Sfaturi ale poliţiştilor vâlceni în perioada Sărbătorilor de Iarnă: „Fiţi cu ochii-n patru!”
0Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea efectuează în această perioadă o campanie de prevenire a cetăţenilor asupra eventualelor pericole ce pot apărea în această perioadă a Sărbătorilor de Iarnă, pericole care se pot ivi de oriunde şi se pot solda cu urmări paguboase. Recomandările oamenilor legii sunt pe cât de simple, pe atât de importante.
La acţiunile preventive ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea vor participa toate structurile instituţiei, campania recomandând tuturor cetăţenilor să aibă în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie pentru a petrece Sărbătorile de iarnă în siguranţă. Potrivit reprezentanţilor IPJ Vâlcea, infractorii joacă tot felul de roluri pentru a aborda victimele, aceste roluri putând fi cele de colindători, persoane care livrează colete, angajaţi ai unor furnizori de servicii etc. Poliţiştii recomandă cetăţenilor să nu permită străinilor să intre în casă pentru a folosi telefonul, toaleta sau pentru a le oferi ceva, indiferent că este vorba despre colindători sau alte persoane.
Când sunt la cumpărături să se evite a purta asupra lor sume mari de bani în numerar şi nu lăse bunurile de valoare – borseta ori servieta - în căruciorul pentru cumpărături. De asemenea, este recomandat să se evite discuţiile despre bunurile de valoare deţinute în casă. Doamnelor li se atrage atenţia să îşi poarte poşeta cât mai aproape de corp, iar domnilor să-şi păstreze portofelul într-un buzunar interior al hainei sau în buzunarele din faţă ale pantalonilor.
Perioada cumpărturilor efectuate în timpul Sărbătorilor de Iarnă este una cu probleme, iar poliţiştii atrag atenţia că obişnuinţa de a trata nonşalant anumite situaţii ne pot cauza pagube foarte mari, uneori irecuperabile. Persoanele care merg la cumpărături cu autoturismul au tendinţa, de exemplu, să trateze superficial lucruri extrem de importante, dar care, la prima vedere, par banale.
Atenţie la neatenţie!
Alte sfaturi ale oamenilor legii de care este indicat să avem grijă în această perioadă:
--- Dacă sunteţi acostaţi pe stradă, nu ezitaţi să cereţi sprijinul celorlalţi trecători sau să intraţi într-un magazin!
--- Atunci când aţi fost martorii unor manifestări violente, anunţaţi imediat Poliţia!
--- Pentru protecţia autovehiculului, poliţiştii vă recomandă ca atunci când vă parcaţi autoturismul să închideţi geamurile şi să vă asiguraţi apoi că l-aţi încuiat.
--- Depozitaţi cumpărăturile în portbagaj şi nu lăsaţi la vedere bunuri de valoare, precum aparatură GPS, telefoane mobile, borsete sau serviete.
--- Când aţi pornit maşina pentru a se încălzi, nu vă îndepărtaţi de ea. Nu o lăsaţi pornită şi neasigurată nici atunci când o părăsiţi timp de câteva momente pentru a face cumpărături mărunte sau în incinta staţiilor de alimentare.
--- Dacă aveţi de făcut deplasări cu autoturismul, adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic şi nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare.
--- Încuiaţi uşile şi geamurile chiar şi atunci când plecaţi pentru câteva minute.
--- Când plecaţi de acasă încercaţi să creaţi aparenţa că se află cineva în locuinţă, prin diverse metode, respectiv instalarea unor dispozitive de aprindere şi stingere automată a luminilor în locuinţă sau colectarea frecventă a corespondenţei, de către un vecin sau o persoană de încredere.
--- În cazul absenţelor îndelungate de la domiciliu, comunicaţi acest fapt numai persoanelor în care aveţi mare încredere. Rugaţi-i să vă supravegheze locuinţa, sau să acţioneze în aşa fel încât să nu se sesizeze lipsa dumneavoastră!
Nu în ultimul rând, cetăţenii sunt sfătuiţi de poliţişti că pot solicita sprijin în situaţia tulburării ordinii publice sau în cazul în care sunt martorii săvârşirii altor fapte antisociale la numărul de telefon unic “112” sau se pot adresa direct echipajelor mixte mobile de poliţişti şi jandarmi.