Troiţă pe marginea DN1, în memoria celor cinci victime ucise în accidentul provocat de un şofer sinucigaş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 27 septembrie se împlinesc trei ani de la tragicul accident provocat de un şofer sinucigaş, pe DN1, între Ploieşti şi Câmpina, în dreptul Bisericii Călătorului.  Au murit atunci cinci oameni, dintre care un copil în vârstă de 9 ani şi o tânără de 19 ani. În memoria acestora, la locul accidentului a fost montată o troiţă din lemn pe care au fost amplasate şi fotografiile victimelor.

Troiţa din lemn, lângă care au fost aduse buchete de flori şi candele, a fost amplasată chiar pe marginea DN1, în locul în care au fost descoperite trupurile neînsufleţite ale victimelor accidentului care a şocat, în urmă cu patru ani, o ţară întreagă.

În seara zilei de 27 septembrie 2014, un tânăr în vârstă de 28 de ani, afalt la volanul unui autoturism care circula dinspre Braşov spre Bucureşti, a intrat cu viteză pe contrasens şi s-a izbit frontal de un BMW X5 în care se aflau cinci persoane: două femei, Iuliana Buldan şi Nicoleta Mocanu, mamă şi fiică, Eduard Cioroba, în vârstă de 9 ani şi tatăl său, Florin Cioroba şi şoferul maşini în care se aflau cei patru, Robertino Gherghelaş.

troiţă în memoria victimelor foto diana frincu

Pe troiţă au fost amplasate fotografiile celor cinci victime FOTO Diana Frîncu

Toţi au murit pe loc din cauza loviturii extrem de puternice. Geroge Dumitru, tânărul în vârstă de 28 de ani, care a lăsat trei familii îndoliate,  a fost găsit şi el decedat la locul accidentului. Înainte de gestul necugetat, postase pe contul său de facebook un mesaj prin care îşi anunţa intenţia de a se sinucide.

”Aveti grija de voi prieteni, amici, cunoştinţe! Eu plec într-o lume mai bună şi aveţi grijă pe cine iubiţi să nu păţiţi la fel ca mine! Vă iubesc pe toţi! Iartă-ma, Doamne, pentru ceea ce fac, dar aşa nu mai rezist să trăiesc” 

troiţă în memoria victimelor foto diana frincu

Separatoarele de sens au fost montate pe DN1 după accident FOTO Diana Frîncu

În urma decesului celor cinci câmpineni pe “drumul morţii”, aşa cum este cunoscut DN1, comunitatea locală din Câmpina a organizat un protest în doliu în timpul căruia s-a cerut autorităţilor de la Bucureşti montarea unor separatoare de sens pe tronsonul dintre Ploieşti şi Câmpina. Acestea au fost montate după îndelungi tergiversări la mai bine de doi ani de la accident.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite