10 morţi stupide ale unor personaje celebre. Sfârşitul total neaşteptat al poetului Sofocle şi al pictorului Rafael

10 morţi stupide ale unor personaje celebre. Sfârşitul total neaşteptat al poetului Sofocle şi al pictorului Rafael

Filosoful şi omul politic Nicolo Machiavelli a murit din cauza medicaţiei inadecvate FOTO: istorie-pe-scurt.ro

Figuri cunoscute din istorie, literatură şi artă au sfârşit tragic şi, în unele situaţii, în urma unor întâmplări neprevăzute.

Ştiri pe aceeaşi temă

La începutul anilor 2000, autorarea franceză Isabelle Bricard scotea pe piaţă volumul „Dicţionarul oamenilor celebri în faţa morţii”, o analiză a modului în care personaje cunoscute ale istoriei au părăsit această lume. 
 
Volumul a fost publicat în limba română în anul 2003, la Editura Albatros, în traducerea făcută de Adriana Liciu şi Sorina Urdoi. 
 
Din multitudinea de personaje celebre, am selectat 10 care au avut parte de o moarte ciudată, greu de anticipat: 
 
1. Sofocle (Poet tragic grec)
Data morţii: 406 î.Chr.
Cauza: bucurie
Locul: Atena (Grecia)
Înhumat: Atena
Într-o zi, Sofocle, autor a peste o sută de piese - din care se cunosc doar şapte - a prezentat o tragedie la un concurs de versuri. Anunţarea rezultatului concursului întârziind, Sofocle a aşteptat cu nerăbdare. Când, în sfârşit, rezultatele au fost făcute cunoscute şi Sofocle a aflat că piesa lui întrunise toate sufragiile, emoţia i-a fost atât de puternică, încât i-a pricinuit moartea.
 
2. William (zis Cuceritorul) - Duce de Normandia şi rege al Angliei
Data morţii: 9 septembrie 1087 (la 60 de ani)
Cauza: cădere de pe cal
Locul: Castelul Hermentruville, în apropiere de Rouen (Franţa)
Înhumat: Abbaye aux Hommes, Caen (Franţa)
Luând parte la o campanie împotriva regelui Franţei, în Vexin, regele William atacă oraşul Mantes, pe care îl cuceri, numai că, sărind peste un şanţ, căzu de pe cal şi se lovi mortal. Încă nici nu-şi dăduse sufletul, că fiii lui se şi grăbiră să-şi ia moştenirea în stăpânire, iar slugile îl jefuiră, lăsându-şi regele să zacă, gol, pe lespezi. Când se sfârşi, trupul îi fu dus la Caen, pentru a fi înmormântat la mânăstirea Saint-Etienne, ctitorită de el. În clipa când urma să fie pus în groapă, un târgoveţ, pe nume Ascelin, se împotrivi. „Locul în care vreţi să îngropaţi leşul ăsta îmi aparţine – dădu el explicaţie. Regele, pe când era duce, i l-a luat cu sila tatălui meu, ca să ridice această mânăstire. Nu îngădui ca uzurpatorul să fie îngropat aici!“. Dovedindu-se că spunea adevărul, i se dădură 60 de soli drept despăgubire şi se purcese, în sfârşit, la înhumare, dar groapa fiind prea mică şi trebuind să-l îndese cu forţa, coşciugul se rupse, iar pântecele leşului plesni! Cu tot fumul de tămâie, duhoarea îi puse pe fugă pe cei veniţi la funeralii, ceea ce-l făcu pe un cronicar să spună: „Astfel, un monarh atât de temut de atâtea popoare din atâtea provincii a rămas gol pe lespezi, părăsit de copiii săi şi de cei pe care îi hrănise. A fost nevoie de banii altora pentru funeraliile sale, şi nu s-a găsit nici măcar un loc liber ca să-i primească mormântul; trupul, care a cunoscut atâtea desfătări, i-a plesnit bicisnic, învăţându-i, şi pe înţelepţi şi pe smintiţi ce deşartă este slava pământească“.
 
3. Rafael (Raffaello Sanzio, zis) - Pictor Italian
Data morţii: 6 aprilie 1520 (la 38 de ani)
Cauza: excese sexuale
Locul: Roma (Italia)
Înhumat: Biserica Santa-Maria-Rotonda, Roma
Vasari atribuie moartea lui Rafael, a cărui sănătate a fost întotdeauna şubredă, excesului de plăceri. „Într-o zi - povesteşte el - Rafael s-a întors acasă cu febră mare. Doctorii au crezut că a răcit. El le-a ascuns excesele din pricina cărora îi era rău, aşa încât i-au luat  sânge din belşug, când lui i-ar fi trebuit un întăritor“. Alţii spun că moartea i s-a tras de la o răceală pe care o făcuse grăbindu-se să se înfăţişeze la chemarea Papei. 
Pictorul a murit în ziua sa de naştere, în Vinerea Sfântă. În noaptea aceea, pământul s-a cutremurat, producând fisuri galeriilor pictate de el la Vatican. Se spune că Papa Leon al X-lea, din dispoziţia căruia Rafael a avut parte de funeralii fastuoase, a izbucnit în lacrimi la aflarea morţii protejatului său.
 
4. Heraclit, filozof grec
Data morţii: cca. 480 î.Chr. (la 40 de ani)
Cauza: devorat de câini
Locul : Efes (Turcia)
Înhumat : Efes
Bolnav de hidropizie, Heraclit a născocit un tratament pentru a elimina apa din corp: s-a uns cu bălegar şi s-a expus la soare. Dar, cum prin crusta de excremente nu răzbătea mirosul de om, o haită de câini l-a luat pe filozof drept un animal şi l-a devorat. 
 
Tot devorat de câini a murit şi Euripide (poet tragic grec), mort în anul 406 Î.Hr. (la circa 74 de ani).
Mare amator de  vânătoare, poetul îl urmase pe Arkhelaos, regele Macedoniei, la Arethusa. Într-o seară, părăsind masa regală pentru a se întoarce în cortul său, Euripide a fost atacat şi devorat de nişte câini vagabonzi. 
 
5. Maximilian I (Împărat al Germaniei)
Data morţii: 11 ianuarie 1519 (la 60 de ani)
Cauza: indigestie
Locul: Wels (Austria)
Înhumat: Innsbruck (Austria)
Spre sfârşitul vieţii, împăratul Maximilian nu se mai despărţea de sicriul său, pe care şi-l lua cu el oriunde călătorea. Era un sicriu de stejar, cu linţoliu şi toate cele necesare pentru înmormântare. Îmbolnăvindu-se în anul 1519, la Innsbruck, şi vrând să schimbe aerul, împăratul cere să fie dus la Wels, în Austria. Acolo, însă, starea i se înrăutăţeşte, încă pe atât, de pe urma unei indigestii cu pepene galben. Îşi face atunci testamentul, cu dispoziţii dintre cele mai ciudate: de îndată ce murea să i se taie părul, dinţii să-i fie smulşi şi făcuţi cenuşă în capela palatului său de la Neustadt, cu lume de faţă, iar trupul să-i fie pus într-un sac cu var nestins şi înhumat în biserica palatului, sub altarul Sfântului Gheorghe; cerea cu stăruinţă să i se aşeze sicriul în aşa fel, încât capul să-i stea chiar sub picioarele preotului la oficierea slujbei. Dorinţele i-au fost respectate întocmai, dar numai pentru o vreme, căci succesorul său, Ferdinand I, i-a mutat rămăşiţele la Innsbruck, unde a şi ridicat un mausoleu, în biserica Cordelierilor
 
6. Machiavelli (Niccolo) - Om politic şi filozof italian
Data morţii: 22 iunie 1527 (la 58 de ani)
Cauza: medicaţie inadecvată
Locul: Florenţa (Italia)
Înhumat: biserica Santa Croce, Florenţa
 
Pentru a-şi calma durerile de stomac, Machiavelli obişnuia să ia nişte purgative pe bază de aloe. Durerile devenind din ce în ce mai puternice, şi-a mărit doza cu de la sine putere, până a murit răpus de îngrozitoarele colici cu care s-a soldat tratamentul. Se spune că, întrebat unde prefera să meargă, în rai sau în iad, ar fi răspuns: „Mai degrabă în iad, să pot discuta chestiuni de stat cu toate marile spirite, decât în rai, cu o droaie de blegi!“
 
A fost înmormântat la Santa Croce, în cel mai comun loc cu putinţă. Ceea ce nu l-a supărat câtuşi de puţin pe nepotul său, ba dimpotrivă: „Bunicul – a spus el – era amator de conversaţie; cu cât va avea mai mulţi morţi să-i ţină companie, cu atât va fi mai plăcut pentru el“.
 
7. Carol V (zis Carol Quintul), împărat al Germaniei, prinţ al Ţărilor de Jos, rege al Spaniei, rege al Siciliei
Data morţii: 21 septembrie 1558 (la 58 de ani)
Cauza: insolaţie
Locul: Mânăstirea San Jeronimo, din Yuste, în Estremadura (Spania)
Înhumat: Mânăstirea Escurial, în apropiere de Madrid (Spania)
 
După ce a abdicat, Carol Quintul s-a retras la mânăstirea din Yuste, unde îşi aştepta sfârşitul, în rugăciune. Desprins de cele lumeşti, îl încerca, totuşi, regretul de a nu putea asista la propriile funeralii, aşa încât se gândi să facă, în timpul vieţii, un fel de repetiţie. Întins pe catafalc, înfăşurat în linţoliu, urmări slujba de înmormântare, cântată de călugării care duceau lumânări negre, şi îşi uni glasul cu cele ale călugărilor, înălţând rugi pentru odihna sufletului său. După încheierea ceremoniei, regele prânzi afară, la soare. Şi, tocmai soarele, care nu apunea niciodată în imperiul său, l-a ucis: a făcut o insolaţie care, în 3 săptămâni, l-a băgat în mormânt. În clipa morţii, i se aduse crucifixul pe care îl ţinuse în mâini Isabela Catolica în momentul morţii sale şi pe care avea să-l ţină, mai târziu, Filip al II-lea, în aceleaşi împrejurări. „E timpul“ - spuse, strângând crucifixul. Câteva minute mai târziu, cădea, strigând: „Ay Jesus“.  
 
8. Ludovic XII (Rege al Franţei)
Data morţii: 1 ianuarie 1515 (la 53 ani)
Cauza: excese sexuale
Locul: Palatul Tournelles, Paris (Franţa)
Înhumat: bazilica Saint-Denis (Franţa)
La 52 de ani, Ludovic al XII-lea s-a însurat cu tânăra soră a regelui Angliei, prinţesa Maria, care avea 16 ani. După noaptea nunţii, din odaia nupţială ieşi un rege bine dispus, care anunţa, în dreapta şi-n stânga, că „făcuse minuni“. Ca să-i fie pe plac tinerei sale soţii, o ţinu tot în baluri, turniruri, festinuri, zile şi nopţi în şir de nesomn şi oboseală, nepotrivite pentru vârsta lui, care sfârşiră prin a-l epuiza, cu atât mai mult cu cât noaptea ţinea să fie „o companie agreabilă pentru soţia sa“. În 3 luni, excesele i-au pus capac. Când s-a sfârşit, în prima zi a anului 1515, i-a spus melancolic reginei: „Micuţa mea, în schimbul darurilor tale îţi ofer moartea mea“.
 
9. Anacreon (poet grec)  
Data morţii: circa 570 Î.Hr. (la 85 de ani) 
Cauza: sufocat de un sâmbure de strugure
Locul: Theos, în Lidia (Turcia)
Înhumat: Theos
Valerius Maximus povesteşte astfel sfârşitul lui Anacreon: „În timp ce sorbea sucul unui strugure copt la soare, pentru a-şi întrema puterile secătuite, un îndărătnic sâmbure verde  se opri în gâtleju-i uscatşi îi curmă viaţa“.
 
10. Cyrano de Bergerac (Savinien de) – Eseist şi filosof francez 
Data morţii: 28 iulie 1655 (la 35 de ani) 
Cauza: lovit mortal de o grindă  
Locul: Sannois (Franţa)
Înhumat:  strada Charonne 98, Paris, unde se afla capela mănăstirii Fiicele Crucii, distrusă în 1906
 
Eroul pe care Edmond Rostand l-a făcut celebru, a scăpat teafăr din atâtea dueluri şi lupte pentru a muri într-un mod stupid, dintr-o rană produsă de o grindă de acoperiş care i-a căzut în cap. Simţindu-şi sfârşitul aproape a cerut să fie dus la Sannois, la vărul său, Pierre de Cyrano, unde a şi murit.    
  
 
 
citeste totul despre: