VIDEO Liderul românilor convertiţi la Islam despre sărbătoarea îndrăgostiţilor: „O fraiereală care costă foarte mulţi bani“

VIDEO Liderul românilor convertiţi la Islam despre sărbătoarea îndrăgostiţilor: „O fraiereală care costă foarte mulţi bani“

Daniel Cîniparu (cu barbă), liderul românilor convertiţi la Islam FOTO Arhivă personală

Liderul românilor convertiţi la Islam îşi îndeamnă membrii comunităţii să ignore Ziua Îndrăgostiţilor, întrucât nu este o sărbătoare recunoscută religios.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ziua Sfântului Valentin, cunoscută ca Ziua Îndrăgostiţilor, una din sărbătorile adoptate şi în România în ultimele două decenii, nu este văzută cu ochi buni în lumea musulmană. În fapt, este considerată o aşa-zisă sărbătoare, care nu are nici o relevanţă pentru membrii acestei comunităţi religioase. 
 
Într-o predică ţinută pe 6 februarie 2015 la Moscheea Maria din satul Rediu, judeţul Neamţ, Daniel Cîniparu, preşedintele Asociaţiei românilor convertiţi la Islam explică de ce Ziua Sf. Valentin nu este recunoscută şi nici nu trebuie serbată de musulmani.
 
„Mă distrez mereu pe cât poate să fie poporul român, fraţii mei români, cât pot să fie de naivi, şi să preia, imediat, toate prostioarele pe care străinii le dau. De 25 de ani am ajuns să devenim un fel de ladă în care Occidentul îşi aruncă toate aceste aşa-zise sărbători şi cuvinte ciudate“, îşi începe predica Daniel Cîniparu.   
 
Liderul micuţei comunităţi din zona apropiată municipiului Roman face apoi un istoric al tradiţiilor de Sf. Valentin, arătând că nu este vorba în acest caz de o sărbătoare religioasă. 
 
„Este o sărbătoare cu origini păgâne, de acum aproximativ 3000 de ani, dacă nu chiar de mai mult. În timp, ea a suferit mai multe transformări şi prin diferite locuri a avut foarte multe înţelesuri (…)A fost numită şi ziua nunţii păsărilor, a fost numită şi ziua Pământului, a fost numită şi ziua Sfântului Valentin, a fost numită şi ziua lui popa Valentin, a fost şi ziua tinerelor necăsătorite, a fost ziua de Lupercalia, deci a avut numeroase nume şi modele, tipuri de distracţie“.
 

„În Islam există doar două sărbători“

Daniel Cîniparu spune că un bun musulman nu are nevoie de o zi anume pentru a-şi arăta dragostea perechii lui:
 
„Din punct de vedere islamic, nu există nicio posibilitate, nicio şansă ca eu să pot privi sau orice musulman să poată privi Valentine Day ca o sărbătoare. În Islam există doar două sărbători: sărbătoarea ruperii postului şi sărbătoarea sacrificiului. Dar dacă un musulman simte nevoia să-i arate dragostea, iubirea, sau romantismul perechii lui, are la dispoziţie 365 de zile, şi din patru în patru ani are la dispoziţie 366 de zile“, mai spunea în predica sa Daniel Cîniparu. 
 
Un exemplu invocat de liderul comunităţii din Rediu a fost relaţia profetului Mohamed cu soţiile lui:
 
„Profetul Mohamed, Pacea să fie asupra lui, şi-a respectat soţia, pe Khadijah, în fiecare zi, a iubit-o în fiecare zi. Ulterior, când s-a recăsătorit, şi-a respectat soţiile în fiecare zi, nu a avut nevoie de o zi anume ca să facă acest lucru“.
 
 
În opinia sa, Ziua Îndrăgostiţilor nu este decât un prilej pentru comercianţi de a face profit: 
 
„Dacă v-aţi căsătorit, v-aţi căsătorit pentru că iubiţi, şi dacă iubiţi, atunci iubiţi în fiecare zi. Nu doar în 14 februarie, că aşa vrea muşchii lui cineva şi atunci dăm o grămadă de bani. Acei bani puteţi să-i investiţi tot pentru persoana iubită timp de 365 de zile, de 365 de ori dacă doriţi. Acest kitch de sărbătoare, ar trebui ca musulmanii realmente să nu-l propage sub nicio formă şi în niciun fel“
 
Un ultim argument al lui Daniel Cîniparu este că Valentine’s Day nu are nici rădăcini în tradiţia românească: 
 
„Din punct de vedere islamic, nu are nicio importanţă, nu are nicio valoare. Din punct de vedere al tradiţiei româneşti, este egal cu zero. Din punctul meu de vedere, personal, este o fraiereală care costă foarte mulţi bani“.
citeste totul despre: