FOTO Fostul Palat Administrativ din Piatra Neamţ, clădirea care a găzduit într-un secol zeci de instituţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul Palat Administrativ din Piatra Neamţ, actualul Muzeu de Istorie FOTO Florin Jbanca
Fostul Palat Administrativ din Piatra Neamţ, actualul Muzeu de Istorie FOTO Florin Jbanca

Clădirea în care funcţionează Muzeul de Istorie şi Arheologie tocmai a depăşit 100 de ani de la înfiinţare. Mai bine de jumătate de secol, construcţia, reprezentativă pentru urbea de sub Pietricica, a adăpostit instituţiile importante ale statului.

Clădirea impresionantă din zona centrală a municipiului Piatra Neamţ a fost ridicată la început de secol XX, din nevoia autorităţilor de a avea un sediu în care să funcţioneze un palat administrativ care să găzduiască toate instituţiile statului.

„Monumentalitatea este caracteristica de bază a construcţiei, plecată de la cula oltenească, dar şi impusă de axul de simetrie propus de influenţele eclectice. Se poate sesiza clar stilul masiv, de cetate. Palatul este construit în stil neo-românesc, cu frontoane rotunde, cornişe întrerupte, mansarde cu lucarne, decoraţie bogată, acoperiş impunător. Iese în evidenţă intrarea principală îndreptată spre piaţă, susţinută de arcadă în plin centru, cu uşi masive”, descrie construcţia arhitectul Adina Panaitescu.

Nevoia unei astfel de clădiri care să înglobeze mai multe instituţii era susţinută şi de cheltuielile autorităţilor cu plata chiriilor. „Construirea unei clădiri administrative era necesară şi sub aspect financiar, aceasta deoarece Consiliul Judeţean plătea anual o chirie de 13.480 lei pentru Prefectură, Tribunal, Curtea cu Juraţi şi Judecătoria de pace”, spune Nicolae Dumitraşcu, de la Arhivele Naţionale Neamţ.

Construcţia s-a ridicat în doi ani

Problema construirii acestui Palat Administrativ s-a pus încă din anul 1909, dar impedimentele financiare (un credit de 350.000 de lei), şi cele legate de un schimb de terenuri necesar pentru ridicarea clădirii a amânat un an proiectul. În 1910 a avut loc licitaţia lucrării câştigată de inginerul Ioan Bacalu. „Planurile şi devizele palatului administrativ fuseseră întocmite de inginerul Ştefan Burcuş din Bucureşti. Acesta fusese arhitect şef al Expoziţiei generale din 1906 şi îşi făcuse studiile în Franţa”, mai spune Nicolae Dumitraşcu.

Clădirea trebuia finalizată în termen de doi ani de la demararea lucrărilor, dar s-a cerut o prelungire, până în august 1912. „Execuţia Palatului Administrativ s-a făcut după cele mai noi soluţii constructive ale vremii, folosindu-se piatră, cărămidă, instalaţiile fiind executate de specialişti de seamă, desemnaţi să utilizeze de asemenea cele mai novatoare soluţii”, precizează arhitect Adina Panaitescu.

De la darea sa în folosinţă, palatul administrativ a adăpostit mai multe instituţii administrative. Din perioda primului război mondial, aici au mai funcţionat alte două instituţii, Revizoratul şcolar şi Avocatura statului. 

„În vara anului 1938, în Palatul Administrativ funcţionau: Prefectura, Serviciul veterinar, Serviciul sanitar, Camera de industrie şi comerţ, Revizorul şcolar, Protoiereul, Legiunea de jandarmi, Poliţia, Administraţia financiară, Serviciul tehnic, Serviciul Măsuri şi Greutăţi, Secţia Camera de Muncă”, spune Mihaela - Cristina Verzea, doctor în istorie.  

Din anul 1980 în această construcţie se află adăpostite valorile de patrimoniu ale Muzeului de Istorie şi Arheologie Piatra-Neamţ.

Citeşte şi FOTO Piatra Neamţ de altădată. Prima urbe din Moldova în care s-a introdus energia electrică

FOTO Parcul Cozla, un veac de istorie a oraşului Piatra Neamţ

 

 

 

 

 

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite