Un motociclist a fost salvat după ce a căzut într-o râpă de opt metri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Shutterstock
Foto: Shutterstock

Pompierii nemţeni au salvat duminică după amiază un motociclist în vârstă de 28 de ani care a căzut într-o râpă adâncă de opt metri. Echipele de intervenţie au mers pe jos trei kilometri deoarece în zona respectivă nu puteau ajunge autospecialele.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, pompierii au fost anunţaţi duminică după amiază,  prin 112, că un bărbat a căzut cu motocicleta de la înălţime, evenimentul având loc în comuna Dulceşti. 

“La locul solicitării s-au deplasat de urgenţă pompierii din cadrul Detaşamentului Roman cu o autospecială pentru stingere cu modul pentru descarcerare, o ambulanţă SMURD -TIM şi utilajul  UT 2000. Accesul până la victimă nu a putut fi făcut cu autospecialele, iar aproximativ trei kilometri au parcurs pompierii de unde au lăsat autospecialele până au ajuns la victimă”, a transmis ISU Neamţ.

Cu ajutorul tărgii lopată şi UT 2000, pompierii au scos victima din râpa de aproximativ opt metri adâncime şi au transportat-o la ambulanţa SMURD – TIM, de la jumătatea distanţei fiind ajutaţi de un autoturism de teren.

Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD şi a fost transportat la CPU Roman.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite