Liderul românilor convertiţi la Islam se dezice de teroristul din Neamţ: „Are probleme cu bibilica“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Cîniparu (stânga)
Daniel Cîniparu (stânga)

Cristian Bîrzu, arestat zilele trecute sub acuzaţia de acte de terorism, se lăuda într-o discuţie semnalată în interceptări că s-a convertit şi că a fost la o moschee din Neamţ, unde a avut o întrevedere cu imamul.

La mijlocul săptămânii trecute, Cristian Bîrzu, un temut interlop din Neamţ, a fost reţinut şi ulterior arestat preventiv în urma unei acţiuni a DIICOT Iaşi. Bîrzu este inculpat de acte de terorism, el fiind interceptat telefonic, în timp ce povestea cum îi va arunca în aer pe poliţiştii care vor veni după el. 

Cristian Bîrzu: Ce le-am pregătit  acuma după... Vai, mamă! Ori apuc şi fug afară, şi scap afară şi să execut mandatu’ afară din România, ori aicea, în România la puşcărie, nu mai vin viu!

Aflat sub control judiciar, Cristian Bîrzu a fost monitorizat de autorităţi. Pe 16 martie a fost interceptat în timp ce-i spunea unui apropiat cum îi va arunca în aer pe poliţişti, atunci când vor veni să-l ridice, având un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea. Tot atunci, el se lăuda partenerului de discuţie că s-a convertit la Islam şi că ar fi cerut binecuvântarea unui imam pentru ce avea de gând să facă, însă acesta l-ar fi sfătuit să nu-şi pună planurile în aplicare. 

Cristian Bîrzu: Am fost la, la moscheie..., la  ăsta, la JAMIRA, aicea la... S-o făcut musulman. Ştii că eu m-am convertit?

Domn: Da, te-ai pocăit.

Cristian Bîrzu: Nu pocăit, frate, converit la musulmani!

Domn: Aha!

Cristian Bîrzu: Şi am fost, am lăsat telefonul într-o zi, am trimis telefonul pe un... într-o altă maşină la cineva, aşa, şi am plecat, că ştiu că-s urmărit pe telefon! ...[expresie licenţioasă]

Domn: Da!

Cristian Bîrzu: Şi m-am dus până la ăla la, la... acolo la imam. Înţelegi? Că-i lângă Roman, la Rediu, în partea aia dacă ştii.

Domn: Da, da, da.

Cristian Bîrzu:  Acolo s-o făcut o moschee.

Domn: Aha.

Cristian Bîrzu: Şi-am fost până acolo la ăla, am vorbit. Da. Şi ăla că să stau cuminte, să stau liniştit că nu-i bine, că las’ că m-ajută el şi cu... Înţelegi? I-am spus: Domne, la noi nu se respectă nici religia musulmană, în penitenciar, nimic, numai bătaie de joc, numai în râs, te ia la mişto...

"Nu l-am văzut niciodată"

Daniel Cîniparu, preşedintele Asociaţiei Românilor Convertiţi la Islam, a reacţionat după mediatizarea acestui caz. El a înfiinţa Moscheea Maria, din satul Rediu, comuna Bîra, de lângă Roman, şi a respins categoric afirmaţiile lui Bîrzu:

„Nu m-am întâlnit, nu îl cunosc şi nici nu am auzit de acest individ până acum, când a ieşit la iveală această poveste. Noi aici, la moschee, avem un obicei: toţi cei care ne vizitează fac o poză, de grup, selfie, sau cum vor, iar fotografiile le postăm pe pagina de facebook a moscheii. În presă au apărut acum poze cu acest om în trei ipostaze: cu barbă, cu cioc şi proaspăt bărbierit. Am stat şi ne-am uitat toată familia şi nici unul dintre noi nu ne-am amintit să fi venit pe aici“, spune Daniel Cîniparu.

Micuţa comunitate de români convertiţi la Islam este formată din 8 persoane, dar numai patru frecventează permanent moscheea de la Rediu, adică familia Cîniparu. 

„La noi poate veni oricine, şi creştini şi musulmani, vin oameni din Roman, din Iaşi, din Bucureşti, din toată ţara. Noi suntem deschişi oricui, nu avem nimic de ascuns. Suntem cunoscuţi, aşa că este posibil ca acest individ să fi ştiut de moschee şi să fi spus la telefon că a fost şi el pe aici“, mai spune imamul. 
 

Daniel Cîniparu crede că în acest caz, suspectul de terorism este posibil să se fi lăudat că s-a convertit la Islam pentru a avea protecţie în detenţie, sau pentru a căpăta mai uşor clienţi în afacerea cu documente false pe care o dezvoltase într-un grup infracţional cu alţi trei inculpaţi în dosarul instrumentat de DIICOT.

„Am înţeles că nu a comis infracţiuni doar acum, după ce spune el că s-a convertit. Eu zic că are probleme cu bibilica. Extremismul din vorbele lui şi comportamentul său nu au nici o legătură cu islamismul, nu au legătură cu nici o religie“, a mai spus liderul musulman. 

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite