UPDATE Jaf ca în filme la Neamţ: o maşină a Poştei a fost jefuită. La faţa locului au ajuns ofiţeri specializaţi de la Bucureşti
0Jaful a avut loc joi dimineaţă, pe DN15, în dreptul comunei Bârgăoani. Hoţii s-au folosit de două maşini pentru a crea o ambuscadă. Sub ameninţarea armelor, aceştia au luat un sac de bani şi au fugit. Şeful Poliţiei Române a trimis la Neamţ o echipă de doi ofiţeri specializaţi pentru a acorda sprijin anchetei. Prejudiciul este estimat de Poştă la circa 2,3 milioane de lei, banii pensionarilor din Roman şi mai multe comune ale judeţului Neamţ.
UPDATE Conducerea Poştei a comunicat Poliţiei prejudiciul creat în urma jafului maşinii cu care se transportau banii la oficiile din Neamţ.
„Este vorba de o sumă de aproximativ 2,3 milioane de lei, 23 de miliarde de lei vechi. Noi le-am atras de nenumărate ori atenţia asupra prevederilor legale pe care trebuie să le respecte la transportul bunurilor şi valorilor. Am dat şi mai multe sancţiuni de câte 2000 de lei”, a spus comisarul şef Paul Tablan, şeful IPJ Neamţ.
Poliţiştii au declanşat încă de dimineaţă acţiunea „Năvodul” pentru prinderea făptaşilor, iar pe raza judeţului, la intrarea şi ieşirea din Piatra Neamţ sunt instituite filtre în trafic.
UPDATE Petre Tobă, şeful PoliţieI Române, a trimis la Neamţ o echipă de doi ofiţeri specializaţi, pentru a acorda sprijin în activităţile investigative în cazul jafului unui autoturism aparţinând Poştei Române.
„Ofiţeri din cadrul Serviciului de Combatere a Infracţiunilor contra Patrimoniului şi Grupări Infracţionale din Direcţia de Investigaţii Criminale – I.G.P.R. se deplasează în judeţul Neamţ pentru a acorda sprijin de specialitate colegilor din cadrul I.P.J. Neamţ. Cei doi ofiţeri specialişti din I.G.P.R. vor acorda sprijin în cadrul activităţilor investigative, în vederea identificării suspecţilor în ancheta privind sustragerea unor valori dintr-un autoturism aparţinând Poştei Române“, se precizează într-un comunicat al Poliţiei Române.
Update ora 13.30 Poliţia a luat în calcul şi varianta unei înscenări. Ipoteza nu pare să se confirme
După datele strânse până acum în ancheta demarată de poliţiştii nemţeni, varianta ca jaful maşinii de poştă să fi fost o înscenare nu pare plauzibilă.
„La început am luat în calcul toate ipotezele, inclusiv aceea că ar fi fost o înscenare, însă acum am găsit suficiente elemente care să confirme că a fost vorba de o tâlhărie. Cei doi angajaţi ai Poştei sunt în stare de şoc după ce li s-a întâmplat, dar nu au suferit leziuni care să le fi pus viaţa în pericol. Unul este lovit, are o leziune uşoară la nivelul feţei”, a declarat comisarul şef Paul Tablan, şeful Poliţiei Neamţ.
Suma vehiculată a fi fost furată în timpul atacului din această dimineaţă, este de 2,5 milioane de lei, bani care urmau să ajungă la Roman pentru a se face plăţi pentru circa 3000 de pensionari din municipiu şi din comunele arondate. Valoarea nu a fost confirmată oficial şi de reprezentanţii Poştei Române.
„I-am rugat pe cei de la Poştă să facă verificările contabile şi să ne spună care este valoarea prejudiciului”, a mai adăugat şeful IPJ Neamţ.
Update ora 11.20 Maşina Poştei nu era dotată corespunzător pentru transportul de valori monetare
Primele informaţii din ancheta demarată de Poliţie arată că maşina jefuită în această dimineaţă în Neamţ nu era dotată cu elemente de siguranţă pentru transportul de bani.
"Se fac cercetări şi pentru o eventuală neglijenţă în cauză. Maşina nu îndeplinea toate normele legale, adică nu avea sistem de localiyare prin GPS, nici sistem de alarmare", a declarat subinspectorul Bogdan Ghebaur, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ,
Atacul asupra maşinii a fost anunţat telefonic, prin 112, de unul din cei doi angjaţi ai Poştei care transportau bani spre municipiul Roman.
Maşina Oficiului Judeţean de Poştă Neamţ transporta valori de la Piatra Neamţ spre Roman, iar în jurul orei 7.30, a fost oprită, aproape de jumătatea drumului de cele două maşini. Una din ele s-a postat în spatele maşinii de Poştă, iar hoţii, care purtau cagule pe faţă, i-au ameninţat pe şofer şi pe însoţitor să predea banii.
Una din cele două maşini folosite la jaf avea numere de înmatriculare străine, iar cealaltă de Iaşi.
Poliţia Neamţ este în alertă şi a demarat acţiunea "Năvodul" pentru a-i descoperi pe hoţi.
Citeşte şi:
Jaf la un magazin din Timişoara: un pumn în faţă pentru o sticlă de whiskey