FOTO Istoria grotelor vechi de peste cinci secole săpate în stâncă de pustnicii de la Turnu: sunt unice în ţară
0Grotele pustnicilor de la Turnu- Vâlcea reprezintă una dinte atracţiile turistice ale mănăstirii cu acelaşi nume. Lăcaşul de care pomenim se află pe malul stâng al Oltului, la 2 km depărtare de celebra Mănăstire Cozia, în defileul Oltului, la poalele Muntelui Cozia. Sunt chiliile sfiinţilor care au pus piatra de temelie a Mănăstirii Turnu şi ale căror oseminte îşi odihnesc somnul de veci tot la temelia lăcaşului, la propriu.
Locuri de rugăciune de o frumuseţe rară se ascund pe celălalt mal al Oltului, la poalele Muntelui Cozia.
Istoria Mănăstirii Turnu din judeţul Vâlcea a început să se scrie în secolele XV- XVI, când mai mulţi călugări de la Mănăstirea Cozia au luat calea pustniciei, la fel ca sfinţii de odinioară. Doi dintre ei, Daniil şi Misail s-au oprit nu departe, în spatele „Turnului lui Traian” sau „Piscului lui Teofil”, loc din care, în urmă cu două milenii, romanii supravegheau zona.
Aici şi-au săpat chilii în stânca dură, la doar câteva sute de metri depărtare de albia Oltului. Încă se pot vedea urmele de la uneltele cu care a fost săpată stânca.
Accesul pe vremea aceea în zonă era deosebit de greu şi aşa a continuat timp de secole, până la sfârşitul veacului al XIX-lea. Chiar dacă erau destul de aproape de Mănăstirea Cozia, din partea sudică, după o plimbare cu trăsura, de la Jiblea, se trecea Oltul doar cu barca, de la Cozia, după care erau urmate potecile care urcau culmea muntelui până în satele din Ţara Loviştei. Marele geograf George Lahovari spunea, într-o lucrare din secolul al XIX-lea, că acolo pătrunde numai „piciorul şi calul”.
Daniil şi Misail nu au fost nici singurii şi nici primii sihaştri din zonă, toată Valea Oltului este plină de semne milenare ale creştinităţii în zonă. Potrivit documentelor din arhivă, aceştia au trăit două decenii în chiliile săpate în stâncă, până pe la jumătatea secolului al XVI-lea când, în jurul lor, s-a adunat o comunitate de pustnici. Deşi lui Misail îi revine meritul de a ridica împreună cu aceştia o bisericuţă din lemn, chiar lângă chiliile din stâncă, Daniil a devenit duhovnicul sihăstriilor de pe Valea Oltului.
În prima jumătate a secolului al XVII-lea, după trecerea la cele sfinte ale celor doi pusntici, osemintele acestora au fost îngropate lângă altarul bisericuţei lor.
În 1676, pe temelia bisericii din lemn, Mitropolitul Varlaam al Ţării Româneşti construieşte o nouă biserică de piatră, punând sfintele moaşte ale Cuvioşilor Daniil şi Misail la temelia altarului nou. Şi acum există o piatră încastrată în zid, cu înscrisuri chirilice, în care se pomeneşte de „Daniil duhovnicul”.
Cei doi pustnici nu sunt singurii care şi-au aşteptat sfârşitul în minunatele locuri de la Turnu. Şi-au săpat chilii în munte şi au trăit ani şi zeci de ani în post şi rugăciuni neîncetate, au răbdat frigul, suferinţele, s-au obişnuit cu animalele sălbatice şi au înfruntat ispitele de tot felul.
Mama unui episcop din secolul al XVII-lea, de la Curtea de Argeş, care s-a călugărit la bătrâneţe, s-a retras în grotele Coziei. La fel şi tatăl acestuia.
Este un loc aspru de rugaciune, la care s-au format de-a lungul timpului şi Sfântul Ioan Iacob Hozevitul sau marele duhovnic Arsenie Papacioc.
„Harul continuă să se reverse aici fără încetare”, cred preoţii de la Turnu. Ei deţin o fotografie, de la începutul secolului XX, cu ultimii pustnici care au trăit în grote. După cum se vede şi în foto, chiliile săpate în stânci aveau uşi şi ferestre la acea vreme, iar în interior, chiar şi acum, după atâţia ani, mai există urme că se făcea foc.
Cât despre har şi despre minunile care se petrec aici, tot călugării susţin că ştiu o serie de familii care, după ce s-au rugat în grotele de la Turnu, „au dobândit prunci”, alţii s-au căsătorit şi multe alte poveşti mai mult sau mai puţin reale.
Cert este că mulţi dintre cei care ajung aici, în căutarea unei legături mai strânse cu Dumnezeu, vorbesc despre minuni, despre o stare sufletească deosebită pe care o simt în aceste locuri unice în ţară, din mai multe puncte de vedere.
Iar după secole, cei doi pustnici sunt astăzi cinstiţi ca sfinţi. Biserica Ortodoxă Română a trecut, în urmă cu doi ani, în rândul celor cu har divin, cei doi sihaştri de la Turnu: Daniil si Misail. Canonizaţi în septembrie 2016, de atunci au ca zi de prăznuire data de 5 octombrie.
Tot între timp, sihăstria lor s-a transformat într-o superbă mănăstire, unică în felul ei, în România.
Şi, în ciuda turismului monahal care a explodat în ultimele decenii, călugării păstrează şi tipicul şi rânduiala locului. Grotele din curtea mănăstirii sunt un permanent loc de pelerinaj. Turnu a devenit acum un obiectiv turistic, aflat la mare căutare.
Tradiţia pustnicească a continuat în tot acest timp în zonă, în paralel. Jandarmii montani din Vâlcea cunosc în jur de 10 sihaştri - călugări proveniţi de la Mănăstirile Cozia, Turnu şi Stănişoara, care au urmat exemplul lui Daniil şi Misail, deveniţi sfinţi între timp. Dar viaţa sus în munte nu este pentru oricine.
Grotele săpate în peretele de calcar, în aceeaşi curte cu mănăstirea şi chiliile, stau ca un avertisment pentru cei care vor să îmbrace haina monahală. Fiindcă aici ori intri în ritmul şi respiraţia muntelui, ori îţi cauţi liniştea în altă parte.
În urmă cu patru ani, jandarmii au trebuit să meargă până sus, aproape de creasta muntelui, unde locuia într-o grotă un pustnic, pentru a-l salva. Starea de sănătate a sihastrului se înrăutăţise extrem după ce îşi rupsese o mână. Deşi a fost adus la el un medic de la Mănăstirea Cozia, evoluţia nu era deloc bună.
A fost nevoie de profesionişti ca să-l coborare din grota lui, viaţa fiindu-i în pericol. Omul locuia de zeci de ani într-o grotă aflată la şapte kilometri depărtare de Mănăstirea Stănişoara, era foarte slăbit şi nu-şi mai putea purta de grijă. Din cauza durerilor, braţul fiind necrozat, nici nu mai putea să stea pe picioarele lui. Nu vorbea de două decenii, din cauza canoanelor pe care şi le impusese, iar la mănăstire nu venea decât foarte rar: de Crăciun şi de Paşte.
Când jandarmii au ajuns în zonă „lupii urlau deasupra peşterii”, după cum aveau să povestească ulterior. În peşteră, nu a permis decât accesul unui călugăr care i-a dus pe oamenii legii la grota monahului şi care, la fel ca şi în urmă cu sute de ani, se îngrijeşte de toţi pustnicii din zonă. A fost cărat pe braţe sau în spate de jandarmi şi călugăr până la Mănăstirea Cozia.
Se încarcă comentariile...
