VIDEO Zece ani fără Florin Bogardo. Lucruri mai puţin ştiute despre rădăcinile sale italiene din Drăgăşani şi viaţa sa de poveste cu imagini de colecţie
0
Puţini ştiu însă despre faimoasa familie din care se trăgea şi despre rădăcinile sale italieneşti din Drăgăşani - Vâlcea.
Puţini ştiu însă despre faimoasa familie din care se trăgea şi despre rădăcinile sale italieneşti din Drăgăşani - Vâlcea.
Urmaşii unora dintre italienii care au venit în ţara noastră din a doua jumătate a secolului al XIX-lea până în prima jumătate a secolului al XX-lea, când a avut loc o emigrare în masă a italienilor în România, în Ţara Românească şi Moldova, au decis cu timpul să se stabilească definitiv şi încă trăiesc aici.
Printre ei, s-a numărat şi familia Bogardo. Chiar dacă, fizic, Florin Bogardo ne-a părăsit în urmă cu 10 ani, a lăsat în urmă una dintre cele mai valoroase pagini din istoria muzicii uşoare româneşti, în deceniile şapte – nouă ale veacului trecut.
Ceea ce nu se cunoaşte, sau se ştie prea puţin este că marele compozitor şi cântăreţ are rădăcini în Drăgăşani – Vâlcea. Ambii părinţi s-au născut în „oraşul dintre vii”: tatăl fiind fiul unor italieni stabiliţi aici la începutul secolului XX, iar mama fiica unui reputat medic local.
Ambii bunici, şi cel matern şi cel patern, au fost personalităţi marcante ale vremii, lăsând în urmă amprente puternice asupra acestor locuri vâlcene. Unchiul din partea tatălui a fost, de asemenea, o celebritate, atât în România acelor vremuri, cât şi în Italia.
Cu toate acestea, Florin Bogardo nu s-a lăudat niciodată cu faima familiei din care provenea, trăind într-o deplină discreţie, care i-a caracterizat, de altfel, întreaga existenţă.
Bunicul patern a deschis primul depozit de cherestea din Drăgăşani
Bunicul, Giuseppe Iosif Bogardo, originar, ca şi soţia, din Loco Rotondo – ţinutul Bari din sudul Italiei, de meserie zidar, a migrat înainte de 1900 şi s-a stabilit la Drăgăşani – Vâlcea. Cunoscut ca antreprenor de construcţii, meşter, „zidar”, „tâmplar”, „sculptor”, el a deschis primul depozit de cherestea din Drăgăşani – după cum spun actele oficiale ce se păstrează din acea vreme - şi de la au rămas construcţii care au dăinuit în timp, după cum am descoperit într-un documentar al Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea, dedicat personalităţilor din Drăgăşani, existent şi în baza de date a proiectului „Istorie Locală”.
Spre exemplu, Giuseppe Bogardo a contribuit la ridicarea Bisericii parohiale cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Ştefăneşti aparţinând Protoieriei Drăgăşani, în anul 1905, ctitorită de către preotul folclorist Teodor Bălăşel, alături de alţi italieni, precum maistrul Batista Rossi şi constructorul Basseli Vittorio.
În 1916, sediul PTT Drăgăşani funcţiona în casele Giuseppe Bogardo. Iar într-un Decret din 1950, actualizat cinci am mai târziu, privind naţionalizarea unor imobile, am descoperit şi că bunicul italian mai deţinuse şi şase apartamente în Bucureşti.
Familia Bogardo, italieni - catolici praticanţi, a avut doi băieţi: Alfredo şi Oronzo (Orenze / Orenzo / Oranzo – l-am găsit sub mai multe forme, cel mai probabil dintr-o greşeală ortografică – n.r.). În unele relatări l-am găsit şi sub numele de Armando sau O.G. Bogardo.
Unchiul, printre primii jurnalişti sportivi ai „Corriere della Sera”
Unchiul lui Florin Bogardo - Alfredo - s-a născut la Drăgăşani, în 1908. A locuit pe aceeaşi stradă şi prin urmare a copilărit împreună cu o altă personalitate a culturii româneşti - scriitorul Gib I. Mihăescu.
Printre altele, a studiat la Şcoala Confesională a Bărăţiei (catolice) din Râmnicu Vâlcea.
Trei generaţii, Florin Bogardo alături de ilustra sa familie - tatăl, bunicul şi unchiul italieni Foto FB Florin Bogardo - in memoriam
În 1920, Alfredo şi fratele său Armando (Orenzo), după cum aflăm din aceeaşi sursă, au fost duşi de tatăl lor în Italia, pentru a-şi continua studiile. Aici, va termina liceul cel care avea să devină ulterior un jurnalist de prestigiu, un scriitor de avangardă şi unul dintre primii jurnalişti sportivi ai „Corriere della Sera”.
În 1928, ocupă un post de corector la Milano, unde va rămâne definitiv. Cariera sa a început cu publicaţii de ştiri sportive. După război a trecut la publicaţia „Il Giorno”.
Jurnalistul care a propus „cocoşul“ ca simbol al echipei de fotbal Bari
În 1931, a scris romanul „Dalila înamorată”, urmat de „Sportul anului 2000”, „S-a furat echipa naţională”, „Mingea femecată”, „Clasaficarea fatală”.
El este cel care a propus, în anii ’30, „cocoşul” ca simbol al lui „Bari Calcio”, în controverse jurnalistice cu colegul său Paolo Magrone, care ar fi preferat „roaba”.
Romanul „Clasificarea fatală” a apărut şi în româneşte, în foileton, în ziarul „Universul sportiv”, începând cu nr. 164/30 august 1938, în traducerea lui Toma Alexandrescu, care i-a făcut o prezentare interesantă romancierului „născut pe plaiurile noastre”, luat ca model de scriitor dedicat integral literaturii sportive.
Scriitorul de prestigiu a murit la Milano, lângă fotografia casei cu plopi din Drăgăşaniul natal
În acelaşi an - 1938, scriitorul a venit la Drăgăşani să-şi revadă prietenii din copilărie şi să-şi perfecteze contractul pentru traducerea romanului.
„În cele câteva zile cât a stat aici, a colindat oraşul şi împrejurimile, căutându-şi prietenii de altădată. Purta cu sine o carte - Passagi rumeni a lui G. Gerenzani (tipărită la Torino în 1931), care prezenta pitorescul ţării noastre şi un volum Candidat fără noroc, al lui D. D. Pătrăşcanu, prima sa lectură literară românească, după cum mărturisea atunci. Ţinea şi un jurnal, cu unele însemnări în româneşte”, aflăm tot din „Istorie locală”.
„E atâta linişte şi senin aici la Drăgăşani; nu se uită atâtea lucruri minunate ... Am să revin, poate, cândva, deşi nori grei se abat desupra Europei, se întrevăd ameninţători, din ce în ce mai mult...” spunea el într-o scrisoare, după întoarcerea în Italia.
Din păcate, n-avea să mai revină; fiind mobilizat, războiul i-a retezat această posibilitate. A avut şansa să supravieţuiască regimului Mussolini. După război, a fost redactor la ziarul „Avanti” al Partidului Socialist Italian al lui Pietro Neni.
Cu romanele „Questa maladete guerra” - „Acest război blestemat”, publicat în Milano, la Editura dell'Arcobaleno, în 1945 şi „Ancora due ore d’Italia” - a abordat un gen nou, în care s-a dovedit a fi un „maestro”, ultimul fiind premiat la un concurs al romanului modern italian.
A murit în decembrie 1969, în urma unui accident de maşină, departe de ai lui, la Milano, păstrând la căpătâi fotografia casei cu plopi din Drăgăşaniul natal.
Părinţii – avocaţi de seamă, mama a absolvit la Roma, cu „Magna cum laudae”
Tatăl compozitorului, Orenzo Bogardo (1903 – 1987) a fost un cunoscut avocat în Baroul din Drăgăşani şi el talentat în arta scrierii, publicând romanul foileton „Letizia”, la Bucureşti, în publicaţia „Rampa”, în 1930 şi nuvela „Sclipirea” în „Universul literar”, în acelaşi an.
De asemenea, în 1934, după asasinarea lui I. Gh. Duca, apare la Râmnicu Vâlcea o carte dedicată acestuia, semnată de O.G. Bogardo, alături Emil Răuţ, din Drăgăşani stabilit la Râmnic, unde conducea publicaţia „Îndrumarea Vâlcii”.
Pentru scrierea romanului „Letiţia”, s-a inspirat chiar din viaţa oraşului de la poalele „Dealului Viilor”, cum i se mai spune municipiului Drăgăşani.
De altfel, ambii părinţi ai lui Florin Bogardo au fost avocaţi. Mama sa, Elena Bogardo (1913 – 1966), născută de asemenea în Drăgăşani, a absolvit Dreptul cu „Magna cum laudae” la Roma.
Florin Bogardo alături de iubita sa mamă, avocata Elena Bogardo Foto FB Florin Bogardo - in memoriam
Despre familia soţului avea să vobească Stela Enache în „Jurnalul Naţional”, în urmă cu 10 ani: „Din cauza regimului nu au mai putut profesa (părinţii – n.r.) în domeniul lor, ea mai ales (mama – n.r.). Tatăl a fost dat afară, apoi a intrat în barou, apoi a ajuns consilier juridic la Electromagnetica.”
Cert este că părinţii s-au mutat din Drăgăşani în Bucureşti, unde au şi dat naştere celui care avea să devină cu artist nemuritor.
Monografia Drăgăşaniului scrisă de rudele din partea mamei
Bunicul din partea mamei, doctorul Roşescu era de asemenea o personalitate a oraşului, deşi guvernatorul Mugur Isărescu pomeneşte la un moment dat de un dr Roşescu ca fiind unchiul lui Florin Bogardo.
Cert este că am găsit însemnări despre un dr. Gheorghe Roşescu, tot într-un documentar al Bibliotecii Judeţene Vâlcea, pe „Istorie Locală”, despre sănătatea din Drăgăşani, în care se pomeneşte că acesta a fost directorul Spitalului, în 1921. Tot medicului oraşului i se datorează o „Scurtă monografie a comunei urbane Drăgăşani”. Îl vom regăsi în 1938 ca titular la un Dispensar de ocrotiri sociale”. În 1948 era unul din cei şapte medici din Drăgăşani şi unul din cei 87, din tot judeţul Vâlcea.
Amadeo îşi petrecea adesea vacanţele în „oraşul dintre vii” din Vâlcea
Florin Bogardo, despre care puţini ştiu că se mai numea şi Amadeo, s-a născut la 16 august în 1942, în Bucureşti. A început să studieze pian la 5 ani, iar de la 17 ani a început să compună. Deşi era la Conservatorul din Bucureşti, îşi petrecea adesea vacanţele în „oraşul viilor”, Drăgăşani, lucru confirmat tot în „Jurnalul Naţional” de Stela Enache.
„Acolo îşi petrecea toate vacanţele. Bineînţeles, avea pian acolo, scria părinţilor destul de des, pentru că era un copil foarte cuminte. În banca lui, studios. Foarte mămos”, a mai povestit cântăreaţa despre „relaţia incredibilă” pe care Florin Bogardo a avut-o cu mama lui, despre iubirea extraordinară pe care i-a purtat-o şi despre cât de mult l-a afectat dispariţia acesteia când el avea 24 de ani.
„A fost foarte supărat, dar asta am aflat de pe la alţii, pentru că el nu se exterioriza deloc. Era un introvertit. Dar am sesizat cât de tare l-a durut. Chiar în fotografiile care au rămas se vedea că era mai apropiat de mama lui”, a mai povestit Stela Enache.
Florin Bogardo cânta la pian de la 5 ani, Foto FB Florin Bogardo - in memoriam
Tot ea a mai spus şi că mama a fost cea care l-a ajutat în cariera sa de compozitor. „Nu s-a pus problema să facă altceva. Lui i-a plăcut muzica. A făcut Conservatorul şi după aceea, deja era cunoscut, a ajuns regizor muzical la Radioteleviziunea română”, a mai mărturisit Stela Enache.
Şi de prieteni Florin Bogardoi a fost catalogat ca fiind un om sensibil şi introvertit, timid, modest, căruia nu i-a plăcut viaţa publică, preferând să rămână în umbră, dar cu un talent rar.
Printre prietenii din copilărie şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu
Chiar dacă nu se cunosc foarte multe detalii despre copilăria sa în Drăgăşani – Vâlcea, guvernatorul Mugur Isărescu, originar şi el „municipiul dintre vii”, a menţionat despre relaţia lor de prietenie într-un mesaj de adio, publicat la moartea marelui compozitor: „L-am cunoscut la Drăgăşani, în oraşul meu natal, unde se născuse mama sa şi unde Florin îşi petrecea vacanţele la unchiul lui, doctorul Roşescu. Peste ani avea să fie unul dintre compozitorii preferaţi ai generaţiei mele, care i-a fredonat şlagărele. Florin Bogardo şi-a legat numele de cântece de neuitat. Nici noi, cei care l-am cunoscut, nu-l vom uita”, mărturisea Isărescu.
Lecţii de pian de la 4 ani, primele compoziţii de muzică clasică la 17 ani
Florin Bogardo a fost botezat, în rit catolic, pe 10 ianuarie 1943. Zece ani mai târziu, pe 19 mai 1953, primea prima împărtăşanie la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti.
La doar cinci ani lua lecţii de pian cu renumita profesoară Cici Manta. 12 ani mai târziu compunea fantezii şi preludii pentru pian, lieduri, coruri, teme cu variaţiuni.
A urmat cursurile Liceului „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti, în perioada 1956 - 1960. Nu a fost admis din prima la Conservator sub pretextul că nu are „origine sănătoasă”, drept pentru care a urmat cursurile la Secţia Compoziţie, în clasa profesorului Anatol Vieru, a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, în perioada 1961 – 1967. A fost imediat angajat, după absolvire la Radioteleviziunea Română, ca regizor muzical, unde îl vom regăsi în următorul deceniu şi jumătate.
Ca textier şi compozitor a debutat chiar în anul în care a intrat la Conservator. Piesa „Un cântec pentru tine”, difuzată în acelaşi an pentru prima oară la Radio, a fost interpretată de Valentin Baciu.
Consacrat oficial de la prima ediţie a Festivalului de Muzică Uşoară „Mamaia”
L-a consacrat însă Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia”, unde, chiar de la prima ediţie, din 1963, Margareta Pâslaru avea să obţină Premiul Uniunii Scriitorilor cu piesa lui Bogardo „Cum e oare?”, care a devenit primul său şlagăr. Piesa apare şi la începutul filmului «Moartea domnului Lăzărescu», al lui Cristi Puiu, peliculă premiată la Cannes în 2005.
Cu Margareta Pâslaru a avut de-a lungul anilor o colaborare de mare succes.
Şi pentru că tot am amintit de cinematografie, să mai spunem şi că Bogardo a compus muzica pentru 10 filme artistice, printre cele mai cunoscute fiind „Declaraţie de dragoste”, „Liceenii” şi “Extemporal la dirigenţie”, dar şi „Alo, aterizează străbunica!” ori „Raliul”.
O poveste de dragoste ca-n filme timp de 38 de ani
A creat însă un cuplu în muzica românească, dar şi în viaţa privată, alături de Stela Enache. A fost una dintre cele mai de succes şi longevive colaborări, iar povestea lor de dragoste a durat 38 de ani. Din relaţia lor au rezultat 76 de piese, dar şi doi copii: Laura şi Anton.
Pe Stela Enache a cunoscut-o la Festivalul de la Mamaia, în 1971. S-au căsătorit în acelaşi an, motiv pentru care cântăreaţa a fost nevoită să se mute de la Cluj. Din anul următor, Bogardo a început să-i compună piesele, pe care uneori le-au cântat şi în duet, mare parte pe versurile lui Mihai Eminescu: „Dacă iubeşti fără să speri”, „Când amintirile”, „Dintre sute de catarge”, „Ochiul tău”, „La steaua”.
Împreună, au făcut înconjurul lumii de mai multe ori, pe vase de croazieră, chiar dacă amândoi se bucurau de un mare succes în ţară, Stela Enache devenise între timp o stea a muzicii uşoare româneşti.
Familia Florin Bogardo şi Stela Enache, alături de copii: Laura şi Anton
A primit premii la cinci ediţii ale Festivalului Internaţional de Muzică Uşoară de la Mamaia şi menţiuni la alte două şi a fost distins de trei ori cu Premiul Uniunii Compozitorilor.
„Ani de liceu”, „Balada pescăruşilor albaştri”, „Ca un tren ne pare viaţa”, „Ce simţi când eşti îndrăgostit”, „Dăruieşte-mi acest ceas de iubire”, „Dimineţile mele”,„Dorul, flacără nebună”, „E o poveste de amor”, „Extemporal la dirigenţie”, „Hai, vino şi stai lângă mine”, „N-ai să mă poţi uita”, „Printr-un sărut”, “„Vino-n codru, la izvor”, „Vraja sărutului” sunt doar câteva dintre cele mai mari succesuri ale cuplului alături de alte şlagăre celebre ale lui Bogardo precum „Să nu uităm (să iubim trandafirii)”, „Iertarea”, „Un fluture şi o pasăre” sau „Tu eşti primăvara mea”.
Florin Bogardo s-a retras din lumea artistică la începutul anilor ’90.
Un teribil incendiu care l-a marcat profund i-a răpit amintirile
Un tragic eveniment petrecut înainte cu un an să se stingă din viaţă l-a marcat profund când, în 2008, i-a luat foc casa şi, potrivit relatărilor presei, a rămas fără staţia de înregistrări.
Incendiul i-a distrus camera de lucru cu mare parte dintre obiectele care reprezentau atât cariera sa, cât şi a soţiei. Evenimentul i-a şubrezit şi mai mult starea de sănătate. Suferise cu ceva timp înainte o operaţie pe cord.
Piesa clasată pe locul I la 80 de ani de existenţă a Radio România
Florin Bogardo a acordat ultimul său interviu radio, în 2008, cu ocazia lansării albumului de colecţie „80 de ani de muzică în 80 de melodii”, un album în patru CD-uri, la împlinirea a opt decenii de existenţă de la înfiinţarea Radio România, un album editat de Casa de discuri Roton.
Florin Bogardo a ocupat locul 1, din cele 80 de melodii, cu piesa „Tu eşti primăvara mea”, în interpretarea inegalabilului Aurelian Andreescu.
Personalitate complexă şi completă, Bogardo a fost compozitor, interpret, instrumentist, orchestrator, textier, regizor muzical, a compus şi muzică simfonică, vocal-simfonică, de cameră, coruri, cântece pentru copii, muzică electronică şi a realizat aranjamente şi orchestraţii de muzică uşoară românească şi internaţională.
S-a stins din viaţă la 15 august 2009, în urma unor probleme cardiace, nu înainte de a se bucura de nepoţi de la ambii copii. A doua zi urma să împlinească 67 de ani. Pe 17 august a fost înmormântat la Cimitirul Bellu Catolic.
Anul trecut, Stela Enache îşi exprima speranţa ca, ajutată de Octavian Ursulescu şi alţi artişti, când se vor împlini 10 ani de la prematura dispariţie a compozitorului, să realizeze o gala omagială pe scena Sălii Palatului în care să prezinte moştenirea muzicală a lui Florin Bogardo.
Se încarcă comentariile...
