Distrugerea staţiunii Băile Herculane, anchetată de DIICOT

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Privatizarea frauduloasă şi distrugerea uneia din cele mai frumoase staţiuni balneare din România au intrat în atenţia DIICOT. Vizat de ancheta cu un prejudiciu estimat la peste 120 de milioane de lei este fostul deputat Iosif Armaş.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) au descins miercuri la 22 de adrese din Timişoara, Reşiţa şi Băile Herculane. Ancheta este una complexă şi vizează modul în care a fost privatizată şi falimentată una din cele mai renumite staţiuni balneare din România: Băile Herculane. „Cap de afiş“ în acest dosar este fostul deputat PSD Iosif Armaş. Acesta a fost ridicat din Bucureşti şi dus la sediul DIICOT Caraş-Severin pentru audieri.

Potrivit informaţiilor făcute publice până acum, ancheta vizează privatizarea staţiunii balneare şi distrugerea ei. Practic, este vorba despre privatizarea fostei societăţi de stat SC Hercules SA, care s-a realizat în anul 2001. Ministrul turismului de la acea vreme, Dan Matei Agathon, a oferit, în cadrul unui proces de privatizare controversat, aproape întreaga staţiune, centrul istoric şi complexul de hoteluri şi baze de tratament omului de afaceri Iosif Armaş. La acel moment, Armaş s-a angajat să investească sume considerabile. Cel puţin aşa arătau declaraţiile sale, dar condiţiile contractul de privatizare au rămas secrete.

De-a lungul anilor, edilii staţiunii au sesizat autorităţile că nu se investeşte în clădirile de patrimoniu, dar nimeni nu a luat nicio măsură. „Nu s-a făcut nimic în staţiune după privatizare. Se vede cu ochiul liber“, a declarat, pentru „Adevărul“, viceprimarul din Băile Herculane, Gore Domilescu. În timp, S.C. Hercules SA, în care acţionar majoritar este firma SC Argirom Internaţional SA, patronată de fostul deputat Iosif Armaş, a început să acumuleze datorii către statul român, dar şi faţă de alţi creditori şi a intrat în insolvenţă.

Cum a operat „gruparea Armaş“

Potrivit datelor existente până în momentul de faţă, procurorii DIICOT investighează modul în care peste 20 de proprietăţi din patrmoniul SC Hercules SA au fost înstrăinate fraudulos, în dauna creditorilor. „S-a reţinut faptul că suspecţii Iosif Armaş, preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Hercules SA Băile Herculane, acţionar şi administrator special al SC Argirom Internaţional SA Bucureşti (societate care la rândul ei deţinea peste 60% din acţiunile SC Hercules SA Băile Herculane), Filip Railescu, director General al SC Hercules SA, şi Gavril Adamescu, director Economic al SC Herculesc SA, au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior şi alte persoane, printre care se află şi Angela Monica Borza (lichidator judiciar), având drept scop scoaterea activelor/bunurilor SC Hercules SA din patrimoniul acesteia şi însuşirea sumelor de bani obţinute din valorificarea acestor active“, arată surse judiciare.

Potrivit aceleiaşi surse, dosarul vizează săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare şi complicitate la delapidare, bancrută frauduloasă şi complicitate la bancrută frauduloasă, dar şi abuz în serviciu. Potrivit site-ului pressalert.ro, ancheta DIICOT vizează şi modul în care firma lui Armaş a încheiat un contract cu Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale pentru depozitarea a peste 11 milioane de kilograme de zahăr, prejudiciul în afacerea cu zahăr fiind estimat la 40 de milioane de lei.

O istorie de 2.000 de ani

Staţiunea Băile Herculane are o istorie cu totul aparte. Certificarea documentară a staţiunii datează din anul 153 d.Hr. Există mai multe ipoteze ale specialiştilor care susţin că însuşi Împăratul Traian ar fi ctitorul acestei staţiuni, monedele cu chipul acestuia descoperite pe raza staţiunii ducând la această supoziţie. Au rămas o serie de pietre de altar care vorbesc despre eficienţa tratamentului balnear de la Băile Herculane. Staţiunea a fost reconstruită sub Imperiul Austro Ungar. Din 1736 a început reconstrucţia şi modernizarea băilor, a căilor de acces, grănicerii bănăţeni construind aici majoritatea edificiilor din staţiune, care poartă amprenta stilului baroc de factură austriacă. De-a lungul timpului staţiunea a fost vizitată de mari personalităţi, între care: împăratul Iosif al II-lea, împăratul Francisc I şi împărăteasa Carolina şi de celebrul cuplu imperial Franz Iosef şi Elisabeta. Dezvoltarea staţiunii a continuat şi în perioada comunistă, când s-au construit mai multe hoteluri. După Revoluţie, staţiunea a fost distrusă.
 

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite