Ponta şi Ghiţă, sub control judiciar. Banii lui Ghiţă ar fi „cumpărat“ o întâlnire cu Tony Blair

0
Publicat:
Ultima actualizare:
220.000 de euro ar fi fost costul confirmării lui Ghiţă ca deputat, bani folosiţi de Ponta pentru cumpărarea de capital de imagine printr-o vizită a lui Tony Blair FOTO Vali Ivan
220.000 de euro ar fi fost costul confirmării lui Ghiţă ca deputat, bani folosiţi de Ponta pentru cumpărarea de capital de imagine printr-o vizită a lui Tony Blair FOTO Vali Ivan

Fostul premier Victor Ponta a fost pus sub control judiciar marţi de procurorii DNA Ploieşti pentru că ar fi luat 220.000 de euro de la Sebastian Ghiţă pentru a-l confirma pe acesta pe lista de deputaţi a PSD în 2012. Banii i-ar fi folosit ulterior pentru obţinerea de capital electoral prin organizarea unei vizite în România a lui Tony Blair. Marţi seara, şi Ghiţă a fost pus sub control judiciar.

UPDATE ORA 19.30 Deputatul Sebastian Ghiţă a fost pus sub control judiciar de procurorii DNA Ploieşti, pentru complicitate la spălare de bani, în dosarul în care este cercetat şi fostul premier Victor Ponta, acuzat că a primit 220.000 de euro de la un om de afaceri pentru a organiza vizita unei personalităţi politice străine, iar în schimbul banilor l-ar fi desemnat pe omul de afaceri drept candidat pe listele PSD.

Victor Ponta a ajuns marţi, 6 septembrie, pentru a doua oară în acest an la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi tot într-un dosar conexat cu numele omului de afaceri Sebastian Ghiţă. În aprilie, fostul premier a fost citat ca martor într-un dosar de corupţie în care Victor Ponta i-ar fi oferit o funcţie de conducere unui procuror din Ploieşti în schimbul furnizării de informaţii dintr-un dosar în care Ghiţă ar fi avut interese directe.

În schimb, pe 6 septembrie, după aproximativ o oră de audieri la sediul DNA Ploieşti, Ponta a aflat că are calitatea de suspect într-un nou dosar penal deschis pe numele său. Fostul premier a ieşit de la Direcţia Anticorupţie din Ploieşti sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile pentru acuzaţii de „folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite“ şi „complicitate la infracţiunea de spălare de bani“. Şi cum controlul judiciar a venit şi cu interdicţia de a face declaraţii în mass-media, la ieşirea din sediul DNA, Victor Ponta a spus: „Nu am voie să fac declaraţii, prin decizia procurorului“.

ponta dna ploiesti

Victor Ponta la DNA Ploieşti FOTO Dana Mihai

În timp ce fostul premier era audiat la Ploieşti, deputatul Sebastian Ghiţă, al cărui nume apare şi el în dosarul deschis marţi la Ploieşti, făcea o declaraţie misterioasă. Aflat la Curtea Supremă pentru un termen în procesul în care este acuzat că i-ar fi oferit mită o vilă fostului primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, Ghiţă spunea, marţi dimineaţă, că „în dosar apare şi numele lui Tony Blair“.

Potrivit procurorilor DNA Ploieşti, faptele de care este acuzat Victor Ponta s-au petrecut în 2012, când politicianul era preşedintele PSD. „Pentru desemnarea drept candidat pe listele unui partid politic a unui om de afaceri (Sebastian Ghiţă, potrivit surselor din dosar – n.r.), într-un colegiu electoral în care formaţiunea politică să aibă certitudinea că va obţine mandatul pentru care se candida, Victor Viorel Ponta, în calitatea sa de preşedinte al respectivului partid politic, şi-a folosit autoritatea pentru confirmarea propunerii acelui om de afaceri pe lista de candidaţi“, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Confirmarea listei cu propunerile candidaturilor pentru ocuparea funcţiei de deputat sau senator intra în atribuţiile lui Victor Ponta, în calitate de preşedinte, conform statutului PSD. De altfel, plasat pe un loc eligibil, Sebastian Ghiţă devenea, în decembrie 2012, deputat în unul din colegiile electorale din Prahova.

Pentru aceasta, Victor Ponta ar fi cerut suma de 220.000 euro, pe care ar fi folosit-o pentru organizarea unei vizite în România a unei personalităţi politice străine, Tony Blair, fostul premier al Marii Britanii, potrivit aceloraşi surse din dosar. „Se urmărea astfel ca, prin mediatizarea unor întâlniri alături de personalitatea care beneficia de notorietate internaţională, Victor Viorel Ponta să câştige capital electoral, în condiţiile în care, în cursul anului 2012, potrivit calendarului electoral, urmau să aibă loc alegeri locale şi parlamentare“, mai spun procurorii.

Banii, viraţi prin interpuşi

Suma de 220.000 de euro ar fi trecut de la Ghiţă la Ponta printr-un interpus, o a treia persoană cercetată în dosar, un om de afaceri care este şi rudă cu soţia lui Sebastian Ghiţă. „Pentru a crea aparenţa că vizita fostului lider străin în România nu are loc la iniţiativa partidului, s-a stabilit ca întreaga activitate să fie organizată prin intermediul unei organizaţii nonprofit şi apolitice, care să inducă ideea în rândul opiniei publice că întâlnirea persoanei publice străine cu Victor Viorel Ponta ar fi avut loc la iniţiativa celui dintâi“, mai spun procurorii DNA Ploieşti.

Concret, Blair ar fi venit în România prin intermediul unei fundaţii controlată de interpusul lui Ghiţă, iar plata pentru organizarea acestui eveniment, la care a fost invitat ulterior şi Victor Ponta, a fost suportată de Ghiţă. Pentru a disimula originea ilicită a sumei de 220.000 de euro, Ponta şi Ghiţă ar fi convenit încheierea succesivă a două contracte.

Deputatul Sebastian Ghiţă a ajuns, marţi, în jurul orei 17.30, la sediul DNA Ploieşti, unde în cursul dimineţii a fost audiat şi fostul premier Victor Ponta, plasat sub control judiciar pentru că ar fi primit bani de la un politician. Marţi dimineaţă, Ghiţă a fost la instanţa supremă pentru un termen în procesul în care este acuzat că i-ar fi dat mită un imobil fostului primar al Ploieştiului Iulian Bădescu, pentru finanţarea echipei de baschet ASESOFT de către primărie.

Finanţarea ilegală, o practică

„În ultima perioadă, în politica românească a apărut o practică potrivit căreia oamenii potenţi financiar pot accede cu uşurinţă în funcţii de demnitate publică alese, fiind promovaţi de conducerile partidelor politice cu scopul direct şi nemijlocit de a asigura finanţarea ilegală a partidelor în campaniile electorale. În acest context, în condiţiile în care legea partidelor politice şi legile electorale care s-au succedat stabilesc în mod expres modul de finanţare a partidelor şi a campaniilor electorale, acest mecanism fraudulos este de natură a aduce grave prejudicii democraţiei, care presupune ab initio ca persoanele care acced în funcţii de demnitate publică să fie alese de către popor potrivit principiului reprezentativităţii pe criterii de competenţă profesională si probitate. Practic ,orice plată făcută în aceste condiţii constituie un folos necuvenit atâta timp cât accederea pe listele de candidaţi într-un colegiu care să asigure obţinerea mandatului este condiţionată de efectuarea acesteia“, trag atenţia procurorii DNA.

„Voi contesta măsura!“

Peste aproximativ o oră de la ieşirea de la DNA Ploieşti, Victor Ponta a scris pe pagina sa de Facebook că „Aceasta este o informaţie «pe surse» neadevărată - nu m-a acuzat nimeni că am primit 220.000 (sau orice altă sumă de bani)! Decizia procurorilor a fost următoarea: «să nu fac declaraţii în mass-media referitoare la obiectul cauzei sau aprecieri la adresa procurorilor care instrumentează cauza, la celelalte persoane cercetate în cauză, precum şi la martorii audiaţi». Această măsură o voi contesta mâine în faţa judecătorilor de la ÎCCJ! Dupa decizia ÎCCJ voi putea să îmi expun punctul de vedere şi să îmi demonstrez nevinovăţia!“.

Blair, un consultant scump

Tony Blair a fost în martie 2012 la Bucureşti şi de alte două ori în 2013. Victor Ponta a declarat aproape de fiecare dată că a primit „sfaturi bune“ sau că Blair este, pentru el, „un model politic“. Fostul premier al Marii Britanii a atras atenţia presei londoneze, care a scris despre faptul că, de când a părăsit biroul de pe Downing Street, Blair ar fi obţinut aproape 100 de milioane de lire sterline din contractele de consultanţă cu diverşi clienţi, inclusiv guverne. Blair nu are nici o calitate în dosarul lui Victor Ponta, potrivit surselor din anchetă.

Vă mai recomandăm

Fostul premier Victor Ponta, pus sub control judiciar. Ghiţă, aşteptat la audieri la DNA Ploieşti: „În dosar apare şi numele lui Tony Blair“

Sebastian Ghiţă despre noul dosar penal în care este vizat: Ştiu că în acest caz este vehiculat şi numele lui Tony Blair. Victor Ponta, plasat sub control judiciar

DEZVĂLUIRI Martor sub acoperire, despre Ghiţă: „I-a atras atenţia să se ferească întrucât are telefonul ascultat şi este supus unor măsuri de filaj“

Victor Ponta, la audieri la DNA Ploieşti în dosarul lui Sebastian Ghiţă: „Am fost chemat ca martor“

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite