Incendiu provocat de fulger şi brad rupt în Curtea de Argeş în urma ploii de aseară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiu provocat de fulger şi brad rupt în Curtea de Argeş în urma ploii de aseară

Furtună şi ploaie torenţială cu fulgere timp de o oră, un incendiu şi un copac doborat la Curtea de Argeş. Astfel acoperişul Liceului „Vlaicu Vodă” a luat foc şi numai faptul că imobilul avea două paratrăsnete a făcut ca clădirea să nu fie cuprinsă de foc, iar un brad înalt de aproape 30 de metri a căzut în curtea Mănăstirii, în direcţia opusă lăcaşului de cult.

Un fulger a lovit iniţial acoperişul din tablă al unei biserici ricoşând ulterior în acoperişul liceului „Vlaicu Vodă” din Curtea de Argeş, aflalt la aproape 100 de metri distanţă. Tiglele sparte ale unităţii de învăţământ au căzut în geamurile magazinelor din zona şi pe maşinile parcate, fără a provoca pagube. O vânzătoare a observat foc în partea de sus a liceului şi a sunat la 112. La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale ale ISU Argeş, două de la Curtea de Argeş şi una din Piteşti, iar pompierii militari au urcat imediat în podul liceului şi au stins focul în câteva minute, după care timp de o oră au controlat metru cu metru întreaga suprafaţă a acoperişului pentru a se asigura că nu mai există alte focare de foc, iar acţiunea a fost deosebit de dificilă deoarece în toată această perioadă a plouat torenţtial. Circulatia rutieră pe bulevardul central al oraşului, la intrarea în localitate dinspre Piteşti a fost blocată şi deviate, iar concluzia conducerii unităţii de învăţământ este că paratrăsnetele au salvat imobilul de la un incendiu devastator. Conducerea liceului spune că urmează să fie verificate instalaţia electrică şi reţeaua IT ale clădirii pentru a se asigura că există condiţiile pentru susţinerea urmatoarei probe a bacalaureatului. Un alt trăsnet a lovit şi un brad înalt de aproape 30 de metri din curtea mănăstirii din Curtea de Argeş, copacul rupt în două căzând în direcţia opusă lăcaşului de cult, fără a provoca pagube sau victime.

Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite