Portret. Cătălina Alexiu visează să ajungă ca Andra

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălina Alexiu iubeşte muzica populară
Cătălina Alexiu iubeşte muzica populară

Cântăreaţa de numai 12 ani, cu o voce excepţională, îşi doreşte o carieră în muzica populară, dar şi în cea uşoară, după modelul Andrei.

Vocea vibrantă şi prezenţa scenică a micuţei cântăreţe au făcut ca, încă de mică, acesta să fie solistă în corul şcolii şi o prezenţă obligatorie la toate evenimentele culturale din comuna prahoveană în care s-a născut. În această calitate, a fost deja în mini-concerte în foarte multe localităţi din Prahova, la serbări, evenimente ale şcolilor sau sărbători. Prestaţiile ei nu au trecut neobservate, iar acum este componentă a ansamblului Cercului Militar Prahova, la clasa profesorului Nicolae Vicol, cel care a descoperit-o şi o încurajează să continue pe acest drum.

Vedetă este, însă, de mică, iar talentul vine pe linia bunicii paterne. "Eu nu-mi amintesc, dar îmi povestesc părinţii cum, după ce auzeam prima dată o melodie o puteam reproduce integral, atât versurile cât şi linia melodică. Dacă mergeam la magazin sau în vizită cu părinţii mei, oamenii mă puneau să cânt, iar unii erau atât de încântaţi încât vroiau să-mi dea bani. Şi acum, oriunde mă duc, vor să mă asculte. Nu mă deranjează să cânt, uneori asta fac toată ziua", povesteşte micuţa cântăreaţă.

Şi acum, timpul pentru a înregistra o melodie este de numai trei zile, o performanţă având în vedere că nu are studii muzicale.

Recent, a încântat ploieştenii la Zilele Oraşului, unde a urcat pe aceeaşi scenă pe Nelu Ploieşteanu, şi el cu origini în Ciorani, Maria Cârneci şi Fuego. Oficialii Ministerului Apărării au admirat-o, de asemenea, la o reprezentaţie la Bucureşti a Cercului Militar prahovean.

Costum din rochia de mireasă a mătuşii

În viitorul apropiat, Cătălina Alexiu îşi doreşte să urmeze o şcoală de muzică. Ştie că, doar astfel, cariera sa va fi cu adevărat una răsunătoare. "Este adevărat că pot cânta orice melodie, doar dacă o aud o dată, dar trebuie să-mi cultiv profesionist acest talent. Toţi cei care au reuşit au muncit mult. Sunt dispusă să fac orice sacrificiu, mă susţin foarte mult şi părinţii mei şi sunt sigură că cineva mă va descoperi", spune Cătălina cu multă speranţă.

Şi acum face multe sacrificii, dar nimic nu i se pare prea greu. Pe lângă şcoală, unde are numai note foarte bune, vine des în Ploieşti pentru a exersa la Cercul Militar melodiile pentru viitoarele concerte şi se pregăteşte singură, în fiecare zi, acasă, cu multă ambiţie. "Deocamdată, nu am un costum popular autentic. Cel în care cânt, de obicei, este făcut din rochia de mireasă a mătuşii mele. Nu mă deranjează, ba chiar am primit foarte multe aprecieri de câte ori l-am îmbrăcat", spune Cătălina.

Ce-i place

Aşa cum îi stă bine unei cântăreţe desăvârşite, Cătălinei îi place foarte mult şi dansul. De multe ori îşi surprinde familia cu tot felul de specialităţi culinare, iar clătitele sunt punctul ei forte.

Ce nu-i place

Nu agreează lucrurile impuse şi crede că, dacă i se cere ceva, acest lucru ar trebui făcut cu "frumosul". "Abia apoi, dacă eu consider că îmi stă în putere, voi face ce mi s-a cerut", crede Cătălina.

Cum crezi că va arăta cariera ta?

 C.A: Îmi plac deopotrivă muzica uşoară şi cea populară, deşi frecvent cânt doar melodii folclorice. Mi-aş dori să găsesc o formulă prin care să le îmbin, aşa cum a face Andra, preferata mea.

Ai emoţii pe scenă?

C.A: Nu am avut niciodată, mă concentrez doar la melodie şi la cât de bine trebuie să iasă. Aproape că nici nu mai văd publicul, îi simt din nou doar la final, când mă aplaudă.

Profil

Născută. 6 octombrie 1998, Ciorani

Familie. O soră mai mică

Studii. Clasa a VI-a, Ciorani

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

logo ads
Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite