Ion Jinga, ambasadorul României la ONU: „60 de milioane de africani ar putea migra spre Europa până în 2035“

Ion Jinga reprezintă de 24 de ani interesele României în diferite ţări ale lumii şi instituţii internaţionale. Într-un interviu acordat pentru „Weekend Adevărul“, Ion Jinga a vorbit, printre altele, despre începuturile carierei sale în diplomaţie, despre românii care lucrează la ONU şi despre situaţia politică internaţională.

Argeşeanul Ion Jinga are una dintre cele mai spectaculoase cariere ca ambasador de-a lungul căreia a primit numeroase distincţii naţionale şi internaţionale de prim rang. Ion Jinga lucrează în diplomaţie din 1992 şi este absolventul a două facultăţi (Fizică şi Drept), doctor în Drept şi deţine un master la Colegiul Europei din Bruges.

A fost ambasadorul României în Regatul Belgiei între 2003 şi 2008, iar în 2007 a fost desemnat „Ambasadorul anului în Belgia“. Între 2008 si 2015 a fost ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. În anul 2012, ambasadorul Jinga a primit titlul de „Diplomatul anului din Europa“ („Diplomat of the Year from Europe“) acordat de către Revista „Diplomat“ din Londra, iar în 2015 a fost desemnat „Diplomatul anului în Marea Britanie“ („Diplomat of the Year in the UK“), în cadrul evenimentului „Political and Public Life Awards“ desfăşurat în Camera Comunelor (Parlamentul britanic).

La 21 iulie 2015, pentru prima dată în relaţia cu un ambasador român, Camera Comunelor a adoptat o moţiune prin care „Salută activitatea ambasadorului României în Marea Britanie, Dr Ion Jinga, care a jucat un rol semnificativ în dezvoltarea relaţiilor dintre cele două ţări; recunoaşte înţelegerea profundă de către acesta a relaţiilor româno-britanice, precum şi maniera efectivă şi eficientă în care şi-a reprezentat ţara şi comunitatea românească din Marea Britanie; remarcă performanţele diplomatice şi intelectuale impresionante ale Dr Jinga şi îi urează succes în misiunile sale viitoare“ (Camera Comunelor, Early Day Motion 291/21.07.2015).

A publicat cărţi şi numeroase articole pe tematică de integrare europeană, diplomaţie multilaterală, comunitatea românească din Marea Britanie, rolul ONU şi România la ONU. În aprilie 2014, cartea sa „Uniunea Europeană în căutarea viitorului. Studii europene“ a fost inclusă de Parlamentul European în colecţia „100 Books on Europe to Remember“ (este singura carte în limba română inclusă în această prestigioasă colecţie), care cuprinde volume considerate reprezentative pentru ideea europeană, publicate în ţările membre UE în decurs de aproape un secol.

Are blog personal permanent în ziarul american „The Huffington Post“. Din 4 august 2015, Ion Jinga este ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, reprezentant Permanent al României la Organizaţia Naţiunilor Unite în New York. În interviul acordat pentru „Weekend Adevărul“, Ion Jinga a vorbit printre altele şi despre începuturile carierei sale în diplomaţie şi despre românii care lucrează la ONU.

Regina Elisabeta a II-a şi ambasadorul Ion Jinga

„Weekend Adevărul“: Cât de mult a contat educaţia primită în copilărie pentru evoluţia dumneavoastră ulterioară?

Ion Jinga: A contat enorm. În primul rând, educaţia primită în familie, de la părinţi. Mama a fost profesor de limba română, iar tata – învăţător şi mi-au inoculat repere ferme şi sănătoase în ceea ce priveşte valorile adevărate, comportamentul în societate, respectul faţă de muncă, cinstea şi dragostea faţă de ţară. Aş adăuga şi pasiunea pentru citit. Sunt lucruri care se deprind în primii ani de formare a personalităţii unui om. Însă primii dascăli mi-au fost bunicii din partea mamei, la Boteni, în Muscel, care m-au crescut până la 4 ani şi jumătate, părinţii fiind în acest timp cadre didactice la Dacia, în judeţul Braşov.

Aţi fost crescut la ţară...

Da. Universul primilor mei ani de copilărie au fost curtea şi grădina bunicilor, aşezate pe malul Râului Argeşel. Am plecat apoi la Braşov, la părinţi, unde am stat până la 10 ani. A fost o altă  perioadă cu influenţă asupra educaţiei mele, pentru că o anumită sobrietate ardelenească s-a impregnat în comportamentul copilului de atunci şi se regăseşte în modul de manifestare al adultului de astăzi. De altfel, familia tatălui meu se trage din zona Făgăraşului, venită la Câmpulung de peste munţi, cu transhumanţa, prin secolul XVII. M-am întors în Muscel în 1971, când părinţii s-au transferat cu serviciul la Câmpulung. Am învăţat trei ani la şcoala din Măţău, satul bunicilor din partea tatălui, unde am avut un profesor de limba română excepţional, pe domnul Cezar Neacşu, un păstrător de şcoală şi tradiţie românească cum nu cred că mai sunt mulţi, dar la Muscel, în inima românismului, o astfel de prezenţă rămâne firească.

N-aţi mai plecat din Câmpulung până la terminarea liceului?

Nu. Am terminat şcoala generală la Câmpulung şi am urmat Liceul „Dinicu Golescu“, secţia matematică-fizică, pe care l-am absolvit ca şef de promoţie. Au fost ani frumoşi, cu profesori pe care îi iubesc şi respect şi astăzi, deşi unii dintre ei nu mai sunt printre noi, şi cu colegi de care mă leagă prietenii pe viaţă.

Păstraţi legătura cu locurile natale?

Revin în fiecare an la Câmpulung şi, ca într-un ritual ancestral, ajung cel puţin o dată la Măţău şi Boteni, avid să revăd locurile de unde îmi trag rădăcinile, unde mă încarc cu seva acelui pământ binecuvântat, îmi trag forţa din el şi pot apoi să plec iarăşi departe, „peste mări şi ţări“, pentru a servi şi apăra interesele României. De altfel, „Semper Fidelis Patriae“ este deviza profesiei pe care am îmbrăţişat-o acum 24 de ani.

Prima slujbă: inginer la IRNE

Care este cea mai specială amintire legată de perioada petrecută la Piteşti?

Am multe amintiri „speciale“ din acele vremuri. După absolvirea Facultăţii de Fizică a Universităţii Bucureşti, în anul 1986, am primit repartiţie la Institutul de Reactori Nucleari Energetici, IRNE, din Piteşti, ca inginer fizician. Am locuit un timp în Mioveni, împreună cu soţia, Daniela, şi fetiţa noastră, Ioana Daria. Stăteam într-o garsonieră mică şi întunecoasă, nu erau cei mai buni ani ai României, dar tinereţea compensa toate neajunsurile vieţii cotidiene. În 1990, ne-am mutat în Piteşti, iar în 1991, m-am transferat de la IRNE, devenit Institutul de Cercetări Nucleare, la Prefectura Argeş, unde am lucrat până la 1 noiembrie 1992, când am fost admis, prin concurs, ca diplomat în Ministerul de Externe şi am plecat la Bucureşti. Cele mai frumoase amintiri din Argeş sunt legate de vacanţele petrecute la bunici, anii de şcoală de la Câmpulung, de părinţi şi fraţi, de prietenia cu cea care avea să îmi devină soţie, de naşterea fiicei noastre, de perioada în care am locuit la Mioveni şi Piteşti.

Cum v-aţi cunoscut soţia?

Cu Dana am fost coleg de liceu, taţii noştri sunt din acelaşi sat şi ne-am revăzut tot la Câmpulung, aproape de terminarea facultăţii. De atunci, suntem împreună şi m-a însoţit în toate peregrinările mele prin Europa, iar acum, în America. Soţia mea a fost întotdeauna omul pe care m-am putut bizui. În fiecare an, indiferent de cât de departe suntem de România, ne întoarcem la Câmpulung, unde locuiesc părinţii noştri, fraţi, prieteni - oraşul acesta va rămâne întotdeauna o parte esenţială a universului nostru.

În ce moment aţi decis că diplomaţia este drumul pe care vreţi să mergeţi?

Parcursul profesional al fiecărui om care îşi construieşte cariera prin propriile forţe include momente de succes, dar şi de cumpănă,  iar profesia de diplomat nu face excepţie. În ceea ce priveşte alegerea mea de a face o carieră în diplomaţie, „momentul de cotitură“ este vara anului 1991, când am fost selectat de către Colegiul Europei de la Bruges pentru o bursă de masterat în integrare europeană. Acolo am prins gustul relaţiilor internaţionale şi atunci m-am gândit prima dată să particip la un concurs pentru a intra în Ministerul de Externe.

Dejun cu fiica fostului premier britanic Winston Churchill

Ion şi Daniela Jinga împreună cu Lady Mary Soames, fiica lui Sir Winston Churchill, la Londra

Cum a fost concursul de admitere în Ministerul Afacerilor Externe? Din câte am aflat aţi fost la un pas să rataţi examenul din cauza unor probleme medicale.

Este adevărat. Dădusem proba scrisă la examenul de admitere la MAE, după care am avut o criză de apendicită şi m-am operat la Piteşti. La câteva zile, când eram încă în spital, am fost anunţat să mă prezint la minister pentru proba de interviu. Îmi doream atât de mult să devin diplomat, încât nu am stat pe gânduri şi m-am externat la cerere. Am luat o maşină de ocazie spre Bucureşti şi am ajuns la Ministerul de Externe. Acolo, celor de la Direcţia de Personal nu le-a venit să creadă, probabil că nu arătam prea grozav după operaţie şi după drumul de la Piteşti la Bucureşti. Mi-au zis că, dacă aş fi anunţat că sunt în spital, ar fi reprogramat interviul. Am luat examenul, m-am întors la Piteşti, tot cu o maşină de ocazie, dar a doua zi eram internat din nou în spital, de data aceasta sub tratament injectabil cu penicilină, pentru că, din cauza efortului, operaţia se redeschisese.

A fost greu începutul în diplomaţie?

Anii aceia au inclus foarte multă muncă şi multe renunţări, inclusiv la momente frumoase şi unice în viaţă - de exemplu, eu nu am fost prezent la primele aniversări ale fiicei noastre, fiind plecat fie la Bucureşti, fie la Colegiul Europei din Belgia, fie în diverse delegaţii în străinătate. Am fost educat că, dacă rămâi vertical moral şi fidel principiilor cu care ai fost crescut, dacă pui profesionalism şi dăruire în ceea ce faci, poţi învinge orice obstacole, chiar dacă e mai greu decât altfel, iar preţul e plătit cu ani din viaţa ta. Poate de vină e seva pământului din Muscel – bunicii spuneau că „brazii se frâng, dar nu se îndoaie“.

„Cel mai mult m-a impresionat MS Regele Mihai“

Lucraţi de aproape 24 de ani în diplomaţie şi în această perioadă aţi avut ocazia să cunoaşteţi mari personalităţi. Care a fost întâlnirea care v-a lăsat cele mai puternice amintiri?

Am intrat in Ministerul de Externe prin concurs, la 1 noiembrie 1992. De atunci, am avut privilegiul să întâlnesc foarte mulţi oameni deosebiţi, de pe cinci continente, inclusiv o serie de personalităţi marcante ale lumii contemporane. În 1994, în sala Adunării Generale a ONU, l-am întâlnit pe Nelson Mandela, ales cu câteva luni înainte preşedinte al Africii de Sud. Eram atunci secretar I şi mă aflam la New York pentru a urmări lucrările segmentului la nivel înalt al Adunării Generale. De-a lungul anilor, am discutat cu oameni de stat precum MS Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, MS Regele Mihai al României, preşedinţii României de după 1989, MS Regele Albert al Belgiei, MS Regele Philippe, actualul suveran al Belgiei, Prinţul Charles, Lady Margaret Thatcher, fostul preşedinte francez Valery Giscard d’Estaing, Vicontele Étienne Davignon – unul dintre artizanii construcţiei europene, fostul preşedinte american Bill Clinton, premierii britanici Tony Blair, Gordon Brown şi David Cameron, secretarul general ONU Ban Ki-moon şi secretarul general adjunct Jan Eliasson - ambii adevărate legende ale diplomaţiei multilaterale. I-aş adăuga pe fostul ministru de externe american Henry Kissinger şi fostul preşedinte al Băncii Mondiale, James Wofensohn, dar şi nume precum baroneasa Mary Soames, fiica cea mică a lui Sir Winston Churchill, care a acceptat invitaţia mea şi a soţiei mele la dejun, la reşedinţa ambasadorului României din Londra, în acelaşi salon în care tatăl său s-a întâlnit în 1939 cu Grigore Gafencu. Cel mai mult, însă, m-a impresionat MS Regele Mihai, cu care am discutat de mai multe ori, atât la Bruxelles cât şi la Londra. Sunt pasionat de istorie, încerc să înţeleg şi să învăţ din momentele tragice şi eroice care au schimbat cursul acesteia, iar MS Regele Mihai este o personalitate remarcabilă, care a scris istorie şi are rezervat un loc de onoare în istorie. 

În august se va împlini un an de când sunteţi ambasadorul României la ONU. Care au fost cele mai importante momente de când vă aflaţi la New  York?

De când sunt la New York, am avut numeroase intervenţii în dezbateri deschise în Consiliul de Securitate şi în plenul Adunării Generale ONU. Am fost invitat să susţin prelegeri la universităţi americane de prestigiu şi am publicat o serie de articole în ziarul „Huffington Post“ privind contribuţia României la promovarea păcii, securităţii, dezvoltării, drepturilor omului şi statului de drept, la marile teme aflate în prezent pe agenda ONU, precum şi despre rolul Organizaţiei în contextul mondial actual. Am introdus comunicarea pe Twitter în activitatea mea curentă, iar începând cu luna septembrie 2015, Misiunea României la ONU publică buletinul electronic bilunar „Romanian Headlines“.

„România este prima ţară din Europa din punct de vedere al numărului de ofiţeri de poliţie aflaţi în misiuni ONU“

„Weekend Adevărul“: Câţi români lucrează la ora actuală la ONU?

Ion Jinga: Conform datelor de care dispune Misiunea României, la finele anului 2015, în cadrul sistemului ONU activau 264 de români, dintre care 68 sunt femei. Un număr de 67 de români deţin funcţii din categoria Professional, dintre care opt au funcţii corespunzătoare nivelului maxim. Alţi români ocupă poziţii de director; între aceştia, doamna ambasador Simona Miculescu, reprezentant al Secretarului General şi şef al Biroului ONU din Serbia, domnul Ioan Tudor, director în cadrul Mecanismului ONU de Investigare a Utilizării Armelor Chimice în Siria, doamna Simona Marinescu, director în cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).  

Cum sunt văzuţi românii de colegii de la ONU?

Românii care lucrează la ONU au reputaţia de profesionişti impecabili, iar România se bucură de credibilitate şi respect, atât datorită tradiţiei de aproape 100 de ani în diplomaţia multilaterală, să reamintim că ţara noastră a fost membru fondator al Societăţii Naţiunilor, creată în 1919, cât şi datorită muncii, dăruirii şi loialităţii faţă de ţară a generaţiilor succesive de diplomaţi şi funcţionari români la ONU, de-a lungul celor 60 de ani de când România a aderat la Organizaţie. Standardele prezenţei noastre în arena diplomaţiei internaţionale au fost ridicate la un nivel înalt de către marele diplomat Nicolae Titulescu, ales de două ori preşedinte al Societăţii Naţiunilor, dar şi de momente de referinţă precum deţinerea preşedinţiei Adunării Generale în 1967-1968, de către ministrul de Externe Corneliu Mănescu, cele patru mandate de membru nepermanent în Consiliul de Securitate, şapte mandate de membru în Consiliul Economic şi Social, două mandate în Consiliul Drepturilor Omului. Sperăm să îmbogăţim această listă în anii care vin.

Câţi militari români se află la ora actuală în misiuni de menţinere a păcii sub drapel ONU?

În acest moment, România participă cu 136 de militari, poliţişti şi personal de protecţie şi pază în 10 dintre cele 16 operaţiuni de menţinere a păcii şi în două dintre cele trei misiuni politice speciale sub egida ONU. Suntem prezenţi cu observatori militari, experţi şi ofiţeri de stat major din MApN în misiunile ONU din R.D. Congo, Sudanul de Sud, Coasta de Fildeş, Kosovo şi Mali, precum şi în misiunea politică specială din Afganistan. Poliţişti din MAI acţionează în 7 operaţiuni ONU: Haiti, R.D. Congo, Liberia, Sudanul de Sud, Cipru, Mali şi Republica Centrafricană. La rândul său, SPP participă cu patru echipe de protecţie în două operaţiuni de menţinere a păcii – Darfur şi Sudanul de Sud - precum şi în două misiuni politice speciale  ONU – Afganistan şi Libia. Dintre cele 193 de state membre ONU, doar 123 contribuie cu personal la astfel de misiuni şi operaţiuni, ţara noastră ocupând locul 67. România este şi prima ţară din Europa din punct de vedere al numărului de ofiţeri de poliţie aflaţi în misiuni ONU.

Va creşte numărul acesta în perioada imediată?

La solicitarea ONU, autorităţile române au confirmat disponibilitatea de a creşte numărul de observatori militari şi ofiţeri de stat major în misiunile din Mali şi Republica Centrafricană, iar o unitate de poliţie constituită, formată din 140 de jandarmi români, a fost recent operaţionalizată şi introdusă în catalogul ONU de capabilităţi. În fine, România este singurul stat membru al ONU care contribuie cu unităţi de protecţie apropiată, asigurând din anul 2004 securitatea personalului de nivel înalt al ONU, în mod simultan în mai multe teatre de operaţiuni, cu precădere din Africa.

Estimări: 60 de milioane de africani ar putea migra spre Europa până în 2035

Din datele ONU rezultă că peste 80% din personalul de menţinere a păcii este dislocat în misiuni din statele africane. De ce rămâne zona africană cea mai predispusă la conflicte?

Realitatea este că circa 70% din conflictele lumii au loc în state africane, iar provocările la adresa securităţii pe continentul african sunt numeroase: instabilitate politică, guvernanţă deficitară, frontiere fluide, corupţie, exploatare iraţională a resurselor naturale, încălcări grave ale drepturilor omului, crimă organizată, terorism şi extremism violent. Un factor de agravare a conflictelor îl constituie schimbările climatice. În Africa, din cauza secetelor severe, are loc un proces intensificat de degradare a solului, ceea ce afectează eficienţa activităţii agricole pe un continent unde peste 80% din populaţie îşi asigură existenţa de pe urma exploatării pământului. Deşertificarea produce insecuritate alimentară, care determină  dislocări masive de populaţie spre statele vecine, sau chiar pe alte continente, iar această migraţie generează tensiuni între nou-veniţi şi populaţiile locale. Sunt estimări care spun că, până în 2035, peste 60 de milioane de africani din regiunea sub-sahariană ar putea migra spre nordul Africii şi Europa. La aceste cauze se adaugă epidemiile, cum a fost recent Ebola, care a afectat ţări precum Liberia, Guineea şi Sierra Leone. Este, de aceea, necesară implicarea comunităţii internaţionale, cu identificarea unor soluţii pe termen lung care să ia în calcul cauzele profunde ale problemelor Africii şi interdependenţa factorilor ce le determină. Consolidarea păcii trebuie înţeleasă ca proces politic prin care se promovează responsabilizarea la nivel naţional, precum şi o abordare de jos în sus. În prezent, peste 90% din personalul românesc aflat în operaţiuni ONU de menţinere a păcii sau misiuni politice speciale este dislocat în ţări africane. În plus, România contribuie cu expertiză naţională la pregătirea forţelor armate ale unor state africane, la reforma sectorului de securitate, combaterea pirateriei, monitorizarea implementării acordurilor de pace, asistenţa la frontieră. Autorităţile române oferă ofiţerilor din statele africane francofone cursuri de pregătire în domeniul misiunilor de menţinere a păcii, în cadrul Şcolii de Aplicaţii pentru Ofiţeri a Jandarmeriei Române. Nu în ultimul rând, în cadrul Centrului de Excelenţă al SPP se asigură pregătirea personalului ONU de protecţie.

Terorismul poate fi combătut prin eradicarea sărăciei şi prin educaţie

După Africa, o altă zonă fierbinte este cea a Orientului Mijlociu. În ce mod a schimbat „Primăvara arabă“ realităţile politice din această zonă?

„Primăvara arabă“ reprezintă un termen deja intrat în istorie, de aceea cred că va trebui să lăsăm istoria să se pronunţe asupra acestui moment de răscruce. Mişcările de protest pentru libertate, democraţie şi egalitate de şanse au generat un efect transformator care a schimbat pentru totdeauna regiunea din vecinătatea sudică a Europei. În acelaşi timp, haosul şi violenţa generate de disoluţia unor autorităţi dictatoriale, nedemocratice şi abuzive, sau de incapacitatea altora de a se adapta la noile realităţi, sunt catalizatorii celei mai grave ameninţări la adresa lumii civilizate: terorismul.

Aşa a apărut ISIS...

Terorismul şi-a găsit în ISIS o formă care produce atrocităţi inimaginabile: epurare etnică şi confesională, decapitări colective, atentate ajunse până în inima Europei. Nu mai puţin gravă este acţiunea sistematică de masacrare a patrimoniului mondial şi naţional în ţări precum Irak şi Siria, iar anterior în Afganistan, cu obiectivul de a anihila moştenirea culturală a unor leagăne ale civilizaţiei şi distrugerea identităţii. Toate acestea sunt acte fără precedent, iar umanitatea este angajată acum în război cu terorismul, un război care se anunţă de durată. Pentru a-l câştiga, comunitatea internaţională trebuie să conştientizeze că forţa armelor este necesară, dar nu suficientă. În absenţa unor măsuri pe termen lung, care să abordeze cauzele profunde ale terorismului şi extremismului violent, riscăm să ne confruntăm cu războiul fierbinte de care vorbiţi. Trebuie schimbate rapid condiţiile care au condus la crearea bazei de recrutare pentru grupările teroriste. Putem face acest lucru prin implementarea planurilor ONU pentru eradicarea sărăciei, fiind demonstrat că, de multe ori, la baza recrutărilor stau raţiuni economice. Un aspect esenţial îl constituie şansa fiecăruia la o educaţie corespunzătoare. Vacuumul cultural şi educaţional din zonele defavorizate sau deja aflate în conflict este exploatat de terorişti şi umplut cu propria formă de educaţie bazată pe ură şi intoleranţă. Nu ne putem permite să avem o „generaţie pierdută“ de tineri în Orientul Mijlociu. Nu în ultimul rând, trebuie să înţelegem că dorinţa de libertate a oamenilor într-o lume globalizată nu poate fi îngrădită sub niciun pretext.

Ce soluţii vedeţi legat de criza refugiaţilor?

Convenţia privind statutul refugiaţilor reprezintă documentul juridic ce stă la baza activităţii în materie, desfăşurată de comunitatea internaţională şi de Agenţia ONU pentru refugiaţi. Dincolo însă de cadrul juridic, acţiunea în teren este esenţială şi, din această perspectivă, în prezent, la nivelul ONU se acţionează pe două paliere: adoptarea unor măsuri concrete şi susţinute pentru oferirea de asistenţă tuturor persoanelor refugiate şi, în paralel, desfăşurarea unor acţiuni vizând stoparea fluxului de refugiaţi. În acest sens, este în curs un proces de regândire şi restructurare a sistemului multilateral de acordare a asistenţei umanitare, astfel încât să ofere soluţii pe termen lung, în principal prin eliminarea cauzelor care generează refugiaţi.

Câte tabere pentru refugiaţi are ONU pe glob şi care e capacitatea lor?

Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi este prezent în peste 400 de locaţii din 126 de state. Conform datelor ONU, în acest moment, ţările care găzduiesc cei mai mulţi refugiaţi sunt: Turcia – 1,59 milioane, Pakistan – 1,51 milioane, Liban – 1,15 milioane, Iran – 982.000, Etiopia – 659.500 şi Iordania  – 654.100.

CV

Două facultăţi: Fizică şi Drept

Numele: Ion Jinga

Data şi locul naşterii:
1 septembrie 1961, Câmpulung Muscel

Starea civilă: căsătorit, are un copil

Studiile şi cariera:

1976–1980 – Liceul de matematică-fizică „Dinicu Golescu“, Câmpulung-Muscel, şef de promoţie.

1981–1986 – Facultatea de Fizică, Universitatea Bucureşti.

1987–1992 – Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti.

1991–1992 – Masterat în integrarea europeană, Colegiul Europei, Bruges, Belgia (bursa TEMPUS acordată de Comisia Europeană, diploma de „Înalte studii europene“.

1990–1992 – Masterat în administraţie publică, SNSPA, Bucureşti,studii post-universitare cu durata de doi ani.

1995–1999 – Doctorat în Drept, Facultatea de Drept a Academiei „Al.I.Cuza“, Bucureşti. Tema tezei de Doctorat : „Reforma instituţională a Uniunii Europene prin prisma Conferinţei Interguvernamentale de revizuire a Tratatului de la Maastricht“.

2003–2008 – Ambasadorul României în Regatul Belgiei.

2008–2015 – Ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Din 4 august 2015: Ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, reprezentantul Permanent al României la ONU, New York.

Locuieşte în: New York (SUA)