Reţeta excentrică: chiftele de urzici cu lapte de soia şi sos alb din ulei de porumb. „Se servesc cu ultimii castraveţi acri din butoi“
0Uica Mihai, bucătarul născut pe meleagurile Reşiţei, transformă urzicile în mâncăruri gustoase care pot fi gătit uşor şi acasă
Urzica este o plantă erbacee, pe care o găsiţi la piaţa sau în grădini şi izlazuri.
Pentru care mergeţi la cules, e indicat să folosiţi mănuşi, pentru că din cauza
substanţelor care le emană (acid formic), urzicile “vă muşcă” şi produc o inflamaţie a
pielii, însoţită de usturime şi prurit intens. Nu culegeţi decât vârful lor, cu
patru frunze, cele mai fragede şi gustoase. Nu le lăsaţi să zacă mult timp,
gătiţi-le proaspete, aşa efectul energetic şi chimic este perfect. Reţeta de
chiftele recomandată de Uica Mihai este simplu de pus în practică, iar chifteluţele
care ies la final sunt extrem de gustoase.
“Fierbe o poală de urzici, stoarce-le toacă-le mărunt şi pune-le într-un vas încăpător.
Fierbe într-o cană de lapte de soia o jumătate de cană de gris amestecând încontinuu ca să nu se prindă, să nu facă cocoloaşe şi să aibe o consistenţă cât mai densă.
Amestecă urzicile cu grisul fiert în proporţie de 3 măsuri de urzici, 1 măsură de gris.
Adaugă şi două cepe mari tăiate fin, călite în ulei şi drese la gust cu sare, piper, boia şi cimbru.
Amestecă bine maiaua aceasta, potrivindu-i gustul cu puţin sos de soia, piper, boia iute.
Formează chiftele potrivite şi frige-le la foc iute, să prindă doar crustă rumenă iar în mijloc să rămână păstoase.
Aşează-le pe o tavă şi dă-le la cuptorul preîncălzit la 170 de grade pentru un sfert de ceas.
Separat fă un sos alb din ulei de porumb, făină, supă de legume, iar la final, pune usturoi bătut bine în mojar.
Chiftelele se servesc cu sos, alături de o salată verde stropită cu vinegretă, ori cu ultimii castraveţi acrii din butoi”, spune bucătarul