Scandal post-electoral la Neamţ: un consilier l-a reclamat pe primar că l-a tăiat la mână. Primarul Iulian Găină neagă: „Eu nu tai găini, şi tai oameni?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consilierul Negară (dreapta) l-a reclamat pe primarul Găină că l-a agresat FOTO: Adevărul
Consilierul Negară (dreapta) l-a reclamat pe primarul Găină că l-a agresat FOTO: Adevărul

Tensiunea alegerilor locale nu s-a potolit nici la două zile după încheierea scrutinului electoral în comuna Tarcău, din judeţul Neamţ. Poliţia anchetează un caz de violenţă petrecut marţi după amiază, 7 iunie, în care au fost implicaţi primarul localităţii şi un consilier local.

Iulian Găină (PSD), primarul reales al comunei Tarcău, şi Cezar Negară, consilier local (PNL) în comună, au avut un conflict violent reclamat ulterior la Poliţie. Faptele s-au petrecut marţi, 7 iunie, după amiază, iar cel care a apelat la 112 a fost consilierul PNL care s-a ales cu buza spartă şi leziuni pe braţul stâng. 

„Mă aflam la florărie şi o aşteptam pe soţia mea şi m-am trezit că opreşte în faţa maşinii mele primarul Iulian Găină. Aveam geamul maşinii dat jos şi m-a întrebat dacă-i reproşez ceva. Eu i-am răspuns că nu am ce să-i reproşez. Atunci mi-a spus că mă omoară şi a început să mă lovească. Mi-a spart buza şi m-a atacat cu ceva ascuţit de m-a tăiat la mână. Între timp, a venit soţia mea şi l-a scos din maşină iar acesta a fugit. I-a rămas pălăria în maşină la mine, ochelarii i s-au spart şi sunt pe jos”, a declarat Cezar Negară.

Consilierul Cezar Negară după luptele cu primarul Iulian Găină FOTO: stiri-neamt.ro

negara

Consilierul recunoaşte că în timpul conflictului a intervenit şi soţia lui. Acesta spune că femeia a încercat să-l scape din mâinile primarului furios, lovindu-l pe edil cu geanta în cap.

Agresiune a avut loc în maşina consilierului Negară FOTO: stiri-neamt.ro

tarcau

„S-a prins de lănţişorul meu de aur”

În urma incidentului, primarul Iulian Găină a rămas fără pălărie, o lentilă de la ochelari şi un lanţ de aur pe care îl purta la gât, obiecte pierdute în toiul luptei.

Pălăria primarului Găină a rămas în maşina consilierului Negară FOTO: stiri-neamt.ro

tarcau

În cealalătă versiune, primarul spune că el ar fi fost victima agresiunii. Iulian Găină susţine că el ar fost cel bătut, muşcat de mână de consilier şi lovit în cap cu geanta de către soţia rivalului de la PNL. 

„În momentul în care m-am descotorosit să ies de-acolo de la geam, am primit câteva lovituri, dar prima a fost terminată, dureroasă...Atunci n-am mai văzut nici pălăria, nici ochelarii…S-a prins de lănţişorul meu de aur. M-aţi auzit să port eu cuţit? Eu nu tai găini, şi mă duc şi tai oameni ziua mare, în mijlocul drumului?”, se apără primarul Iulian Găină într-o declaraţie dată pentru site-ul vestea.net.

    

  

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite