FOTO De Crăciun, la Rucăr, sătenii o primesc în curţile lor pe Brezaia, cea cu solzi din basmale

În pitoreasca zonă a Rucărului încă se mai păstrează o tradiţie de Crăciun – Brezaia. Tinerii se organizează în cete şi pleacă la colindat alături de un personaj cu cioc şi solzi, ce plescăie şi joacă pe uliţe.

Obiceiul poate fi considerat un fel de teatru popular ale cărui personaje principale sunt Brezaia şi Moşul Brezaiei. Cel din urmă se remarcă după "hârca" din spinare (o piele de oaie sau capră) şi măciuca din mână, pe care o foloseşte pentru a-i ameninţa şi bate pe copiii care îl aleargă sau pe oamenii mari, ca să-i dea bani. Brezaia, recunoscută după ciocul de lemn, asemănător profilului caprei din alte zone ale ţării şi după pelerina acoperită cu basmale de diferite culori şi modele luate de feciori de la fetele din sat cu câteva zile înainte de Crăciun, este soţia Moşului. 

Alături de cei doi, despre care se spune că ar simboliza personajele biblice Irod si Irodiada, cetele de colindători pornesc pe uliţele rucărene în noaptea de Crăciun.

“Jocul Brezaiei, specific zonei Argeşului, proiectează în prim-plan figura şi aspectul dramatic al măştii Brezaia, care seamănă cu o capră foarte împodobită, anturată de Moşul Brezaiei. Colindătorii, brezăiaşii, cum li se mai spune, deţin un rol secundar, de fundal melodic şi textual. Ceata e însoţită de lăutarii tocmiţi de flăcăi pentru a cânta la horele satului din această perioadă”, explică Sorin Mazilescu, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş.

“A leroi, d’ale leroi, Doamne”
 

În noaptea de Crăciun, satele din zona Rucăr răsună de chiotele brezăiaşilor şi ale localnicilor ieşiţi la porţi să vadă Brezaia care  joacă şi plescăie.  
 

“Brezaia înfăţişează o mască ce are o structură diversă: animale, păsări, forme umane, sau combinaţii ale acestora. Cea de la Rucăr are aspecte reptiliene ori acvatice, date de basmale aşezate astfel încât să redea forma solzilor unui peşte, în timp ce Moşul Brezaiei are o hârcă făcută dintr-o piele de ţap de care atârnă o bucată de scândură în chip de cap omenesc”.
 

Versurile care răsună în noapte au însă legătură cu îndeletnicirile localnicilor:

“Scoală, scoală, domnule Ghicuţă,

C-au sosit chirighiii să încarce la scânduri

Şi am auzit bine c-aţi luat în tăiere păduri de la stat

Şi am venit şi noi să ne daţi arvună, să mergem la lucru

Scoală, scoală, domnule Ghicuţă

Refren

Ale cui sunt acestor care,

A leroi, d’ale leroi, Doamne, 

A leroi, d’ale leroi, Doamne, 

Aşa n-alte şi frumoase?”
 

Ritualul nu se rezumă însă la noaptea Crăciunului. A treia zi, scenariul lasă loc improvizaţiilor. În timpul horei satului, Brezaia se veseleşte din nou, apoi cade şi moare. Flăcăii o duc în cârciumă "ca sa-i facă mormântarea", în timp ce Moşul o jeleşte cu gesturi teatrale care îi distrează pe cei prezenţi.

“Există credinţa că este un joc înfiinţat de dracul”
 

Site-ul CrestinOrtodox.ro descrie Brezaia ca un ritual popular românesc, prezent în zilele premergătoare Crăciunului, în care personajului principal i se pot da diverse conotaţii: “Există credinţa că este un joc înfiinţat de dracul. Alteori se citează o variantă care conservă urmele unui cult falic – în acest caz, dansează Brezoiul, mascat în moş, purtând un falus de lemn, însoţindu-şi dansul cu gesturi şi cuvinte obscene”.