Sadoveanu, un zgârcit împătimit de pescuit şi vânătoare. Îşi comanda undiţe de la Londra, dar nu împrumuta niciodată bani
0
Pasiunea lui Mihail Sadoveanu pentru vânătoare şi pescuit depăşea de multe ori plăcerea scrisului. În muzeele memoriale din Neamţ şi Iaşi dedicate scriitorului există destule mărturii ale preocupărilor sale extra-literare. Cunoscuţii îl ştiau însă pe Sadoveanu drept un zgârcit care se tocmea la sânge cu ţăranii de la care cumpăra produse.
Mihail Sadoveanu, între cei mai prolifici scriitori români ai secolului XX, şi-a petrecut amurgul vieţii în Neamţ, în casa de oaspeţi situată pe dealul Vovidenia, la 1 km de Mănăstirea Neamţ. Construcţia, ridicată în anul 1937 de Visarion Puiu, Mitropolit al Bucovinei (1935-1940) i-a fost pusă la dispoziţie scriitorului de statul român în anul 1944, iar din 1949 i-a fost cedată spre folosinţă pe viaţă.
Clădirea devenită muzeu păstrează şi acum ambianţa de epocă şi aici pot fi văzute piese de mobilier, documente, biblioteca cu opera completă (75 de volume), ediţii princeps şi traduceri care au aparţinut scriitorului. Vizitatorii pot vedea aici şi o sabie scurtă de samurai dăruită scriitorului de un ambasador japonez, precum şi ustensile folosite de Sadoveanu în desele sale ieşiri prin împrejurimi la partidele de vânătoare sau de pescuit.
Ustensilele de pescuit şi de vânătoare-Muzeul memorial Mihail Sadoveanu (Vânători-Neamţ)
Mărturii că Sadoveanu era un împătimit vânător şi pescar sunt şi la muzeul memorial din Iaşi, organizat în casa cumpărată de scriitor în 1919. În „camera pasiunilor“, pe perete, pot fi văzute o pereche de coarne de cerb şi un cocoş de munte împăiat.
„Soţia sa povestea că se supăra mai tare când nu-i venea la timp comanda cu uneltele de pescuit din Londra, de la renumita firmă Harrods, decât atunci când se pierdea un manuscris“, spune Lăcrămioara Balint, muzeograf, conform ziaruldeiasi.ro.
Sadoveanu, un zgârcit notoriu
Că Sadoveanu era strâns la pungă era un lucru cunoscut de apropiaţi, deşi condiţia sa materială era foarte bună. Cu toate acestea, povestitorul făcea dovada unei zgârcenii proverbiale de care s-au convins şi sătenii la care Sadoveanu mergea frecvent să cumpere produse.
„Sadoveanu mergea deseori la gospodarii din zona Vânători Neamţ ca să cumpere produse proaspete. Oamenii locului vorbeau că scriitorul se tocmea la orice. Dacă un ou costa 40 de bani, Sadoveanu nu cumpăra până ce bătrânica nu lăsa preţul la 30 de bani“, spune scriitorul nemţean Adrian Alui Gheorghe.
Tot din acele vremuri datează şi o întâmplare care a dat naştere unei epigrame dedicate de Păstorel Teodoreanu lui Mihai Sadoveanu. Păstorel avea de recuperat bani de la Sadoveanu, iar scriitorul se făcea că plouă.
Chitanţă lui Sadoveanu
De ţi-ai face testamentul,
Tu să nu-mi laşi mii de franci!
Naşule, să-mi laşi obrazul,
Ca să-mi fac din el bocanci!
Epigrama scrisă de Păstorel cu ţinta spre zgârcenia lui Sadoveanu cunoaşte şi o altă formă:
Dac-ai să mori (căci ar fi cazul)
Să nu-mi laşi francii,
Să-mi laşi obrazul
Să-mi fac bocancii
O altă variantă a poveştii ce a născut epigramele spune că un grup de scriitori, printre care şi Păstorel Teodoreanu, a mers la Sadoveanu ca să-i ceară bani cu împrumut, însă aceştia au fost refuzaţi categoric.
Se încarcă comentariile...
