A condus băut şi a izbit patru maşini parcate regulamentar
0Un tânăr din Piteşti este vinovat pentru producerea unui adevărat carambol petrecut pe Bulevardul petrochimiştilor. Din cauza faptului că abăut alcool înainte de a se urca la volan, a pierdut controlul maşinii şi a izbit în plin patru maşini ce erau parcate în afara carosabilului. Pagubele depăşesc mii de euro.
Azi-noapte, Mădălin Dobre, în vârstă de 22 de ani, din Piteşti a petrecut împreună cu mai mulţi prieteni şi a consumat câteva păhărele cu alcool. Fără să ţină cont de acest aspect, a urcat la volan şi a demarat în trombă, împreună cu Mariana David, în vârstă de 18 ani, care ocupa scaunul din dreapta faţă. Ameţit de aburii alcoolului, tânărul a pierdut controlul asupra maşinii şi a ieşit în afara carosabilului, unde a izbit în plin patru maşini parcate regulamentar. Poliţiştii ajunşi la faţa locului l-au testat cu alcooltestul, iar rezultatul a arătat că şoferul avea 0,21mg/l alcool pur în aerul expirat. Pagubele provocate la cele cinci maşini, implicit a şoferului, depăşesc câteva mii de euro. Pe numele lui a fost întocmit dosar de cercetare penală.