Când trebuie să ducem copilul la dentist. Trucuri pentru a-l face să accepte periuţa de dinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când mergem cu copilul la medicul stomatolog, este una dintre marile dileme şi temeri deopotrivă ale părinţilor. Mulţi dintre stomatologi spun că nu există o vârstă anume, dar recomandă ca părinţii să aibă în vedere faptul că o carie poate apărea chiar şi la un dinte de lapte încă din primul an de viaţă.

Când mergem cu copilul la medicul stomatolog, este una dintre marile dileme şi temeri deopotrivă ale părinţilor. Mulţi dintre stomatologi spun că nu există o vârstă anume, dar recomandă ca părinţii să aibă în vedere faptul că o carie poate apărea chiar şi la un dinte de lapte încă din primul an de viaţă.

Cum durerea de dinţi este greu de suportat chiar şi de un adult, dar de o mână de om, bine ar fi ca un copil să se obişnuiască de la cea mai fragedă vârstă măcar cu cabinetul stomatologic, pentru ca atunci când va fi nevoie de intervenţie, să nu se sperie şi să refuze să colaboreze cu medicul.

Cum procedăm ca bebeluşul să aibă o dantură sănătoasă

Până la vârsta de trei ani nu este indicat ca un copil să folosească pasta de dinţi, dar asta nu înseamnă că igiena orală este total inexistentă în cazul celor mici. Din contră, spune medicii stomatologi care recomandă o serie de trucuri pe care părinţii le pot adopta încă din primele luni de viaţă ale copilului.

“Igiena cavităţii bucale înainte de apariţia primilor dinţi trebuie realizată chiar dacă nu au apărut dinţii de lapte. Pentru aceasta se poate utiliza o bucată de compresa sterilă înfăşurată pe degetul părintelui. Aceasta se umezeşte în apă călduţă şi se curaţă gingiile, obrajii, limba şi cerul gurii cu mare atenţie. În magazile de specilitate se gasesc si nişte "degetare" din silicon care uşurează procedura. Avantaje : copilul beneficiaza şi de un masaj care îi amelioreaza durerile gingivale cauzate de erupţia dinţilor, iar resturile alimentare sunt eliminate”, explică ne lămureşte Cornelia Vartolomei, medic stomatolog.

Când folosim pentru prima dată periuţa de dinţi

Periuţa de dinţi pentru copilul care nu a împlinit încă un an ar trebui prezentată drept cel mai bun prieten care îl va ajuta să-şi facă singur curăţenie în guriţă. Copilul trebuie lăsat să o ţină singur în mânuţă, să se obişnuiască cu ea să o vadă ca pe o jucărie, nu ca pe un obiect de tortură.

Nu insistaţi, dacă cel mic refuză să o folosească. Aşteptaţi un moment în care micuţul s-a “împrietenit” cu periuţa. De regulă astfe de ustensile destinate copiilor au un design special. Sunt viu colorate şi vin însoţite de un maimuţoi care este ataşat de mâner.

Aţi putea să profitaţi de acest accesoriu, să-I daţi un nume şi să pregătiţi terenul pentru ca cel mic să accepte să-şi perieze singur dinţişorii. Când am ajuns la această etapă, este momentul în care părintele poate interveni să realizeze un periaj corect şi efficient.

“ Cu periuţa dentară specială pentru vârsta de sub un an se curaţă foarte uşor dinţisorii. Există o mulţime de firme producătoare, dar cel mai  important este ca periuţele sa fie cu peri soft sau ulta soft. Periajul trebuie sa se realizeze de la rosu la alb. Aşezăm periuţa la baza dintelui pe gingie şi ridicăm înspre coroana dintelui fără să realizam miţcări de lateralitate. Trebuie să acordăm atenţie fiecarei părţi a dinţilor şi să nu uităm de limbă, opraji şi nici de gingia unde nu au aprut încă dinţi. Acestea se pot curata tot cu periuţa, fără să aplicăm o presiune prea mare. Pentru periaj se poate utiliza pasta de dinţi specifică vârstei, asta în cazul în care copilul nu înghite pasta, sau un amestec de apa cu bicarbonat: în 250 de ml de apă călduţă se adauga o linguriţă de bicarbonat. Curăţarea dinţilor trebuie să se realizeze de cel puţin două ori pe zi. Aceste metode duc la scăderea semnificativă a riscului de apariţie a cariilor dentare,” explică dr Vartolomei.

Care sunt cauzele care duc la apariţie cariilor dentare în cazul copiilor mici

Oricât ar părea de ciudat, nu alimentele tari sunt principalele vinovate de apariţia cariilor în cazul copiilor doi- trei ani, ci produsele alimentare care au o consistenţă cleioasă.

Pufuleţii şi mierea, produse care sunt introduse în alimentaţia copilului mult prea devreme de părinţii din România,  sunt adevărate “bombe” care fac ravagii în gura micuţilor.

După ce un copil a consumat acei pufuleţi care se transformă într-o pastă lipicioasă, va fi foarte greu ca dinţii să fie curăţaţi, astfel că apariţia primei carii devine inevitabilă.

Obiceiuri care fac ravagii în gura copilului

Alte greşeli pe care le fac părinţii din România şi care s-au transmis de la o generaţie la alta se referă la modul în care sunt utilizate suzeta şi biberonul, marii duşmani ai unei danturi sănătoase. În primul rând este total contraindicat ca suzeta sau biberonul să fie înmuiate mai întâi în miere sau mai rău, în zahăr, şi apoi introduse în gura copilului.

Cea de-a doua practică ce persistă încă la noi în ţară, chiar şi în familiile moderne, este mestecatul mâncării în gură de către mamă şi apoi dată copilului. Este o mare greşeală şi asta pentru că toţi microbii din gura adultului se transferă la copil, iar procesul carios al dinţilor va începe foarte devreme şi toată lumea se va întreba de ce.

Din păcate, în România, medici care să accepte să lucreze cu copii care au încă dentiţie de lapte sunt foarte puţini, dar aceştia care sunt intervin abia atunci când micul pacient devine conştient de dinţii lui, ştie ce sunt aceştia, la ce folosesc şi nu se sperie de ustensilele deloc prietenoase dintr-un cabinet medical. Prin urmare, vârsta ideală pentru prima vizită la stomatolog este undeva între vârsta de un an şi un an şi jumătate.

 De aceea importanţa educării copilului cu privire la igiena orală este extrem de importantă şi trebuie să înceapă cât de timpuriu posibil. Oricât de talentat ar fi stomatologul, oricât de multe poveşti ar cunoaşte, oricâte jucării ar avea în cabinet, un copil va accepta cu greu să deschidă guriţa, să accepte freza, dacă nu este familiarizat cu cabinetul şi cu scaunul special pe care nu trebuie să-l simtă drept o sursa de tortură.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite