De Paşte, vâlcenii au înroşit firul la 112

0
Publicat:
Ultima actualizare:
22 de persoane au fost amendate pentru că s-au distrat sunând la 112. Foto arhivă Adevărul
22 de persoane au fost amendate pentru că s-au distrat sunând la 112. Foto arhivă Adevărul

Peste 400 de vâlceni au sunat la numărul 112 pentru a cere sprijinul poliţiştilor de Paşte. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vâlcea, doar 10 % din apeluri au fost abuzive sau nefondate. Cei care au sunat la 112 pentru a face glume au fost amendaţi.

În urma sesizărilor telefonice primite de la cetăţeni, poliţiştii au constatat 21 de infracţiuni şi au aplanat 30 de stări conflictuale. În urma intervenţiei poliţiştilor, s-au aplicat 34 de contravenţii şi s-au întocmit 24 de dosare penale pentru lovire sau alte violenţe. 

„Din cele 403 apeluri de urgenţă, 45 nu au fost confirmate, iar 22 de apelanţi au fost sancţionaţi contravenţionale pentru apelare falsă sau abuzivă a SNUAU 112. În total, în perioada sărbătorilor, poliţiştii au aplicat 327 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a sancţiunilor fiind de 152.605 lei”, declară subinspectorul Alina Teodorescu, purtător de cuvânt IPJ Vâlcea.

Aproximativ 650 de poliţişti din Vâlcea au lucrat de sărbători. 

Râmnicu Vâlcea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite