Harta de risc rutier a judeţului Argeş. Care sunt drumurile şi localităţile cu cea mai neagră statistică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Un grup de lucru format din specialişti ai Poliţiei Rutiere, Poliţiei Locale şi Serviciului de Permise şi Înmatriculări a realizat, sub coordonarea Instituţiei Prefectului Argeş, o strategie de creştere a siguranţei rutiere. Primul lucru realizat în cadrul acestui grup l-a reprezentat întocmirea hărţilor de risc care cuprind zonele cu cea mai mare frecvenţă a accidentelor rutiere.


1315 de accidente grave în mai puţin de o jumătate de an


„Din nefericire, zilnic citim sau vedem în presa locală şi naţională ştiri legate de accidente rutiere foarte grave soldate cu persoane decedate sau rănite pe drumurile din judeţul nostru. Potrivit unor statistici realizate la nivelul UE anul trecut, România ocupă locul 2, după Letonia, cu o rată de 91 de persoane decedate la un milion de locuitori în urmă unor accidente rutiere. Desigur, Argeşul este un judeţ de tranzit şi dezvoltat din punct de vedere economic, cu o reţea importantă de drumuri naţionale şi judeţene. Din acesta perspectivă, una din preocupările noastre în acest mandat este aceea de a creşte siguranţa rutieră pe drumurile din judeţ şi a reduce pe cât posibil accidentele rutiere. Din analiza efectuată de noi în ultimii cinci ani (ianuarie 2011-ianuarie 2016) a rezultat că au fost înregistrate 1315 accidente rutiere grave, cu următoarele consecinţe : 244 persoane decedate, 1243 răniţi grav şi 514 răniţi uşor", spune prefectul de Argeş Cristian Soare.

Dintre aceste accidemte, 476 (36%) au fost înregistrate pe DN-uri, 346 (26%) pe DJ sau DL, 303 (23%) în municipiul Piteşti şi 190 (15%) au fost înregistrate pe raza celorlalte municipii şi oraşe.

Cele mai afectate localităţi

Iată şi cum arată statistica pe localităţi: Piteşti(303), Bascov (57), Câmpulung (54), Mărăcineni (41), Albota (39), Bradu (37), Mioveni (37), Ştefăneşti (32).
Zilele din săptămâna în care au avut loc cele mai multe accidente sunt vineri (212), duminică (203), iar interval orar cu cele mai multe accidente 14.00-22.00, 637 accidente grave (48%) din total fiind produse între aceste ore.

Viteza şi traversările neregulamentare, principalele cauze ale acestor accidente

Principalele cauze ale accidentelor rutiere petrecute în Argeş sunt, ca şi la nivel naţional: viteza (309), traversarea neregulamentară (249), neacordarea de prioritate pentru pietoni (129), abateri biciclişti (82).
Pe drumurile naţionale au fost înregistrate 476 accidente grave din totalul de 1315 (36%), soldate cu 119 morţi, 457 răniţi grav şi 261 răniţi uşor.
 

image
image


Unde au avut loc cele mai multe accidente

Cele mai afectate localităţi au fost Mărăcineni (38), Bascov (37), Albota (32), Morăreşti (26), Bradu (24), Lunca Corbului (24), unde zilele din săptămâna cele mai afectate au fost duminică (81), şi joi (79). Şi aici cauzele principale ale accidentelor au fost: viteza (138), traversare neregulamentară (77) şi  depăşirea neregulamentară.

Topul drumurilor naţionale cu probleme arată astfel:
- DN 7(122 accidente grave, 34 morţi, 112 răniţi grav);
- DN 73(116 accidente grave, 17 morţi, 113 răniţi grav);
- DN 7C(63 accidente grave, 18 morţi, 60 răniţi grav);
- DN 65(58 accidente grave, 21 morţi, 56 răniţi grav);
- DN 65A(32 accidente grave, 10 morţi, 31 răniţi grav);
- DN 67B(23 accidente grave, 2 morţi, 25 răniţi grav);
- DN 65B(23 accidente grave, 10 morţi, 21 răniţi grav);
- DN 73C (17 accidente grave, 4 morţi, 15 răniţi grav).

 
Zone de risc în Piteşti

În Municipiul Piteşti au fost înregistrate 303 accidente grave din totalul de 1315 (23%), soldate cu 33 morţi, 284 răniţi grav şi 75 răniţi uşor. Cele mai afectate străzi au fost B-dul. Nicolae Bălcescu (29), B-dul. Petrochimiştilor (22), Calea Bucureşti (17), str. Depozitelor (14), str. Craiovei (14), B-dul Republicii (14), zilele din săptămâna cele mai afectate fiind vineri (56) şi miercuri (50). În Piteşti, cauzele principale ale acestor evenimente rutiere au fost: neacordare prioritate pietoni (94), traversare neregulamentară (73), neacordare prioritate vehicule (26) şi viteză (25). La Piteşti, intervalul orar cu cele mai multe accidente a fost 14.00-22.00, când s-au produs 141 accidente grave (46,53% din total).

Analiza efectuată de specialiştii acestui grup de lucru a arătat că mare parte din accidentele rutiere au loc în localităţi, atât pe drumuri naţionale, judeţene sau străzi, în zona şcolilor sau a trecerilor de pietoni.
„Soluţiile identificate de specialişti pentru a creşte siguranţa rutieră sunt: montarea de limitatoare de viteză din material sintetic, efectuarea de marcaje rutiere rezonatoare prin aplicarea unui strat de vopsea de culoare roşie pentru o mai bună vizibilitate, montarea de semafoare pietonale cu buton pentru pietoni, toaletarea vegetaţiei în unele zone fără vizibilitate, instalarea unor lămpi cu halogen deasupra trecerilor de pietoni, realizarea de microinsule pietonale mai ales în zonele Petrochimiştilor - Nicolae Bălcescu, intensificarea patrulării rutiere în zonele respective, montarea de indicatoare rutiere - ATENŢIE - ZONA CU RISC RIDICAT DE ACCIDENTE s.a. Din acest punct de vedere la şedinţele comisiei pentru siguranţă rutieră vom invita administratorii drumurilor (primarii de oraşe şi municipii, CNADNR, Regia de drumuri a CJ) pentru a identifica şi aloca resursele financiare necesare adoptării acestor soluţii.”, spune prefectul de Argeş, Cristian Soare.

image
Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite