Trei persoane au fost rănite într-un accident în care au fost implicate două TIR-uri. A intervenit elicopterul SMURD

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei persoane au fost rănite grav, miercuri, într-un accident care a avut loc pe DN1B în dreptul localităţii Chiţorani din judeţul Prahova. Una dintre victime a fost preluată cu un elicopter SMURD şi transportată la un spital din Bucureşti.

Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, în accident au fost implicate două TIR-uri şi o autoutilitară. Impactul între cele trei maşini s-a produs pe fondul nerespectării distanţei regulamentare în timpul deplasării pe drumurile publice.

În urma impactului o persoană a rămas încarcerată, iar pentru scoaterea ei din maşina lovită a fost nevoie de intervenţia echipei de descarcerare a ISU Prahova. Este vorba despre una dintre persoanele aflate într-unul dintre autotrenuri, un bărbat în vârstă de 49 de ani. Acesta a fost preluat cu elicopterul SMURD şi dus la un spital din Capitală. Victima era conştientă, a cooperat cu salvatorii, dar rănile sale erau grave.

Imagine indisponibilă

O a doua persoană rănită, o femeie în vârstă de 43 de ani, a fost transportată la spital de o ambulanţă SMURD, iar cea de-a treia victimă a refuzat transportul la o unitate medicală.

Imagine indisponibilă

În zona accidentului, traficul rutier a fost restricţionat pentru aproximativ o oră până ce echipele de intervenţie au reuşit să transporte victimele la Ambulanţe şi să facă măsurătorile necesare anchetei.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite