Unde se află chilia secretă în care a murit Arsenie Boca: locul nu poate fi vizitat şi nici măcar aşternutul patului nu a fost schimbat de 27 de ani

Despre viaţa tumultuoasă a părintelui Arsenie Boca s-au scris în ultimii ani mii de pagini, mulţi dintre autori valorificând în special legendele care s-au construit în jurul acestei personalităţi a vieţii monahale şi mai puţin aspectele reale, concrete.

Puţin ştiu că Arsenie Boca şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în Prahova, la Sinaia, nu la mănăstirea Prislop, acolo unde enoriaşii merg să se reculeagă la mormântul Sfântului Ardealului, aşa cum a fost numit de credincioşi.

Undeva la poalele muntelui, la intrare în Sinaia, la liziera unei păduri dese de brazi, se păstrează şi în zilele noastre un aşezământ monahal ridicat de părintele Arsenie Boca spre finele anilor `60. Aici, în această clădire, ascunsă de un imens gard din lemn, construită după planul părintelui, se află chilia unde Sfântul Ardealului a pictat icoane, a scris, s-a rugat şi în cele din urmă, în data de 28 noiembrie 1989, s-a ridicat la cer.

Arsenie Boca nu primea în vizită pe nimeni la Sinaia

Este un loc încă neatins de curioşi şi asta pentru că nimeni din afară nu are acces în incinta aşezământului, nici măcar feţele bisericeşti. Totul este îngrijit şi păstrat cu sfinţenie de o mână de maici în vârstă, multe dintre ele martore la ultimele clipe din viaţa părintelui Arsenie Boca.

Nimic din afară nu trădează că, în spatele porţilor din lemn sculptat, se află chilia unde Sfântul Ardealului şi-a petrecut ultima parte a vieţii. Taina este păstrată tocmai pentru ca aşezământul să nu fie transformat într-un loc de pelerinaj aşa cum se întâmplă la Prislop.

Aceasta a fost rânduiala lăsată de părinte care, aşa cum spun măicuţele de aici, nu primea în vizită pe nimeni la Sinaia. Era locul considerat acasă, credincioşii fiind primiţi fie la Prislop, fie la biserica Drăgănescu din judeţul Giurgiu.

„Prislopul e deja invadat de oameni, maicile nu-şi mai găsesc timp să se adune sufleteşte. Nu se poate aşa, afluxul acesta de mireni şi nu vrem să se întâmple şi aici acelaşi lucru. Lucrurile sunt mult mai sfinte şi mult mai serioase şi părintele însuşi a fugit de slava asta deşartă de doi bani. A fost de o înălţime sufletească deosebită", spune măicuţa Maria.

Aceasta este explicaţia pentru care tot ceea ce se întâmplă în jurul chiliilor de la Sinaia se face cu mare discreţie şi departe de tot ceea ce nu este laic.

În chilia părintelui totul a rămas neschimbat

Din când în când, pe poarta din lemn sculptat mai intră câte cineva. Nu sunt turişti sau credincioşi favorizaţi, ci oameni din partea locului care aduc fie lapte, fie ouă sau alte produse necesare măicuţelor. Sunt printre puţinii care au acces în curtea chiliilor, în rest, celor care ar dori să intre să viziteze chilia li se explică politicos că acest lucru nu este permis.

Chilia unde părintele Arsenia Boca avea atelierul de pictură, unde a scris şi sculptat în lemn, unde s-a rugat şi unde s-a stins a rămas neschimbată. Niciuna dintre măicuţele care l-au îngrijit pe patul de moarte nu a îndrăznit să se atingă de lucrurile duhovnicului.

Măicuţa Maria, cea care întâmpină oaspeţii la poartă, a mărturisit că în chilie nici măcar aşternutul de pe pat nu a fost schimbat din ziua morţii părintelui Arsenie Boca. „A rămas exact aşa cum a fost ca în ziua în care a murit. Nu ne permitem să facem acolo modificări şi nu va fi dată spre vizitare”, spune măicuţa Maria.

Aceasta a lăsat să se înţeleagă faptul că decizia nu le aparţine, nu este un act de egoism din partea comunităţii de măicuţe de la Sinaia, ci asta a fost voinţa duhovnicului lor şi este respectată cu sfinţenie. “Nu pe asemenea lucruri punea preţ părintele şi ar fi trist din partea noastră să facem acest lucru", a precizat măicuţa Maria.

De cine s-a ascuns părintele Arsenie Boca în pădurea de la Sinaia

Decizia de a se retrage în munţi, pe Valea Prahovei, a venit după îndelungi căutări, povestesc măicuţele de la Sinaia. Este cunoscut faptul că regimul anilor 50-60 nu era deloc favorbail feţelor bisericeşti, cu atât mai mult un călugăr care reuşea să adune în jurul său mii de oameni nu putea fi agreat.

A fost acuzat că fraternizează cu mişcarea legionară, a fost aruncat în temniţă (la Ocnele Mari şi Canal), iar în anul 1952 se întoarce la Prislop, unde va rămâne până în 1959, când mănăstirea este desfiinţată de securitate, iar măicuţele alungate. Toate s-au retras la rude, în special în zona Ardealului, dar într-un fel sau altul au reuşit să ţină legătura cu duhovnicul lor, care avea domiciliu forţat în Bucureşti.

Pentru ca acea comunitate de la mănăstirea Prislop să rămână unită, Arsenie Boca decide să caute un loc ascuns unde să păstreze acel duh monahal unic. După îndelungi căutări descoperă o casă aflată în construcţie la poalele muntelui, undeva la intrare în Sinaia. Imobilul, ar fi trebuit să fie vila de vacanţă a unui arhitect.

Din cauza unui afecţiuni medicale grave, prorpietarul hotărâse să vândă totul. Cu bani adunaţi de la măicuţe şi rude, părintele Arsenie Boca a cumpărat casa, iar ulterior mai construieşte în aceeaşi curte un corp de clădire după un proiect realizat chiar de el.

În aceeaşi curte totul păstrează urmele lăsate de părinte. De la masa din piatră naturală, adusă de undeva din zona Făgăraşului, până la magazia, gardul şi poarta din lemn. Măicuţele care au rămas alături de el până în ultma clipă spun că părintele era un gospodar desăvârşit care nu se dădea la o parte de la muncile grele dintr-o gospodărie.

Manuscrisele părintelui, găsite în chilie

În clădirea din Sinaia, unde şi-a amenajat chilia, părintele Arsenie Boca şi-a dat obştescul sfârşit. Măicuţa Maria povesteşte că părintele sufera de inimă încă din tinereţe, iar cu un an înainte să moară şi-a presimţit sfârşitul. “Cu o lună înainte încă se plimba prin curte. Şi-a prevăzut sfârşitul, e adevărat, şi în 88 şi-a luat rămas bun din Prislop şi în primăvara lui 89 din Drăgănescu, de la credincioşii de acolo. Dânsul ştia că se va duce”, spune măicuţa Maria. 

A muit liniştit în chilia lui din Sinaia, unde au rămas şi acum icoanele pictate de călugăr, dar şi manuscrie publicate ulterior de măicuţele care l-au îngrijit. “Îngerul cu cădelniţă de aur” sau “Omul îmbrăcat în haine de in”, prefaţată de presfinţitul Daniil Stoenescu de la Vârşeţ ,cuprind manuscrise de-ale părintelui, aşa cum au fost găsite în chilia de la Sinaia.