FOTO Pietonii evită pasarelele de pe Valea Prahovei. Fac slalom pe DN 1 sau arată certificate medicale pentru a folosi trecerea pentru persoane cu dizabilităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pasarelele nu au rezolvat problema traficului în coloană de pe DN 1. FOTO Dana Mihai
Pasarelele nu au rezolvat problema traficului în coloană de pe DN 1. FOTO Dana Mihai

Ignorate de pietonii care sunt în stare să umble la ei cu certificate medicale pentru a nu le urca, considerate „groaznice“ din punct de vedere estetic către de autorităţile locale, cele patru pasarele de 400.000 de euro de pe Valea Prahovei au reuşit, în cele aproape trei luni de când au fost date în folosinţă, să bifeze şi un efect pozitiv: coloana de maşini inerentă are o viteză de deplasare „mai mare“.

Date în folosinţă pe 17 august, cu o întârziere de două zile faţă de termenul prevăzut iniţial, mini-vacanţa de Sfânta Maria, cele patru pasarele pietonale din Comarnic, Buşteni (două) şi Azuga au fost, încă de la început, obiect al criticilor venite din partea pietonilor, autorităţilor locale şi politicienilor.

Chiar primul ministru Victor Ponta le-a considerat ca nimic altceva decât „un pansament pentru o boală gravă“, pe când deputatul de Prahova Roberta Anastase (PDL) le-a catalogat ca „atracţia ruşinoasă“  a Văii Prahovei, iar deputatul zonei, Mircea Roşca (PNL), a spus că sunt „groaznice“ din punct de vedere estetic, cu un mare impact negativ de imagine pentru una dintre cele mai frumoase zone turistice din ţară. În plus, acestea sunt montate la o înălţime foarte mare, nu pot fi folosite de persoanele în vârstă şi sunt inutile pentru persoanele cu handicap.

După trei luni de când au fost date în folosinţă, previziunile nu sunt departe de realitate. Principalul scop al montării pasarelelor a fost fluidizarea traficului de pe DN 1, drumul naţional sufocat în fiecare weekend de miile de turişti care merg în staţiunile montane, prin eliminarea a şapte treceri de pietoni unde se produceau frecvent blocaje.

Doar că, aşa cum era de aşteptat, eliminarea zebrelor nu a însemnat, obligatoriu, şi disciplinarea pietonilor care preferă să-şi rişte viaţa în traficul de pe drumul naţional decât să ia în piept 40 de scări la urcare şi apoi să coboare alte 40. În plus, cei care sunt în imposibilitatea fizică de a le folosi, din cauza unei dizabilităţi sau a vârstei, preferă aceeaşi soluţie decât să mai meargă 100 de metri până la trecerea de pietoni.

Pietonii fac slalom pe DN 1, la Comarnic

Doar cinci minute petrecute în zona pasarelei de la Comarnic sunt suficiente să-ţi faci o idee despre amploarea fenomenului. Zeci de localnici, dar şi persoane care au treabă în centrul staţiunii, locul unde este amplasată pasarela, dar şi majoritatea magazinelor, farmacia şi brutăria, traversează neregulamentar DN 1.

Cu certitudine această pasarelă nu şi-a atins scopul, văd în fiecare zi cum oamenii traversează printre maşini. Ne-a afectat şi centrul localităţii, am reclamaţii de la toţi patronii care au magazine în zonă şi care, din cauza gardurilor de protecţie, sunt pe cale să-şi piardă afacerile. S-a terminat şi cu festivităţile de la Monumentul Eroilor, pentru că un stâlp al pasarelei este fix în dreptul lui“, spune primarul din Comarnic, Dorian Botoacă.

Primăria din localitate înaintase la Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi din România (CNADR), executantul pasarelelor de pe DN 1, un proiect al unei pasarele acoperite, cu scări rulante. La iarnă, pentru că actualele pasarele sunt convexe, se vor transforma în patinoar pentru cei care se vor încumeta să le folosească. Pasajul rutier de la Comarnic nu are strat antiderapant, spre deosebire de cele trei de la Buşteni şi Azuga. Încă de acum, pe pasarelă poţi încerca senzaţii tari, pentru că sunt scuturate puternic de vânt.

Cu certificatul medical la trecerea pentru persoane cu dizabilităţi de la Buşteni

Nici la Buşteni, situaţia nu este mai roz. În staţiunea fără centură ocolitoare, de unde şi nelipsitele coloane de maşini din fiecare weekend, CNADR a dispus montarea a două pasarele, una în centrul staţiunii şi o alta în dreptul gării. În plus, pentru că autorităţile locale au fost asaltate din primele zile cu reclamaţii, a fost înfiinţată o trecere pentru persoanele cu dizabilităţi, semaforizată inteligent.

Pe lângă faptul că o persoană în cărucior riscă oricând o pană în trotuarul cu gropi care borduieşte trecerea, zebra unde poţi face culoarea verde prin apăsarea unui buton este folosită în proporţie de 99% de turiştii care nu au chef să traverseze pasarelele sau să meargă câteva sute de metri până la o trecere de pietoni obişnuită.

Ca o practică, în timpul săptămânii, localnicii cer poliţiştilor care fluidizează traficul în zonă să fie lăsaţi să treacă pe la trecerea pentru persoanele cu dizabilităţi pentru că au diverse afecţiuni. Unii dintre ei vin cu certificatele medicale pentru a fi mai convingători“, ne-a spus Ştefan Crivăţ, şeful Poliţiei Rutiere Prahova.

Pasarelele din Buşteni sunt folosite mai ales în weekend de turişti, însă numeroşi pietoni şi biciclişti traversează neregulamentar DN 1 chiar pe sub pasajele rutiere, din aceeaşi comoditate.

S-au rezolvat câteva probleme de trafic, dar într-o proporţie prea mică faţă de valoarea investiţiei. Fără să mai vorbesc de faptul că arată groaznic. Singura soluţie pentru a rezolva definitiv şi fără compromisuri problema coloanelor de maşini de pe Valea Prahovei este autostrada Comarnic – Braşov. Văd că sunt câteva semnale în acest sens, dar, din păcate, în ultimii zece ani trăim doar din semnale“, spune Nae Săvel, viceprimarul din Buşteni.

Pasarelă la Azuga, în locul pasajului subteran

Şi la Azuga, unde a fost montată a patra pasarelă, părerile sunt împărţite. „Noi nu am avut niciodată probleme mari de circulaţie, iar pentru traversările pietonilor, nişte semafoare performante ar fi fost cu siguranţă o soluţie mai bună. Noi aveam proiectul unui pasaj subteran, o soluţie nemaipomenită pentru această zonă, dar a fost preferată această variantă“, ne-a spus viceprimarul din Azuga Dan Obancea.

Un efect pozitiv: coloana se mişcă „mai repede“

Coloanele de maşini care se formează pe DN1 în weekend, fără excepţie, şi în lunile de când au fost montate pasarelele, a ridicat problema utilităţii acestora şi a efectelor concrete resimţite de şoferi.

Valorile de trafic de pe DN 1 sunt influenţate de condiţiile meteorologice, dar şi de festivalurile şi serbările de pe Valea Prahovei şi de la Braşov. Este singurul drum pe care turiştii ajung la munte şi este greu să-i dezobişnuieşti să plece în acelaşi timp şi înapoi spre casă. Coloanele încă se formează în fiecare weekend, dar viteza de deplasare este mai mare. Traficul nu mai este atât de fragmentat de pietonii care foloseau trecerile şi chiar dacă acum mai traversează şi neregulamentar, nu mai blochează circulaţia. Destul de mulţi au început să conştientizeze şi să folosească pasarelele“, spune Ştefan Crivăţ, şeful Poliţiei Rutiere Prahova.

400.000 de euro pentru o soluţie provizorie

Cele patru pasarele de pe DN 1, considerate de autorităţi o soluţie provizorie, au costat 400.000 de euro, între 70.000 şi 90.000 de euro bucata, în funcţie de lungime şi înălţime. De finanţare şi procedurile de achiziţie s-a ocupat CNADR. Pentru amplasarea pasajelor au fost mutaţi şi patru stâlpi electrici, precum şi aproximativ 600 de metri de cabluri electrice, de televiziune şi telefonie.

Potrivit statisticilor Inspectoratului General al Poliţiei Române, capacitatea de circulaţie a Drumului Naţional 1 este de 800 de autovehicule pe sens de circulaţie pe oră. În perioadele de vârf de trafic, cei 30 de kilometri dintre Comarnic şi Azuga se parcurg în aproximativ două ore. Din anul 1999 şi până în luna august 2013, în localităţile Comarnic, Buşteni şi Azuga au avut loc 323 de accidente în urma cărora au rezultate 465 de victime, dintre care 51 de persoane decedate. De asemenea, în perioada amintită, în cele trei localităţi s-au produs 3.483 de tamponări.

Alte articole pe aceeaşi temă

Pasarelele de pe DN 1, suplimentate la Buşteni cu o trecere de pietoni pentru persoanele cu dizabilităţi

Pasarelele de pe DN 1 nu sunt eficiente. Se circulă bară la bară pe DN 1

Pasarelele de pe DN 1, pline de hibe. Nu pot fi traversate de bătrâni şi persoanele cu dizabilităţi

Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite