Floare - fotograful cu nume predestinat. Face zeci de kilometri prin munţi pentru a suprinde momentul natural perfect

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciprian Floare se simte bine în natura
Ciprian Floare se simte bine în natura

Ciprian Floare este cel mai cunoscut fotograf din Caraş-Severin, care încearcă şi reuşeşte să suprindă natura în toată splendoarea

Lui Ciprian Floare (42 de ani) pare că şi numele i-a fost predestinat pentru ceea ce face. Este fotograf şi activist de mediu, fiind preşedintele Asociaţiei Wild Caraş-Severin. Ciprian a devenit cunoscut în ultimii ani, pentru fotografiile sale, pe care le publică pe Facebook şi care redau peisaje extraordinare şi surprind animalele sălbatice “la ele acasă”.

Chiar dacă are o firmă de construcţii, care îi răpeşte destul de mult timp, Ciprian nu poate petrece mai mult de câteva zile departe de natură. “Fac fotografie de la 13 ani. Pot să spun că primul aparat l-am avut pe vremea când nici nu aveam buletin. Treaba asta cu sălbăticia însă, a început de câţiva ani. Şi înainte îmi plăcea să merg în natură, dar nu petreceam atâta timp pe munţi”, îşi începe Ciprian povestea.

De altfel, fotograful recunoaşte că gustul pentru fotografia de natură l-a prins după ce s-a mutat în Caraş-Severin. “Eu sunt arădean. M-am căsătorit şi am venit aici, prin ’98. Caraşul e zonă superbă. Dacă iubeşti natura, nu ai cum să mai pleci de aici”, recunoaşte Ciprian.

Petrece cel puţin două zile pe săptămână în munţi

Ciprian spune că face totul din pasiune şi dragoste de natură şi susţine că a evitat să facă o afacere din fotografie, de aceea a refuzat să meargă la evenimente şi să-şi transfome hobby-ul într-o afacere. “Nu am nimic cu cei care fac asta, dar eu prefer să nu o fac, pentru că atunci când pozezi pentru bani nu mai faci ceea ce îţi place şi transformi totul într-un job. Eu am norocul să am din ce să-mi susţin pasiunea şi atunci prefer să umblu zile întregi să fotografiez doar ceea îmi place”, este de părere fotograful.

Iar dragoste pentru natură găseşti la Ciprian Floare cât se poate de multă, pentru că altfel nu ar fi în stare să petreacă săptămâni întregi în căutarea peisajului perfect. “Petrec foarte mult timp în natură. Pot să spun că nu există săptămână, în care să nu îmi iau aparatul şi să plec cel puţin două zile la fotografiat. Să pozezi animale şi peisaje îţi trebuie timp, trebuie să faci kilometri întregi. Te duci la pomul lăudat şi nu îţi iasă nimic. Te mai duci încă o dată. Sau te duci pentru ceva şi găseşti altceva. Ca să ajungi să fotografiezi un animal ca râsul, ca ursul sau lupul sau capra neagră, sunt luni de muncă de multe ori”, afirmă fotograful cărăşean, care se consideră binecuvântat că familia îi înţelege această pasiune. Şi chiar şi investiţiile pentru a o susţine. Pentru că din banii cheltuiţi până acum îşi cumpăra liniştit o maşină de lux.

 “Am trecut de mult de 15-20 de mii de euro. Pot să spun, că nu e niciun secret. Soţia mea ştie şi mă înţelege, nu o să am probleme acasă dacă apare asta în ziar. La noi nu s-a pus niciodată o astfel de problemă. A o familie minunată, care îmi înţelege pasiunea şi mă lasă să o practic aşa cum doresc. Soţia nu are treabă cu domeniul asta. Una din cele două fete, pe care le am, e pasionată de natură, cealaltă e mai mult cu oraşul. Fiecare pe linia lui”, spune Ciprian.

Caraşul e frumos, dar nu e promovat

Dacă îl întrebi care e cea mai tare captură pe care a făcut-o de când “vânează” animale în Munţii Banatului, nu se poate hotărî. “E greu de spus. Îmi plac foarte mult şerpii, viperele. E greu să le găseşti. Merg în zone unde sunt multe exemplare şi de multe ori treci pe lângă ele şi nu le vezi, atât de bine sunt camuflate. Tot ce ţine de wild se face cu puţină documentare înainte”, susţine fotograful.

Floare spune că, atât prin fotografiile care le face, cât şi prin asociaţia, pe care a înfiinţat-o, îşi doreşte să promoveze zona Caraşului. Şi multe din fotografiile lui, extrem de populare pe reţelele de socializare, au adus turişti în zonă. De altfel, una din supărările lui Ciprian Floare e faptul că zona în care trăieşte nu e sprijinită şi nu e promovată aşa cum ar merita.

 “Caraşul nu este pregătit aşa cum ar trebui să primească turiştii. Din păcate, aici sunt probleme foarte mari, legate de infrastructură, de lipsa pensiunilor, de lipsa unei promovări adecvate, de sprijinul celor care ar trebui să susţină judeţul în acest sens. Sunt probleme pe care le vedem cu ochiul liber, ştiţi şi voi din presă. Noi încercăm, o mână de oameni, care iubim natura şi această zonă să schimbăm lucrurile, să ne asociem, să facem anumite structuri care să schimbe ceva”, afirmă fotograful îndrăgostit de natură. 

De altfel, ne povesteşte despre o situaţie în care nimeni nu ia măsuri, deşi se petrece anual. “Mă deranjează cel mai mult că anumite autorităţi, care există, nu îşi fac treaba aşa cum trebuie. Nu e posibil ca ani la rând, specii de faună şi floră să fie pârjolite la propriu şi nimeni să nu răspundă. Practica asta de a da foc pajiştilor e extrem de dăunătoare. Sute de hectare ard în fiecare an, dar nimeni nu ia nicio măsură”, spune Ciprian Floare.

Dunărea, perla coroanei

În finalul discuţiei noastre, Ciprian ne-a dezvăluit că îşi extinde zona de acţiune şi de o bună perioadă a început să-şi îndrepte obiectivul şi spre o altă regiune la fel de bogată în frumos.

“Am început să merg şi la Dunăre, o zonă pe care nu am străbătut-o până acum şi care are extrem de multe locuri extraordinare. Ne concentrăm acum pe zona cailor sălbăticiţi. Cum ziceam, zona de la Dunăre are foarte multe specii de faună şi floră pe care nu le găsim în altă parte. Păsări, găsim acolo popândăul, mai multe specii de broască ţestoasă, de reptile, mai e bujorul, de care puţină lume ştie că există în Caraş. E o zonă cu trasee turistice foarte faine, foarte bine marcate, pe care turiştii au ce vedea”, crede Ciprian Floare.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite