Crin Antonescu: „Sorin Frunzăverde este unul dintre oamenii cei mai valoroşi în politica României, unul din puţinii oameni care au vorbit puţin şi au făcut mult“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
PNL Caraş-Severin a reuşit să impună doi vicepreşedinţi în conducerea naţională a partidului
PNL Caraş-Severin a reuşit să impună doi vicepreşedinţi în conducerea naţională a partidului

Crin Antonescu şi-a prezentat la Congresul PNL de astăzi moţiunea prin care îşi prezenta candidatura şi echipa numită „PNL -Partidul Dreptei Româneşti“.

Pe lângă succesul lui Crin Antonescu, reconfirmat preşedinte al PNL, un succes extraordinar au reputat liberalii din Caraş-Severin care au reuşit să obţină un rezultat istoric, unic în istoria liberalilor din Vestul României. Ioan Marcel Vela a devenit coordonatorul primarilor liberali din România, fiind ales vicepreşedinte executiv cu atribuţii privind adminstraţia publică iar Sorin Frunzăverde şi-a păstrat funcţia primită la intrarea în PNL, aceea de vicepreşedinte.
Dar, de departe, elogiul adus de Crin Antonescu, este unul mai mult decât onorabil pentru Sorin Frunzăverde: „Vreau să-mi îngăduiţi să spun două cuvinte speciale de mulţumire pentru Sorin Frunzăverde. Sorin Frunzăverde nu este doar unul dintre cei mai valoroşi oameni politici pe care i-a avut România în 20 de ani, v-o spun fără ezitare în legătură cu un om care a fost sau este preşedintele Consiliului Judeţean, parlamentar, ministru în câteva rânduri, lider de partid, este unul dintre oamenii cei mai valoroşi în politica României pentru că este unul din puţinii oameni care au vorbit puţin şi au făcut mult. Pentru noi, venirea într-un moment în care ceea ce numim regimul Băsescu era într-un apogeu de putere, venirea lui Sorin Frunzăverde a însemnat un efect extraordinar nu pentru că a declanşat criza în rândurile majorităţii de atunci, ci pentru că, prin venirea sa în rândurile noastre, un om de mare loialitate de partid, un om care construise şi trăise 20 de ani în acel partid ca Sorin Frunzăverde a spus clar şi cu o voce puternică, autorizată, credibilă ‘Mă duc la Partidul Naţional Liberal pentru că la Partidul Naţional Liberal este dreapta'. Îţi mulţumim, Sorin şi fii bine venit, încă o dată, alături de noi!“
Dacă Sorin Frunzăverde nu mai are nevoie de nici o prezentare politică şi rămânerea printre greii partidului era previzibilă, pe Marcel Vela puţini analişti politici l-ar fi văzut într-o funcţie aşa importantă.
Ion Marcel Vela s-a născut la 2 iunie 1963, în comuna Armeniş din judeţul Caraş-Severin. Este absolvent de studii superioare politehnice şi de ştiinţe juridice.

Membru fondator al Filialei Partidului Naţional Liberal Caraş-Severin şi membru al Alianţei Civice din anul 1990, în 2002 a devenit membru al Delegaţiei Reprezentanţilor Naţionali, în 2005 membru al Biroului Central al Ligii Aleşilor Locali, iar din ianuarie 2008 este preşedintele Filialei PNL Caraş-Severin. Secretar executiv al PNL în 2009. În cadrul Congresului PNL din 2010 a fost ales membru al Biroului Politic Central.

A fost viceprimar al municipiului Caransebeş (1992 - 1996), prefect al judeţului Caraş-Severin (2000 - 2001), iar din 2004 ocupă fotoliul de primar al Caransebeşului. A fost reales în această funcţie în 2008 şi în 2012.

În anul 2000 a fost decorat cu Ordinul Naţional 'Serviciul Credincios' în grad de Ofiţer de către preşedintele Emil Constantinescu, în 2004 a primit Ordinul 'Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989' de la preşedintele Ion Iliescu, iar în 2010 Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a decernat Ordinul Stephanus Magnus. Mai trebuie amintit şi că vicepremierul Daniel Chiţoiu a fost naşul de căsătorie al fiicei sale, la Caransebeş în anul 2012.
 

crin antonescu marcel vela
Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite