Trasee marcate în totală bătaie de joc prin munţii României: „neautorizate, efectuate haotic şi neprofesionist“

Trasee marcate în totală bătaie de joc prin munţii României: „neautorizate, efectuate haotic şi neprofesionist“

Marcaje care derutează turiştii FOTO: Salvamont Neamţ

Salvamontiştii din Neamţ atrag atenţia asupra modului defectuos în care sunt refăcute marcajele turistice, la iniţiativa unor asociaţii sau entităţi nonguvernamentale.

Ştiri pe aceeaşi temă

Problema întreţinerii marcajelor turistice a fost semnalată de Salvamont Neamţ după ce doi specialişti ai compartimentului Prevenire din cadrul Serviciului judeţean, au verificat la pas un astfel de traseu în apropierea municipiului Piatra Neamţ. 
 
Concluziile lor, după parcrugerea traseului este că marcarea este atât de defectuos realizată, încât riscul de rătăcire este mare chiar şi pe vreme bună.
 
„Salvamont Neamţ şi Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România (ANSMR) se confruntă în ultimul timp cu probleme deosebit de grave privind efectuarea de marcaje turistice neautorizate, efectuate haotic, neprofesionist şi fără respectarea prevederilor legale.

Situaţia a fost identificată în toată zona montană a judeţului unde persoane/instituţii, relativ bine intenţionate, dar fără cunoştinte temeinice execută cu ajutorul unor sponsori la fel de bine intenţionaţi şi cu acordul unor instituţii care nu au nici o bază legala în acest sens, lucrări de marcare/remarcare“, a precizat Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ.
 
Salvatorii montani spun că în aceeaşi situaţie sunt mai multe trasee din zona Munţilor Stânişoarei, Parcul Naţional Vânători Neamţ sau Lacul Cuejdel. Acestea vor fi analizate de către echipe de specialişti atestaţi ai Salvamont Neamţ, iar ulterior, Ministerul Turismului, Ministerul de Interne, Prefectura şi Consiliul Judeţean Neamţ vor decide asupra măsurilor care se impun, inclusiv tragerea la răspundere a persoanelor şi/sau a instituţiilor care au realizat abuziv traseele.
 
„Aceste operaţiuni făcute după cum am precizat anterior, pun în real pericol viaţa şi integritatea turiştilor, iar cei care le execută, cât şi cei care îi susţin financiar trebuie să conştientizeze că răspund penal şi civil în cazul producerii unor accidente petrecute pe aceste pseudotrasee“, mai precizează şeful Salvamont Neamţ.
 
Prevederile legale privind marcarea corectă a traseelor (de la iniţierea lor şi până la obţinerea certificatului de omologare) sunt cuprinse în  Hotărârea de Guvern 77/2003. Având în vedere legislaţia în vigoare, cei doi specialişti din cadrul Serviciului Public Salvamont Neamţ, au verificat în luna septembrie un traseu marcat pe distanţa de 8,4 km între Biserica Sarata - Vârful Bobeica(650 metri) - Vărful Prihodiştei(806 metri) - Mănăstirea Bistriţa.
 
„După parcurgerea traseului am constatat că acesta nu urmează ruta afişată pe hartă şi nu ajunge la Mănăstirea Bistriţa, ci la o distanţă de 1,3 kilometri de aceasta!!!! După parcurgerea a 200 de metri, traseul părăseşte drumul principal şi virează la dreapta pe o stradă secundară. Nu există săgeţi indicatoare de direcţie pe care trebuie menţionat obiectivul cel mai apropiat, timpul de mers până la acesta şi semnul de marcaj“, se arată în raport.
 
De asemenea, se arată că marcajele nu sunt executate cu vopsele reflectorizante şi rezistente la ger, căldură, soare, umezeală şi agenţii poluanţi corosivi şi nu respectă dimensiunea standard.
 
„În concluzie traseul marcat neautorizat pune în pericol siguranţa turiştilor, riscul de rătăcire pe vreme favorabilă fiind de crescut iar pe timpul nopţii sau vreme nefavorabilă(ceaţă, ploaie) riscul este unul extrem, având în vedere faptul ca pe unele porţiuni distanţa dintre marcaje este de 80-100 metri. Pe ruta de întoarcere marcajele sunt mai rare, existând, de asemenea, riscul de rătăcire“, se mai arată în raport.
 
 
citeste totul despre: