Epopeea primului bust al lui Caragiale din Ploieşti - autorităţile s-au chinuit 23 de ani să facă statuia, iar presa vremii relata că „nu prea seamănă“ cu scriitorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nici în trecut autorităţile locale nu se grăbeau să ducă la final proiectele demarate, dovadă „chinul“ de 23 de ani, după Primul Război Mondial, al administraţiei din Ploieşti de a-i ridica un bust lui Caragiale. Când a fost dezvelit, în 1935, presa vremii relata că „figura de bronz nu seamănă cu scriitorul“. Bustul a tot fost mutat prin oraş de comunişti şi ţinut în interior pentru că sculptoriţa era o reprezentantă a burgheziei.

Ion Luca Caragiale s-a născut pe 1 februarie (13 februarie, stil vechi), în localitatea Haimanale din Prahova, astăzi I.L. Caragiale în Dâmboviţa, şi s-a stins din viaţă pe 9 iunie 1912 la Berlin. De Ploieşti, unde s-a mutat împreună cu familia pe când avea şase ani, pe Caragiale îl leagă anii de şcoală şi o instrucţie temeinică, perioadă care îl va determina mai târziu să spună că Ploieştiul este urbea sa natală, motive care nu îl vor împiedica să satirizeze oraşul în „Grand Hôtel «Victoria Român㻓 sau „Boborul“.

Sentimentele „contradictorii“ ale scriitorului faţă de oraş nu i-au împiedicat pe ploieşteni să-l iubească şi să-l asume necondiţionat pe marele dramaturg, dovadă titlul de mândrie, încă actual pentru Ploieşti, ca „urbea lui nenea Iancu“.

Dar cum diferenţa dintre dorinţă şi practică este veche de când lumea, şi nu doar la Ploieşti, când a fost vorba să-şi arate respectul faţă de scriitor, ploieştenii s-au comportat aproape ca în schiţele lui Caragiale.

Intenţii încă din 1912

Astfel, chiar din anul morţii lui Caragiale, 1912, administraţia locală s-a grăbit să avanseze proiectul unui bust al scriitorului care să fie pus la loc de cinste în oraş. Printre cei care au susţinut iniţiativa s-a numărat şi marele orator şi politician Take Ionescu, la rândul său ploieştean. Eforturile imediate au fost zădărnicite de izbucnirea Primului Război Mondial, iar mai târziu de moartea neaşteptată a lui Take Ionescu, în 1922, din cauza unor stridii mâncate la Napoli.

Trecuseră deja 10 ani de când ploieştenii se apucaseră de proiect, iar alţi zece mai târziu, în 1932, în publicaţia „Ploieştii” apărea un articol în care era regretat faptul că proiectul fusese abandonat, „statuia lui Caragiale rămânând în sarcina altor timpuri mai liberate de patimi şi mai bine dispuse a recunoaşte valoarea scriitorilor neamului”. Pentru Şt. V. I., autorul articolului, Caragiale era „neîntrecutul hingher al momentelor de ridicol omenesc” (Cronicheta mea – Statuia lui I. L. Caragiale, „Propăşirea”, 16 – 31 martie 1931). Între timp, pe 27 ianuarie 1930, în oraş mai avusese loc o întâlnire a „Comitetului ploieştean de iniţiativă“, al cărei preşedinte a fost scriitorul I. A. Bassarabescu.

Presa vremii era preocupată de subiect, texte despre epopeea bustului lui Caragiale fiind adunate de istoricul literar Constantin Hârlav, cercetător la Institutul „George Călinescu”, editor şi autor al unor studii de referinţă despre opera lui Caragiale în volumul de buzunar „Pagini puţin cunoscute despre I. L. Caragiale“, apărut în 2002, când se se împlineau 150 de ani de la naşterea scriitorului.

Finalizat în 1935

Într-un final, administraţia locală demarează proiectul şi încredinţează realizarea bustului tinerei sculptoriţe din Ploieşti Laetiţia Ignat care l-a realizat „aproape în costul materialului”. Bustul este dezvelit vineri 8 noiembrie 1935, fiind amplasat în grădiniţa din faţa fostului Liceu „Sfinţii Petru şi Pavel” (actualmente Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”).

La ceremonie au participat Liviu Rebreanu, Vasilescu Valjean, Victor Eftimiu, Iancu Brezeanu, C. Rădulescu-Motru, Mihail Sorbul, Maria Filotti, Petru Comarnescu, Cella Delavrancea, Şaraga-Iaşi, primul editor al lui Caragiale, soţia şi fiica lui Caragiale.

La ceremonie, Rebreanu, în numele Teatrului Naţional, îl compară pe Caragiale cu Molière, comparaţie pe care, se pare, o făcea adesea: „Ceea ce a fost Molière pentru Comedia franceză a devenit Caragiale pentru Teatrul Naţional: ctitor sufletesc al casei. A crescut în Teatrul Naţional şi a rămas toată viaţa atât de strâns legat de instituţia aceasta, încât ascensiunea lor aproape se confundă. La Teatrul Naţional, Caragiale a fost întotdeauna preţuit şi iubit ca un caracter de geniu. În lumea artiştilor Caragiale s-a bucurat de un prestigiu tară pereche, totuşi Teatrul Naţional, unde cinstirea şi iubirea lui Caragiale e o tradiţie, revendică favoarea de a se bucura mai mult ca oricine în faţa primului monument public, oricât de modest, ce se ridică în România nouă, ctitorului nostru”. Rândurile sunt consemnate în ziarul „Naţionalul Nou” de duminică, 10 noiembrie 1935.

bust caragiale ploiesti foto dana mihai

Bustul este amplasat acum în curtea Muzeului I.L. Caragiale din Ploieşti. FOTO Dana Mihai

Ca şi acum, dezvelirea bustului a fost urmată de o petrecere. 100 de persoane s-au întâlnit la un banchet la Restaurantul Piccadily care era amplasat în centrul oraşului, demolat ulterior de comunişti în timpul „sistematizării“.

Caragiale, reprezentat prea „tânăr“

Evenimentul, mult aşteptat, nu a scăpat nici de comentarii acide în presă. În gazeta „Imparţialul” (din 1 decembrie 1935), istoricul literar Constantin Hârlav descoperă un text nesemnat în care autorul zice că l-a cunoscut pe Caragiale şi deplânge faptul că figura de bronz nu seamănă cu scriitorul, arătând că „greşeala aceasta – mare, după noi – de a se reda posterităţii în bronzuri, uleiuri etc, figurile publice cum erau în tinereţe, pentru a fi mai avantajate iar nu cum erau în ultima zi a vieţii, adică aşa cum le ţine minte publicul – s-a făcut şi cu statuile lui Take Ionescu, Alexandru Lahovary, Spiru Haret etc.” Ziaristul aminteşte că această falsificare e o slăbiciune omenească, invocând ca exemplu portretele lui Napoleon.

Realizat după 23 de ani de eforturi şi tărăgănări, primul bust al lui Caragiale din Ploieşti intră relativ repede în epoca „prigoanei“. După bombardamentele din 1944, a fost evacuat şi nu a mai fost instalat în exterior, pentru că o schijă a afectat scalpul bustului (aproape inobservabil), „dar în special pentru că Letiţia Ignat era o reprezentantă a clasei aflată «în putrefacţie», burghezia“, spune profesorul şi scriitorul ploieştean Dan Gulea.

Al doilea bust rămâne în conştiinţa ploieştenilor

Mult mai rapizi în a-l „omagia“ pe Caragiale, comuniştii au comandat artiştilor Gheorghe Damian şi Gheorghe Coman un alt bust, cu ocazia centenarului naşterii. Acesta a fost executat la atelierele uzinei 1 Mai din Ploieşti şi inaugurat în 1952, în plină epocă a comunismului. Soclul, înalt de 3,50 m, din marmură albă, este realizat de sculptorul Ion Th. Vidali (1906-1965).

bust caragiale ploiesti

Al doilea bust a fost ridicat în Ploieşti la centenarul naşterii

„Fără îndoială, atitudinea lui Caragiale, aici, este una de «mândrie proletară», drept ca un ofiţer, gata de salut. Oricum, un ofiţer în slujba noii orânduiri, «necruţător critic al regimului burghezo-moşieresc», cum scria până după 1989 pe o placă din comuna fostă Haimanale“, apreciază Dan Gulea.

Ulterior, pentru că în imediata apropiere a funcţionat pentru câteva decenii Casa Căsătoriilor, majoritatea cuplurilor din oraş care ajungeau la Starea Civilă şi-au făcut, invariabil, primele fotografii, ca soţ şi soţie, cu... Caragiale.

Acest al doilea bust a devenit emblematic pentru  Ploieşti, în timp ce prima statuie a intrat în anonimat. După câţiva ani în care a stat „ascuns“ prin diverse instituţii, a fost ulterior instalat în curtea muzeului I.L. Caragiale. Majoritatea celor care află de existenţa sa o fac doar dacă trec pragul muzeului.

Vă mai recomandăm

Catalogul elevului I. L. Caragiale: documentul arată un şcolar cu note bune la matematică, dar mici la limba română şi la purtare. Un document rar, păstrat la Ploieşti din anii de şcoală ai lui I.L. Caragiale, catalogul din ultimul an de gimnaziu, arată că şcolarul Caragiale era unul mediocru, cu absenţe, note destul de mici la română şi la purtare, clasat al cincilea din cei opt elevi ai clasei.

Cinci lucruri mai puţin ştiute despre Caragiale. Legistul care i-a făcut autopsia: „Nu am văzut creier mai frumos, nici ateroscleroză mai avansată“. Tone de hârtie s-au scris, de-a lungul timpului, despre Caragiale, lucruri povestite de el, de familie sau consemnate de prieteni şi relatate de biografi şi istorici ai literaturii. Cu fiecare aprofundare a operei şi a vieţii dramaturgului, lucruri inedite ies mereu la iveală.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite