Cele mai răcoritoare băuturi de vară. Cum se prepară exoticul mojito, băutura cu alcool care se poate bea şi pe caniculă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Căldura şi-a intrat în drepturi de mai multe săptămâni, iar o modalitate prin care puteţi învinge canicula este aceea de a vă prepara o băutură răcoritoare. „Adevărul” vă prezintă o selecţie a celor mai răcoritoare băuturi de vară uşor de preparat în casă.

Cea mai cunoscută băutură răcoritoare de vara, limonada, vă poate răcori oricât de cald ar fi afară. Este o băutură pe care puteţi să o preparaţi foarte uşor şi acasă. Nu aveţi nevoie decât de zeamă de la trei-patru lămâi, din care să daţi la o parte sâmburii. Adăugaţi peste zeamă apă minerală sau apă plata, după gust, dar şi, zahăr sau miere. Dacă doriţi ca limonada să fie şi mai aromată, puteţi pune şi o jumătate de lime.

O limonadă inedită este limonada cu pepene galben şi ghimbir, care se poate încadra fără probleme în topul celor mai bune băuturi răcoritoare pentru vară. Deşi este o combinaţie neobişnuită, preparatul se face uşor, din aceste două ingrediente la care se mai adaugă numai miere, lămâie şi apă.

Una dintre cele mai potrivite băuturi răcoritoare pentru vară este cea cu cireşe. Aceasta este simplu de preparat, cu apă minerală şi gheaţă, la care se adaugă sirop de cireşe, cireşe proaspete şi lămâie pentru a îi da mai multă aromă.

Ceaiul de fructe cu mentă este o altă băutură cu care vă puteţi răcori pe caniculă şi care este foarte simplu de preparat. Concret, iată ce aveţi de făcut: preparaţi un ceai din infuzie de fructe, adugaţi câteva cuburi de gheaţă şi apoi câteva frunze de mentă. Ceaiul poate fi îndulcit cu felii de mere, piersici sau caise.

O altă băutură de luat în calcul vara, de data asta una cu alcool, este mojito. Dacă doriţi să vă preparaţi mojito acasă, aveţi nevoie de 50 ml de rom, o jumătate de lime, apă minerală, zahăr, sucul de la o lămâie şi gheaţă. Pe fundul paharului de mojito trebuie să pisaţi câteva frunze de mentă şi apoi să le amestecaţi cu un pliculeţ de zahăr brun şi zeamă de lămâie după gust.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite