Bunicii toxici: de ce anumite atitudini faţă de nepoţi le fac micuţilor mai mult rău decât bine şi le sabotează relaţia cu părinţii

Sursă foto: Shutterstock

De multe ori, ajutorul cel mai la îndemână când vine vorba de creşterea copiilor, bunicii, aflaţi la vârsta la care au o mai mare răbdare decât cea arătată propriilor copii, îşi răsfaţă exagerat nepoţii. Fără a fi rău intenţionaţi, încalcă, de multe ori, regulile stabilite de părinţi, subminându-le acestora autoritatea. Dintre atitudinile nocive face parte şi condiţionarea afecţiunii oferite nepoţilor, metodă încă practicată frecvent de bunici.

“O bună alternativă pentru părinţii din ce în ce mai solicitaţi de locul de muncă este de a-i lăsa pe cei mici cu bunicii. Motivele diferă de la caz la caz, însă cele mai cunoscute sunt: părinţii au mai multă încredere să îşi lase copilul pe seama membrilor familiei, sunt părinţi care poate nu îşi permit, din punct de vedere financiar să angajeze o bonă şi se adaugă şi propriile amintiri legate de vacanţele copilăriei la bunici. Relaţia dintre bunici şi nepoţi este una cu totul specială, întrucât, spre deosebire de părinţi, ocupaţi din ce în ce mai mult cu serviciul, bunicii au mai mult timp la dispoziţie şi mai multă răbdare. În plus, au deja experienţa creşterii propriilor lor copii”, explică, pentru Adevărul, Erna Constantin, psiholog.

Bunicii sunt mai calmi, mai rabdători şi mai îngăduitori cu nepoţii, decât au făcut-o cu propriii lor copii. Beneficiile îngrijirii copiilor de către bunici sunt multiple, datorită afecţiunii şi implicării mult mai mari decât ar putea pretinde părinţii de la o bonă. Însă, din păcate, ele vin la pachet şi cu o serie de atitudini dăunătoare copilului, dar şi relaţiei acestuia cu părinţii.

“Prin relaţia cu bunicii săi, copilul are ocazia de a-şi cunoaşte întreaga familie şi trecutul părinţilor săi, fiind posibil, astfel, un continuum pe linie de generaţii, ceea ce întăreşte sentimentul de apartenenţă la familie. Copilul află că şi părinţii săi au fost copii şi îşi poate contura, prin prisma ochilor de copil, propriul viitor. Copilul se poate amuza la auzul povestioarelor despre năzbâtiile din copilăria părinţilor lui ceea ce îl determină să se apropie de părinţi pentru că şi ei au fost copii. Fiind vorba de generaţii diferite, într-o societate în schimbare, există şi situaţii în care metodele de educaţie ale unora dintre bunici nu sunt dintre cele mai eficiente sau adecvate prezentului. Expresiile <<pe cine iubeşti tu mai mult>> sau <<dacă faci asta nu te mai iubeşte buni>> fac parte încă din vocabularul unor bunici”, mai spune psihologul.

Dacă faci asta nu te mai iubeşte buni

Condiţionarea afecţiunii oferite micuţilor de respectarea unor reguli este o metodă total greşită spun psihologii. “Copilul, având în vedere că este ca un burete care absoarbe informaţia, care învaţă rezultatele acţiunilor sale, preia mesajul direct şi va asocia acţiunea sa cu lipsa de iubire. De exemplu, dacă cel mic va plânge, va ţipa că nu i se cumpără o jucărie şi bunicul sau bunica îi spune <<dacă faci asta nu te mai iubeşte buni>>, va înţelege că dacă îşi doreşte ceva sau dacă plânge, va fi respins afectiv. În acest caz, bunicul sau bunica îi poate explica celui mic că bugetul stabilit de acasă nu includea şi jucăria respectivă, dar că data viitoare vor face împreună lista de cumpărături. Copilul poate înţelege mai mult şi mai bine atunci când i se dau argumente reale, spuse cu calm”, spune Erna Constantin.

Din prea multă dragoste, bunicii îşi “sufocă” uneori nepoţii. Şi aici e valabilă regula potrivit căreia ce e mult poate strica. “Bunicile mult prea iubitoare, care au tendinţa de a se comporta cu copiii ca şi cum ar fi păpuşi, astfel că îi pupă şi îi imbrăţişează mult prea mult, chiar şi atunci când cei mici nu vor, tind să devină sufocante. Copilul se va distanţa afectiv, ceea ce ar putea să îi fie dăunător în viitor în relaţii. Îmbrăţişările sunt benefice, transmit energie pozitivă, apropie oamenii şi ar fi bine să rămână aşa şi nu să se transforme în ceva ce ar putea fi asociat cu sufocarea. La polul opus, însă, sunt acele sau acei bunici care încă mai spun <<nu-l lua în braţe că o să se înveţe aşa>>.  Atât timp cât copilului i se acordă atenţie, i se vor cunoaşte şi nevoile. Copilul are nevoie să se simtă în siguranţă, iar respingerea lui, atunci când are nevoie de îmbrăţişare, îl poate face să se simtă respins şi implicit încrederea începe să se clatine”, mai spune renumitul psiholog.

Când bunicii încalcă regulile părinţilor, copilul devine confuz

Din păcate, unii bunici folosesc nepoţelul pentru a duce adevărate lupte pentru putere cu părinţii acestuia. Replici de genul „dacă te-am crescut pe tine înseamnă că ştiu să-mi cresc şi nepotul” sunt argumentele cu care mulţi bunici persistă în metode de educaţie depăşite şi nepotrivite copilului. 

“Nici prea multă libertate din partea bunicilor nu este benefică pentru copii, mai ales când părinţii au reuşit să impună anumite limite. Atunci când bunicii încalcă regulile părinţilor, alegând un comportament mult prea permisiv, copilul va ajunge să fie confuz. Dacă părinţii nu îi dau voie să mănânce prea multe dulciuri, de exemplu, iar bunicii, din dorinţa de a fi mai apropiaţi de nepoţii lor, fac exact pe dos, copilul va şti că un comportament nepermis într-o parte este permis de cealaltă parte. Va putea alege ce este mai convenabil pentru el, tentaţia dulciurilor poate fi mare şi atunci va alege să se distanţeze de părinţi”, explică Erna Constantin. 

 Ce e de făcut

Pentru o relaţie constructivă cu nepoţii, părinţii ar trebui să le spună bunicilor din start, cu tact, ce au voie şi ce nu au voie să facă cei mici, lăsându-le totuşi o marjă de libertate în a se exprima în relaţia cu aceştia. Şi, înainte de a-i judeca, totuşi, prea aspru pe bunici, părinţii micuţilor ar trebui să înţeleagă că aceştia sunt, de fapt, bine intenţionaţi. Bunicii au şi ei nevoie de a li se lăsa bucuria de a-şi creşte nepoţii, iar datoria părinţilor este de a-i sprijini, explicându-le cu răbdare ce este bine şi ce nu pentru copil, fără a se plasa în tabere opuse.

“Comportamentul bunicilor nu este de condamnat, este de corectat! Ei procedează aşa cum au învăţat la rândul lor şi aşa cum ştiu că este mai bine fără a-şi da seama că exact atitudinea lor nu este în beneficiul copilului. Aceste lucruri pot fi rezolvate prin comunicarea dintre părinţi şi bunici, discuţii calme, însoţite de argumente şi menite să îndeplinească un scop comun: dezvoltarea sănătoasă a copilului”, încheie specialistul.