VIDEO Muncitori prinşi de un trecător în timp ce furau motorină din utilajul cu care asfaltau: „Vă rog eu frumos, că mă dau afară pentru treaba asta“

VIDEO Muncitori prinşi de un trecător în timp ce furau motorină din utilajul cu care asfaltau: „Vă rog eu frumos, că mă dau afară pentru treaba asta“

Furt de motorină din utilajele care asfaltează, la Râmnicu Vâlcea, Foto: Captură după înregistrarea originală

Un episod despre cum se fac lucrările edilitare în România, în timp ce se fură combustibil cu canistra, a fost filmat zilele trecute de un vâlcean, care l-a urcat rapid pe Facebook. Iar reacţiile nu au întârziat să apară.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un vâlcean a fost miercuri, 9 mai, martor la un episod pe care l-a şi filmat. Scena s-a petrecut în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, unde firma Strabag, după cum reiese şi din filmare, se ocupă cu lucrări de lărgire a celui mai mare bulevard din municipiu, care străbate oraşul de la sud la nord, celebra Cale a lui Traian, parte din Autostrada Antichităţii, pe unde au mărşăluit în urmă cu 2.000 de ani romanii. 
 
Cel care filmează a observat doi angajaţi ai firmei cum iau motorină dintr-un utilaj, o pun într-o canistră şi apoi o bagă în portbagajul unei maşini parcată chiar lângă unul din utilaje. Cameramanul amator a avut curajul să-i pună pe cei doi în faţa faptului împlinit.
 
„Hai, vă rog eu frumos, hai, că mă dau afară pentru treaba asta”
 
Filmarea surprinde momentul în care canistra cu motorina este pusă în portbagaj. „Aţi dat-o în bară!”, le spune cel care a filmat. Muncitorul complice se preface că nu înţelege despre ce este vorba, când trecătorul întreabă: „Aţi luat-o de la utilaje, nu?”. 
 
Între timp, în cadru apare şi celălalt muncitor, posesorul maşinii, probabil, care iniţial se preface şi el că nu pricepe despre ce se vorbeşte. Tacticos deschide portbagajul, timp în care cel care filmează îi spune să ia canistra din sacul negru şi să pună motorina înapoi în utilaj. 
 
Şocat că a fost surprins în flagrant, omul nu are nici o reacţie momente bune, timp în care trecătorul continuă: „Scoate-l şi bagă-l în utilaj. Că utilajul este făcut să funcţioneze cu motorina pe care tocmai ai furat-o!”. 
 
Intervine în discuţie şi complicele care pretinde: „Avem două utilaje. Şi o ia ca să o ducă la celălalt”, spune cel din urmă. Filmarea surprinde, la lucrarea respectivă, nu mai puţin de trei utilaje, aşa că cel mai probabil muncitorul se referea la alte utilaje, altfel nu ar fi avut sens prezenţa autoturismului.
 
Prins asupra faptului împlinit, angajatul vinovat cedează şi începe să se roage de trecător. „Să vedem acum dacă şefii voştri sunt de acord”, le spune cameramanul amator. În timp ce omul se tot roagă să uite incidentul, trecătorul îi spune: „Păi, ce să-ţi fac tată? Te-am urmărit, să văd ce-o să faci. Ai dat-o în bară”. 
 
Muncitorul tot insistă: „Hai, vă rog eu frumos. Hai, că mă dau afară pentru treaba asta”, timp în care se tot ţine după cel care filma, care se îndepărtează încet de locul acţiunii. „Păi, te dă afară. Ce să-ţi fac? Dacă furăm toţi...” 
 
Este momentul în care angajatul Strabag încearcă o negociere: „Atunci, o bag înapoi”, în speranţa că astfel va fi iertat. Ferm convins că incidentul nu va avea urmări, deşi cameramanul amator îi spune că „e târziu”, omul îl salută cu „Te pup”. 
 
După acest episod, am luat legătura cu cei de la Strabag, firma care se ocupă de lucrarea de asfaltare, dar aceştia nu au vrut să ne ofere un punct de vedere oficial, pe motiv că în relaţia cu presa au nevoie de un mandat.
 
Neoficial am aflat că i s-a desfăcut contractul de muncă celui vizat, încă de joi, de la prima oră, când colegii au văzut postarea iniţială de pe Facebook şi i-au adus-o la cunoştinţă directorului Cătălin Flămânzeanu.
  
Înregistrarea, postată iniţial pe Facebook, pe contul personal al celui care a filmat-o, a făcut în mai puţin de o zi mii de vizualizări şi sute de comentarii şi distribuiri.
 
Ieri după-amiază, sătul de reacţiile oamenilor, persoana care a filmat şi a postat filmul, un ofiţer de armată (r) a hotărât să şteargă postarea. În discuţia telefonică pe care am purtat-o ulterior, ne-a recunoscut: „Doamnă, nu mai putem progresa. Atât putem face. Nu aţi văzut că 2/3 dintre oameni ţin partea hoţilor? Omul tot nu înţelege că se poate şi altfel decât furând. Sunt dezamăgit de societatea în care trăim”, a declarat pentru Adevărul, domnul Anghel. 
   
Cum îl apără o parte dintre români pe cel care a fost prins furând şi-l blamează pe cameraman
 
„Nu te supăra, dar când patronii întârzie cu salariile câte o juma' de an şi când îţi dă salariu îţi spune că nu poate să îţi dea tot, că nu are nici el, dar cu o săptămână în urmă a fost în Maldive cu amanta... te-ai gândit tu, ăla cinstit...”.
 
„Ce uşor e să faci rău! Dar vă gândiţi că omul ăla lucrează pe bani de nimic, când e mai cald afară, probabil pentru a-şi întreţine familia?! Dacă ar fi avut ultimul tip de Mercedes şi ar fi avut buzunarele pline, aş fi înţeles reacţia. Dar omul acela e un om modest, care ba mai mult vă şi roagă să nu arătaţi filmarea, că îl dă afară! Felicitări! Aţi salvat omenirea cu filmuleţul ăsta...”.
 
„Cei de la Strabag cu siguranţă nu o să sărăcească din canistra lui, dar omul acela dacă va fi dat afară, cu siguranţă va fi grav afectat, atât financiar cât şi moral.”
 
„Cel mai mare hoţ din România, mare infracţiune a făcut.” „Anghel, bravo ai câştigat un os!”.
 
„Nu cred că a luat toată motorina din ea astfel încât să nu-ţi mai asfalteze ţie drumurile. A furat motorină, nu toată motorina.”
 
„Bravo nea' Corectule care nu ai luat niciodată nimic, ne-ai salvat naţiunea! Corectule, l-ai lăsat pe ăla fără pâine, acum câteva zile un amărât ca ăsta a murit la Comanca, pe un salariu de căcat”. Internautul face referire la un accident de muncă petrecut în Băile Olăneşti, unde un angajat care lucra tot la drumuri a căzut cu cisternă cu tot de pe un pod, fiindcă s-a apropiat foarte mult de marginea construcţiei, pentru a turna ciment în cofrag.“
 
„Fură de la tine? De aia nu merge ţara asta că sunt prea mulţi prosti ca tine care mor de invidie şi vor să facă rău la nişte oameni amărâţi... dar pe ăia de fură miliarde din banii publici de ce... nu îi filmezi?”.
 
„Fură motorina firmei, nu motorină publică. Eu zic că meriţi să ţi se ofere cheia oraşului Râmnicu Vâlcea, că ai demascat hoţul. Acum o să vezi că o să se construiască mai multe spitale, şcoli şi nu în ultimul rând autostrăzi ca în Germania. Bravo, bravo”.
 
„De nu îi filmează nimeni pe ăia de sus care fură miliarde de euro... noi ne uităm la 2 litri de motorină... nimeni nu are curajul să filmeze barosanii României”.
 
Care sunt scuzele cu care se vine în apărarea muncitorului
 
Există şi persoane care găsesc o scuză în gestul angajatului: „Nu este un exemplu bun... dar poate acasă are 2 - 3 copii şi trebuie să le duca o pâine... din 1500 lei salariu ce să facă mai întâi: facturi, rate, asociaţie etc... Problema e la sistem nu la 10 l de motorină.”
 
„Firma aceea a primit o anumită sumă de bani, pentru asfaltarea anumitor locuri, patronul oricum fură cât de mult poate din acei bani. Dar prietenul nostru nu îl filmează pe patron, dimpotrivă, abia aşteaptă să i trimită filmări cu angajaţii lui pe care îi plăteşte cu salariul minim pe economie să stea să paveze în soare.”
 
„Sunt angajaţi de primărie, da. Bugetul primăriei conţine bani publici, dar aici vorbim de bugetul firmei care e angajată de primărie. Şi ăia deja nu mai sunt bani publici, e strict bugetul firmei.”
 
„Data viitoare du-te la bătrânele din transportul în comun şi du-le la Poliţie pe cele care nu au card/bilet, fă tu dreptate în România. Vii tu din tufiş să-l prinzi pe el când fură, macăr dacă fura de la STAT, atunci da, hai că parcă era o problema publică şi erai îndreptăţit să te bagi, dar aşa, frustrare dusă la maxim, sifon.”
 
„Bravo domne, ai eradicat hoţia din ţară demascând această caracatiţă de furt de motorină din utilaje! Dar ce facem cu milioanele şi miliardele de euro care se fură şi se scot din ţară? Peştele se împute de la cap întotdeauna”.
 
„De ce nu te supără că primăriile plătesc firmelor de 10 ori mai mulţi bani pentru asfaltate decât ar trebui, banii în plus ajungând înapoi la primar (sau alte funcţii) şi la patronul firmei. De ce nu te supără că din ceea ce rămâne, mai trage şi patronul şi poate alţi câţiva oameni? Voi ţineti cu tot dinadinsul să-l daţi afară pe cel care a furat cel mai puţin, pentru a nu mai duce un trai la fel de prost, e vorba de umanitate şi ipocrizie, dacă eşti pregătit să-i distrugi viaţa, şi aşa grea acelui om, du-te şi la toţi bătrânii din RATB şi amendează-i şi la bătrânele din colţul pieţei - tot ilegalităţi sunt şi alea.”
 
„Bă nene, dacă mă prindeai pe mine mă durea undeva, că mă dădea afară, dar îţi băgam şi camera aia pe gât să îţi vezi de drumul tău, stai şi tu în soare la 40° pentru 1800 ron!”.
 
Cum cataloghează gestul cealaltă Românie
 
„Cum poţi spune că ia pâinea de la gura copiilor? Prin furt? Faci parte cumva dintr-o naţie de hoţi? Unii se zbat să aducă dreptatea în prima linie şi tu şi toţi cei care îl blamaţi pe cel care filmează, sunteţi de fapt împotrivă? Băi, sunteţi tâmpiţi sau chiar sunteţi toţi ca cel cu motorina? Pe ce lume trăiţi? Cum să furi mă, cum să furi, cum să încurajeze hoţia...”.
 
„Să înţeleg că nu a procedat bine cel care a filmat? (...) Priveşte în ansamblu şi întreabă-te de ce am ajuns unde am ajuns. Din cauza celor din fruntea statului, care fac la fel ca acest individ, dar la un nivel mult mai mare sau din cauza celui care filmează arătându-ne de fapt faţa adevărată a românilor? De câte ori ai înjurat un ţigan care a furat sau a păcălit pe cineva? Înjură şi un român acum pentru că face acelaşi lucru... Suntem un popor de hoţi conduşi de o mână de tâlhari, iar toţi cei care comentează cu ură la adresa celui care a filmat, sunt la fel.”
 
„Nu mă înţelege greşit, nu încurajez furtul, chiar îl detest, dar mie unuia mi s-a făcut mila de el şi ştiu în ce condiţii se lucrează.”
 
„Bun aşa! Cum spunea şi Dragnea: furtul e furt doar după un anumit prag.”
 
„Ce fură acei oameni acolo se numesc bani publici! Dacă urmăriţi firul şi mergeşi pe premiza - săracul... la fiecare functie - toţi „săracii”, de aia suntem unde suntem şi ne fură din toate părţile! Încercaţi să nu mai găsiţi scuze pentru cei care fură, asta înseamnă la fiecare nivel, funcţie şi orice salariu „săracul” şi suntem furaţi din toate părţiile pe premiza „săracul”!
 
„Foarte frumos! Asta înseamnă opinia publică, respect domnule Anghel! Din cauza hoţilor avem autostrăzi şi drumuri naţionale. Aceşti muncitori, dimineaţa când ajung la muncă primul lucru pe care îl fac e să fure din banii publici, că firma aceea e plătită de primărie din taxele şi impozitele locale. Ruşine celor care îi iau apărarea! Nu fac decât să fie complici cu un hoţ! Poliţia trebuie să se sesizeze din acest film şi să ne comunice soluţia în dosar.”
 
„Concluzia e următoarea: o atitudine civică potrivita incomodează într-o ţară de hoţi. Să înţeleg că dacă cineva vă fură 5 l de motorină din maşina personală nu vă deranjează, atâta vreme cât poţi fi liber să furi şi tu de la altul la loc.”
 
„E trist ce e prin comentarii. E trist cum se caută justificări pentru ce face ăsta. De parcă dacă nu furi cât fură alţii, n-are nimic. Mentalitatea e proastă atunci când lumea nu pricepe că furtul e furt. Mentalitatea e proastă atunci când lumea nu se supără când vede că se fură”.
 
„Bă frate, jur că e primul hoţ pe care l-am văzut să îşi recunoască vina şi a spus sincer: nu vreau să rămân fără serviciu. În locul tău, îmi vedeam de treaba mea.”
  
„Nu mai încurajaţi furtul sub orice formă ar fi el! De asta suntem, unde suntem. Un lucru mare începe de jos! Dacă noi, ca naţie, nu mai acceptăm furtul, încet - încet se ajunge şi la capii cei mari”.
 
„După majoritatea comentariilor, înţeleg că dacă te prinde unul pe stradă, îţi dă două palme şi un şut în cur, după care îţi ia 100 lei e ok, problema ar fi să îţi dea 2 pumni şi să îţi ia 1000 de lei.”
 
„Nu, nu, problema era dacă venea altcineva să filmeze furtul! Atunci şi hoţul şi cel de la care a furat, trebuie să sară pe cel care filmează, că el e de vină”.
 
„Asta e mentalitatea. Ne plângem de ăia care ne fură viitorul în timp ce spunem că am face la fel ca hoţul ăsta de motorină, dacă am fi în locul lui. Justificăm, apărăm, facem orice să ne menţinem stilul ăsta înapoiat de viaţă care în acelaşi timp nu ne convine”.
 
Reacţia Primăriei
 
„Am văzut filmarea de pe internet, bănuiesc că firma ia măsuri. Nu este treaba mea, ca primar. E treaba firmei, nu sunt angajaţii noştri.”, ne-a declarat primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău.

Firma Strabag a avut şi alte lucrări de executat pentru Primăria Râmnicului, în afara celei de lărgire şi de asfaltare a unei porţiuni din Calea lui Traian.

Anul trecut, Serviciul Public de Administrare şi Întreţinere Străzi (SPAIS) din cadrul Primăriei a contractat firma pentru lucrări de reamenajare a unei piste destinată circulaţiei bicicletelor pe un bulevard (Dem Rădulescu). Lucrarea s-a făcut prin achiziţie directă, în luna septembrie, contractul ridicându-se la 206.234,47 lei. 

Apoi, în luna decembrie a cumpărat 35 de tone mixtură stocabilă, în valoare de 20.300 de lei fără TVA.
Conducerea Primăriei se declară mulţumită de calitatea serviciilor şi de preţurile practicate de către cei de la Strabag şi susţine că aceasta nu este „abonată” la lucrările edilitare.    
 
Muncitori surprinşi furând motorină din utilajul cu care asfaltează

 

citeste totul despre: