 82799 00003

IN EURO: RO 04 RNCB 0018138279900002

COD SWIFT: RNCBROBU

 Cont in RON: RO39 RZBR 0000 0600 1204 2338

Cont in EURO: RO24 RZBR 0000 0600 1218 9757

Code Swift: RZBRROBU

Cont in RON: RO18BTRLRONCRT0365344401

Cont in EURO: RO65BTRLEURCRT0365344401

Code Swift: BTRLRO22

 

 

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite