Cu 45 de zile înainte de examenul la şcolile de agenţi de poliţie, candidaţii n-au idee cum vor susţine proba sportivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Candidaţii care s-au înscris la admiterea din ianuarie nu ştiu cum să se antreneze FOTO Diana Frîncu
Candidaţii care s-au înscris la admiterea din ianuarie nu ştiu cum să se antreneze FOTO Diana Frîncu

Candidaţii care vor da examen de admitere în ianuarie 2018 la şcolile de agenţi de poliţie aflate în subordinea Ministerul de Interne nu ştiu cum să se pregătească pentru concurs. Oficialii ministerului n-au stabilit încă probele şi baremele pentru verificarea aptitudinilor fizice ale candidaţilor.

„Pentru concursul de admitere în învăţământul postliceal – sesiunea ianuarie 2018, vă informăm că, până în prezent, nu s-au stabilit probele şi baremele pentru proba de verificare a aptitudinilor fizice ale candidaţilor. În măsura în care vom  intra în posesia documentelor privind conţinutul probei de concurs, vom proceda la informarea cu celeritate a candidaţilor cu privire la această problematică”, se precizează într-un comunicat remis de Biroul de Presă al IJP Prahova.

Incertitudinea este provocată de faptul că este pentru prima dată când la Şcolile de Poliţie se organizează examen de admitere în sezonul rece, iar probele sportive clasice outdoor: rezistenţă şi viteză sunt considerate prea riscante pentru tinerii care nu fac sport de performanţă şi nu se antrenează în condiţii de temperaturi negative.

În acest context a fost găsită varianta unor probe de testare a aptitudinilor fizice care pot fi organizate într-o sală de sport, şi anume un traseu aplicativ, cu obstacole, însă prima variantă a circuitului propus de organizatorii concursului a fost considerată prea dificilă.

Traseul propus cuprinde 11 elemente care implică, printre altele, sprint, căţărare, târâre, transportarea unei greutăţi, săritură din alergare peste obstacole, rostogolire, traversarea unor spaţii înguse, urcarea şi coborârea unei scări înclinate etc trebuie parcurs într-un timp de maxim 2 minute şi 25 secunde. Acest circuit se află încă în dezbatere publică, însă a fost criticat pentru faptul că aspiranţii la meseria de poliţist nu au cum şi unde să se antreneze pentru un astfel de circuit.

Proba de evaluare a aptitudinilor fizice este eliminatorie.

Pentru examenul programat în luna ianuarie a anului viitor MAI a scos la concurs pentru  Şcoala de Agenţi de Poliţie ”Vasile Lascăr Câmpina” – 1300 locuri (din care: 16 romi, 10 alte minorităţi); penru Şcoala de Agenţi de Poliţie ”Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca - 300 locuri (din care: 6 - romi, 2 - alte minorităţi) şi pentru Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră ”Avram Iancu” Oradea - 280 locuri (din care: 5 - romi, 3 - alte minorităţi);

Ultima zi de depunere a dosarelor de înscriere la sediile Inspectoratelor Judeţene este de 15 decembrie ora 14.00, iar candidaţii trebuie să se prezinte la şcoală pentru examenul de admitere în data de 13 ianuarie. Proba de verificare a cunoştinţelor care constă într-un test scris va avea loc la data de 20.01.2018. La proba scrisă vor fi admişi doar candidaţii care au trecut probele sportive.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite