VIDEO Bătaie în plină stradă între romi cu bâte, topoare şi cuţite. Zeci de mascaţi au intervenit, 19 persoane au fost reţinute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O stradă din centrul comunei argeşene Bascov, chiar lângă intrarea în Piteşti, a fost blocată după ce zeci de romi din două clanuri s-au luat la bătaie cu bâte, topoare şi cuţite. Atmosfera s-a încins şi mai tare după apariţia mai multor echipaje de mascaţi.

UPDATE ORA 22:25 19 persoane au fost reţinute în această seară de poliţişti, fiind acuzate de săvârşirea infracţiunilor de tulburarea liniştii şi ordinii publice şi loviri.

Şase maşini au fost avariate în urma conflictelor de la Bascov, cinci dintre ele aparţinând romilor.

Totodată, au fost deschise dosare penale pentru infracţiunile de tulburarea liniştii şi ordinii publice, distrugere şi lovire.

Întreg scandalul a pornit în această dimineaţă din cauza unor tineri de etnie romă, care au mai avut conflicte şi bătăi în trecut. Tinerii şi-au dat întâlnire în zona de centru al Bascovului, pentru a-şi rezolva problemele prin bătaie. Primarul comunei, Gheorghe Stancu, povesteşte chiar că a auzit focuri de armă. Edilul se afla în biroul său când scandalul a pornit.

Unii martorii spun că în încăierarea din centrul comunei se aflau chiar şi femei, care loveau în stânga şi dreapta cu bâtele din dotare. Un martor, pe numele său Iulică Popa, a filmat mare parte din bătaie.

.

Unul dintre romi a scos, la un moment dat, un pistol cu bile, auzindu-se focuri de armă.

Oamenii, martori la incident, au fugit îngroziţi din calea agresorilor. S-au baricadat în case şi în magazinele din apropiere. În stradă, romii aruncau cu bucăţi de lemn, le loveau cu pumnii şi picioare, iar atmosfera s-a închis şi mai mult după ce şi-au făcut apariţia zeci de mascaţi.

Numeroşi poliţişti au fost amplasaţi în faţa şcolii din Bascov, aflată foarte aproape de locul scandalului.

Ca măsură de siguranţă, elevii sunt ţinuţi peste program. Nicio persoană nu are voie să pătrundă în incinta şcolii şi nici să iasă. Geamurile mai multor maşini au fost sparte de romi.

Patru echipaje de mascaţi au ca ordin menţinerea liniştii publice în zona de centru a Bascovului.

Patru romi răniţi în bătaie au fost aduşi la Spitalul Judeţean Argeş. În faţa spitalului din Piteşti sunt peste 40 de romi. 10 persoane au fost duse la audieri la sediul Secţiei Rurale de Poliţie Bascov.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite