Vremea a dăunat ecologiei la Ploieşti. „Marea Debarasare“ se prelungeşte
0Din cauza ninsorilor şi a ploilor care au căzut săptămâna aceasta şi care nu au permis colectarea de deşeuri, administraţia din Ploieşti a decis să prelungească campania „Marea Debarasare”, în perioada 1 – 6 aprilie
Campania a fost programată iniţial în perioada 25-30 martie, dar fie că ploieştenii nu au reacţionat la idee, fie că ploaia şi ninsoarea i-au ţinut mai mult în case, cert este că operatorul de salubritate va colecta deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE) de la cetăţeni până pe 6 aprilie.
Persoanele care posedă echipamente electrice şi electronice uzate (grele sau de mari dimensiuni), nefuncţionale, degradate se pot debarsa de acestea prin apelarea numerelor de telefon:
0244-541071 int. 110 – Biroul Protecţia Mediului;
0800.800.884 / 0244.984– Dispeceratul Primăriei.
Ploieştenii participanţi la campanie sunt automat înscrişi în cadrul tombolei “Scoate deşeurile din casa ta!” ce se va desfăşura luni, 8 aprilie, ora 10, la parterul complexului Winmarkt Grand Center.
Premiile tombolei în valoare de 2500 RON, constau în aparate electrocasnice oferite de Asociaţia ROREC. Regulamentul tombolei este disponibil pe www.rasp.ro.
Programul campaniei:
Ploieştenii pot anunţa de luni până joi în intervalul 08.00 – 16.30, vineri (8.00-14.00) intenţia de participare la numerele de telefon de mai sus, enumerând echipamentele de care doresc debarasarea şi datele de contact.
Personalul Biroului Protecţia Mediului din cadrul RASP Ploieşti emite Adeverinţa de predare – primire a deşeurilor, care va fi utilizată de operator în procesul de ridicare a acestor deşeuri de la cetăţeni.
Cetăţenii care au echipamente electrice şi electronice de mici dimensiuni sunt aşteptaţi la Centrul Municipal de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice din strada Ciprian Porumbescu.