Reprezentantul agenţiei de turism, despre românul dispărut în Istanbul: „Mă gândesc că poate a filmat ceva ce nu trebuia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salvatore Popescu (51 de ani), inginerul ploieştean care a dispărut în data de 30 august din faţa palatului Topkapî din Istanbul, este în continuare de negăsit. La şase zile de la dispariţie, rudele nu au primit nicio veste de la autorităţile turce.

Luni, 3 septembrie, reprezentanţii angenţiei „Mika Travel“ din Ploieşti, organizatorul excursiei în Turcia, au decis să sesizeze şi Poliţia Română cu privire la faptul că, la întoarcerea în ţară, din grupul de turişti români lipsea o persoană.

„Am considerat că este de cuviinţă să mergem şi la Poliţia din Ploieşti pentru a depune o sesizare. Noi am plecat un număr din Ploieşti şi ne-am întors mai puţin cu unul“, a declarat pentru „Adevărul“ Mihaela Stanciu, administratorul agenţiei de turism care a organizat excursia la Istanbul.

Stanciu a explicat că agenţia de turism pe care o reprezintă este specializată în sejururi în Turcia, de mai bine de zece ani, dar că este pentru prima dată când se întâmpla ca un turist să dispară fără urmă. „Am ajuns să cunosc Turcia mai bine ca România. Pot să vă spun că turiştii sunt protejaţi cum nu se întâmplă în altă parte. Există Poliţia turiştilor, există Poliţia pentru persoane rătăcite, există Poliţia civilă, practic nu ai cum să nu te descurci dacă eşti lucid, te-ai desprins de grup, dar nu mai cunoşti drumul către hotel. Domnul care a dispărut avea la el cardul de la hotel, pe care se afla adresa locului de cazare. Era suficient să se urce într-un taxi, să-i arate acel card şoferului şi îl ducea la hotel. În plus, palatul Topkapî se afla la o distanţă de trei staţii de tramvai faţă de hotel, putea ajunge şi pe jos. Pur şi simplu nu-mi explic ce s-a întâmplat“, a declarat Mihaela Stanciu.

Reprezentantul agenţiei a explicat ceea ce s-a petrecut în ziua dispariţiei. Ea susţine că grupul de turişti a ajuns la hotelul din Istanbul la ora 9 dimineaţa, iar după ce s-a cazat a plecat pe jos către Topkapî. Salvatore Popescu era însoţit de fiica lui, în vârstă de 13 ani, de soţie, de soacră şi de sora soacrei, ultimele două femei în vârstă de peste 70 de ani.

Imagine indisponibilă

Salvatore Popescu este inginer, lucrează la compania Transgaz şi este descris ca o persoană retrasă, liniştită, tăcută, ”care nu s-a remarcat din grupul de turişti” FOTO arhiva familiei

„Pentru că drumul pe jos a fost obositor, doamnele au ales să se odihnească puţin pe băncile din parcul din faţa palatului, iar domnul s-a aşezat la coadă, la bilete. Era foarte aglomerat în acea zi, cel puţin 200 de turişti la coadă. A fost ultima dată când l-au văzut. Ora de întâlnire pentru întoarcere a fost stabilită la 18.00, dar domnul nu a mai apărut. La început nu s-a alarmat nimeni, pentru că ne-am închipuit că s-a întors singur pe jos la hotel“, a mai spus reprezentantul agenţiei de turism.

Salvatore Popescu nu a ajuns la hotel, la recepţie se afla încă paşaportul său, iar în cameră nu era nimic deranjat. Bărbatul nu avea la el nici cartea de identitate şi nici bani, după cum a declarat, luni, Ioana Dima, soţia sa. Inginerul ploieştean vorbea limba engleză la nivel mediu şi s-ar fi putut descurca în caz că s-ar fi rătăcit în Istanbul.

Există posibilitatea, susţin reprezentanţii agenţiei de turism, ca Salvatore să fi încălcat regulile extrem de stricte pe care să trebuie să le respecte un turist străin atunci când vizitează Topkapî şi să fi fost preluat de serviciul de pază. „Mă gândesc că poate a filmat ceva ce nu trebuia, sabia lui Ştefan cel Mare, care este expusă acolo, de exemplu. Nu ai voie să faci asta şi să fi intrat în confilct cu cei da la pază, dar totuşi au trecut atâtea zile. S-ar fi aflat“, a mai spus Mihaela Stanciu.

Administratorul agenţiei mai spune că, imediat ce soţia a constatat că bărbatul nu se află nici în camera de hotel, au alertat Poliţia din Istanbul, Consulatul României, dar au mers şi la reprezentanţa Vodafone, în speranţa că Salvatore Popescu ar putea fi găsit cu ajutorul telefonului mobil. Nici această ultimă variantă nu a funcţionat, pentru că ploieşteanul avea un telefon vechi şi era închis atunci când au început căutările.

În această situaţie, familia a raportat dispariţia inginerului la autorităţile din Turcia, iar luni Ioana Dima a sesizat MAE. Marţi, a fost chemată şi la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova pentru a da declaraţii. „Am fost informaţi de reprezentantul unei agenţii de turism cu privire la faptul că un cetăţean român a dispărut în Istanbul. Au fost demarate activităţile necesare în astfel de situaţii“, a declarat Raluca Brezeanu, reprezentant IPJ Prahova.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite