A fost semnat contractul pentru etapa a II-a de reabilitare a liniilor de tramvai din Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Banii pentru reabilitarea celor două linii de tramvai vin din fonduri europene. FOTO Dana Mihai
Banii pentru reabilitarea celor două linii de tramvai vin din fonduri europene. FOTO Dana Mihai

Proiectul de refacere a căii de rulare pentru traseele 101 şi 102, în valoare de peste 257 de milioane de lei, este finanţat din fonduri europene. Vineri, la Ploieşti a fost semnat contractul de finantare pentru etapa a II-a de reabilitare

Proiectul în ansamblu prevede refacerea infrastructurii şi a suprastructurii căii de rulare a tramvaiului, refacerea peroanelor, adaptându-le pentru persoanele cu dizabilităţi, a cablurilor de alimentare în curent continuu şi a liniei aeriene de contact.

Prin lucrări se urmăreşte şi fluidizarea traficului, reducerea poluării fonice şi a vibraţiilor, precum şi o linie modernă, silenţioasă şi rezistenţă.

De asemenea, vor fi refăcuţi stâlpii de susţinere a reţelei de contact şi structura rutieră adiacentă căii de rulare a tramvaiului.

În februarie a fost semnat contractul de reabilitare pentru prima etapă, iar vineri, pe 29 martie, finanţarea pentru a doua etapă. Fiecare dintre cele două linii vor fi reabilitate în două etape.

Lucrările pentru reabilitarea traseul tramvaiului 102 vor fi realizate în prima etapă pe tronsonul Bucla Nord – intersecţia cu B-dul Republicii (4,5 kilometri şi lucrări adiacente, într-o perioadă de 24 luni, cu o valoare a proiectului de peste 62 de milioane de lei), şi B-dul Republicii – Vest (26,93 de kilometri, 4 luni, peste 83 de milioane lei) în a doua etapă.

În mod similar, lucrările pentru reabilitarea traseului tramvaiului 101 vor fi desfăşurate în două etape: prima cuprinde reabilitări pe 3,32 km de cale simplă de rulare şi lucrări aferente, în valoare de peste 35 de milioane de lei, într-o perioadă de 14 luni. A doua presupune refacerea a încă 5,58 de kilometri, în 24 de luni, cu peste 75 de milioane de lei.

Proiectul de reabilitare a căii de rulare, în valoare de peste 257 de milioane de lei este finanţat din fonduri europene, prin Programul Operational Regional 2007-2013.

Valoarea asistenţei nerambursabile care va fi primită este de 98% din valoarea totală a costurilor eligibile, beneficiarul – Municipiul Ploieşti – urmând să suporte şi costurile neeligibile, pe lângă contribuţia proprie de 2% din valoarea totală a costurilor eligibile.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite