FOTO VIDEO S-a deschis sezonul de schi în Vâlcea. Sute de turişti au schiat pe Transalpina Ski Resort

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de turişti au schiat în acest acest week-end pe Transalpina Ski Resort, domeniul schiabil din localitatea vâlceană Voineasa. Turiştii au bătut sute de kilometri pentru câteva ore de distracţie, majoritatea celor prezenţi pe pârtie fiind din Bucureşti, Hunedoara şi Cluj.

Turiştii au făcut abstracţie de faptul că lucrările la pârtie nu sunt finalizate şi s-au bucurat de zăpadă şi soare. 

 Edilii din Voineasa se aşteaptă ca în fiecare week-end, de acum înainte, pe Transalpina Ski Resort să schieze cel puţin 2000 de persoane.

“Ne aşteptăm să avem peste 2000 de turişti în week-end, anul trecut am avut chiar şi 6000 de persoane pe pârtie. În preţul de 420 de lei, un pachet special, schiorii beneficiază de şapte zile de acces gratuit la toată reţeaua de schi. Cei care stau o zi pe pârtie plătesc 100 de lei”, declară viceprimarul Geani Man. 

Schiorii spun că domeniul schiabil din Voineasa ar putea concura cu cele de pe Valea Prahovei.

“Noi am venit din Bucureşti. E păcat că s-au oprit lucrările, dacă s-ar fi făcut tot ce scrie pe panoul informativ de la baza partiei, cred că era cel mai frumos domeniu schiabil din România. Multor bucureşteni le e mai simplu să meargă pe Valea Prahovei, e mai aproape, însă zona aceasta e superbă, are foarte mare potenţial”, spune Cosmin, unul dintre turiştii care a venit la schi în Vâlcea.

image

În Voineasa este prezent în aceste zile, în cantonament, şi Toma Coconea, campionul naţional la zborul cu parapanta. Acesta nu a ratat ocazia de a petrece câteva ore pe pârtia de schi.

“E o zonă superbă,  putem spune că deja începe să vină Austria spre noi şi e un început extraordinar. Mulţi poate nu ştiu, zăpada se găseşte aici inclusiv în luna mai, iar pârtie e execelentă”, afirmă acesta.

Guvernul nu a mai finanţat lucrările

Investiţia din judeţul Vâlcea se ridică la aproximativ 35 de milioane de euro, iar lucrările au fost demarate în perioada cât ministerul Turismului şi Dezvoltării a fost condus de Elena Udrea. De aproape doi ani nu s-au mai alocat fonduri pentru finalizarea investiţiei deşi constructorul a executat 90 % din lucrări. Pentru a-şi recupera banii, firma Acomin Deva a dat în judecată primăria Voineasa.

“Din păcate, nu s-au deblocat resursele financiare pentru finalizarea lucrărilor şi rugăm autorităţile şi ministerul de resort să facă toate eforturile pentru găsirea soluţiilor financiare. Mai trebuie să achităm 8 milioane de euro constructorului, fără TVA. Firma ne-a dat în judecată pentru facturile nedecontate. Nu avem nicio şansă să câştigăm în instanţă, dânşii au o şi hotărâre executorie, avem conturile blocate. Soluţia este la Guvern, noi nu avem cum să achităm această sumă”, spune viceprimarul din Voineasa. 

Dată fiind situaţia, primăria Voineasa a fost nevoită să încheie un parteneriat cu societatea din Deva prin care se obligă să-i cedeze o parte din venitul realizat din exploatarea domeniului schiabil.  

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite