Cristian Meleşteu, pus sub urmărire penală. Fostul director din Ministerul Tineretului şi Sportului este acuzat de DNA de abuz în serviciu şi uz de fals

0
Publicat:
Ultima actualizare:
DNA  a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Cristian Meleşteu. foto Arhivă Adevărul
DNA  a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Cristian Meleşteu. foto Arhivă Adevărul

Procurorii DNA – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Cristian Meleşteu, fost director al Direcţiei Programe şi Activităţi pentru Studenţi din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, pentru abuz în serviciu şi uz de fals.

Meleşteu este acuzat că, în cursul anului 2013, în calitate de director al Direcţiei Programe şi Activităţi pentru Studenţi din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu şi sub pretextul desfăşurării proiectului studenţesc ED-ECO Sport, a organizat la un hotel din Poiana Braşov o tabără politică de dezvoltare personală şi leadership pentru TSD Argeş.

“Toate cheltuielile de cazare şi masă ale celor peste 100 de participanţi, în cuantum de 14.000 lei, destinate desfăşurării proiectului respectiv, în perioada 22 – 24 noiembrie 2013, au fost suportate din fondurile publice gestionate de către Ministerul Tineretului şi Sportului, sumă ce constituie totodată un folos necuvenit pentru formaţiunea politică (...)

Suspectului Meleşteu Cristian i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”, se arat într-un comunicat al DNA.

Mulţi dintre cei care figurau pe lista de participare la acel proiect sunt studenţi ai unei facultăţi din Piteşti care, potrivit DNA, nu au participat la acel eveniment decât pe „hârtie”.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite