Tinerii acuzaţi de o fată că au violat-o o noapte întreagă, după o petrecere de majorat, au fost arestaţi
0Cei doi tineri din Topoloveni, judeţul Argeş, acuzaţi că au violat o tânără de 19 ani la sfârşitul lunii septembrie au fost arestaţi. Iniţial, cei doi fuseseră puşi sub control judiciar, însă astăzi poliţiştii i-au reţinut pentru 30 de zile.
Este vorba despre Gelu Claudiu B., respectiv Vasile Ionuţ T., primul, în vârstă de 17 ani, celălalt, în vârstă de 18 ani.
Faptele de care cei doi sunt acuzaţi s-au petrecut la Topoloveni, luna trecută, imediat după petrecerea de majorat celui mai mare dintre ei.
Băieţii au invitat-o pe tânăra de 19 ani, în casa bunicilor sărbătoritului, iar acolo, lucrurile au scăpat de sub control.
Tânăra spune că după ce s-a împotrivit, puştiul de 17 ani ar fi bătut-o, iar celălalt ar fi batjocorit-o. Ulterior si minorul ar fi violat-o.
Fata a depus plângere abia la două zile de la viol, de teamă că va fi din nou bătută, cei doi fiind practicanţi de box.
Acuzaţii şi-au recunoscut faptele, dar le pun pe seama consumului de alcool.
"Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Topoloveni au identificat doi tineri, de 17, respectiv 18 ani, din Topoloveni, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de viol.
Din cercetări, poliţiştii au stabilit că, în data de 30 septembrie a.c, cei în cauză, prin ameninţare şi constrângere fizică, ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o tânără de 19 ani, împotriva voinţei acesteia", precizează IPJ Argeş.