Cele mai importante reguli pentru îngrijirea plantelor de apartament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plantele de apartament nu trebuie udate în exces FOTO: acasa.ro
Plantele de apartament nu trebuie udate în exces FOTO: acasa.ro

Există câteva reguli simple pentru ca plantele pe care le creşteţi în apartament să se dezvolte frumos şi să nu se ofilească. Aflaţi din materialul de mai jos care sunt cele mai importante reguli şi sfaturi pentru îngrijirea plantelor de apartament.

O primă regulă importantă este aceea de a uda plantele regulat, însă nu în exces. Dacă pământul din ghivecele sau glastrele în care cresc plantele de apartament va fi îmbibat cu apă pentru o lungă perioadă, există un risc mare ca aceste plante să moară.

În cazul plantelor ce au în pământ bulbi sau tuberculi sunt recomandate încăperile întunecate. În această categorie se înscriu begoniile, unele dintre mai cunoscute plante de apartament. Temperatura optimă pentru begonii, ca şi pentru celelalte plante cu bulbi sau tuberculi, trebuie să fie cuprinsă între 10-14 grade Celsius.

Pâmântul în care creşteţi plantele de apartament trebuie să fie de bună calitate şi specific fiecare plante. Un pământ bun trebuie să fie bine afânat şi să permită scurgerea apei. Apa stătută va duce la putrezirea rădăcinii. După maximum doi ani, pământul se schimbă cu unul nou. De asemenea, ghiveciul vechi mai mic se schimbă cu unul nou mai mare în cazul în care rădăcinile s-au dezvoltat mult peste capacitatea ghiveciului.

Este foarte utilă ştergerea frunzelor de praf; astfel, acestea vor respira mai bine. Plantele cu frunzele mari precum ficuşii pot fi şterse cu o cârpă moale îmbibată cu puţina bere.

Eventualele boli ale plantelor trebuie tratate urgent. În caz că starea de sănătate a unei plante nu este bună din cauza unei fertilizări inadecvate sau a unei substanţe chimice, aceasta trebuie îngrijită imediat. O infestare trebuie tratată cu produse potrivite. Eventualele carenţe de substanţe nutritive vor fi remediate cu ajutorul îngrăşământului adecvat. Iar în caz că nu vă descurcaţi puteţi cere sfatul unui horticultor.

O altă regulă importantă pentru creşterea armonioasă a plantelor de apartament este aceea de a grupa plantele ce au nevoie de condiţii de creştere asemănătoare.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite