Incendiu în Clubul Colectiv. Revolta unui voluntar la Ambulanţă: „Nu s-a învăţat nimic din lecţia de la Constanţa, când au ars trei fete“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ionuţ Ursu activează ca voluntar la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov şi s-a numărat printre primii oameni care au ajuns să acorde primul ajutor victimelor din incendiul de la Clubul Colectiv.

Ionuţ Ursu (26 de ani), un tânăr originar din judeţul Neamţ, cunoscut pentru activitatea de voluntariat în care s-a implicat în ultimii patru ani, a intervenit vineri seară pentru a ajuta victimele incendiului din Clubul Colectiv. El povesteşte că a ajuns la locul accidentului în urma alertei primite printr-o aplicaţie a telefonului din programul „Există un erou în fiecare dintre voi“.

„Am ajuns acolo la ora 22.45, fiind alertat prin aplicaţia de telefon. Eram acasă, în pat, învăţam pentru facultate când am fost alertat de urgenţa de cod roşu. Am luat taxiul şi am ajuns în mai puţin de 6 minute“, a declarat Ionuţ Ursu pentru Digi24. 

Scenele pe care Ionuţ le-a surprins la faţa locului au fost terifiante. Tânărul care în primăvară a ales să plece voluntar într-o misiune umanitară în Nepal, unde a ajutat la salvarea victimele cutremurului, a asistat acum la momente la fel de dramatice.  

„Era haos, multă lume disperată, prieteni, probabil părinţii acelor copii, plângeau, ambulanţele plecau, veneau, erau un du-te-vino, era exact ca la cutremurul din Nepal. Am pansat plăgi, am pus folii pe răniţi, am ajutat medicii la stabilizarea pacienţilor. M-a impresionat o jandarmeriţă care a lăsat staţia jos şi a înlocuit un pompier epuizat care resuscita o persoană arsă. Era durerea lumii, acolo“.

„Sunt revoltat. Cu toţii suntem vinovaţi“

O altă scenă descrisă de Ionuţ este dialogul dintre o asistentă şi un tânăr rănit în incendiul din clubul bucureştean.

„Era o colegă asistentă şi a avut un copil (pacient, n.r.) şi acel copil i-a spus: «Mami, dar eu mai pot să scap? Crezi că o să mai trăiesc?» A fost impresionant“.

Ionuţ spune că este la a patra noapte în care nu doarme. A lucrat şi joi spre vineri, iar din seara de 30 octombrie aleargă prin spitalele unde sunt victimele incendiului. El s-a declarat revoltat de faptul că această tragedie ar fi putut fi evitată dacă autorităţile nu ar fi permis ca acest club să funcţioneze. 

Ionuţ Ursu, voluntar la Ambulanţă FOTO facebook.com

Ursu

„În Nepal nu se putea preveni catastrofa, a fost un fenomen natural, aici e vorba de altceva. Sunt revoltat şi mi-e ciudă că ies politicieni şi spun acum că o să facem, dar de ce nu s-a făcut până acum ce trebuia ca să nu se ajungă aici? Nu s-a învăţat nimic din lecţia de la Constanţa când au ars trei fete. Cu toţii suntem vinovaţi că tăcem şi aplicăm principiul «merge şi-aşa». Trebuie să-i obligăm pe politiceni să dea legi aspre, să se respecte legile şi să nu se mai ajungă aici“, a declarat Ionuţ Ursu pentru adevarul.ro.

Tânărul care lucrează de patru ani ca voluntar la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov spune că şi-a făcut deja testele pentru ca peste câteva zile să doneze piele pentru pacienţii arşi în incendiul din clubul bucureştean. În acelaşi timp, el organizează împreună cu alţi colegi studenţi de la Facultatea de Geografie o campanie pentru donarea de sânge.  

Mai multe ştiri despre incendiul de la Clubul Colectiv:

Incendiu în Clubul Colectiv din Bucureşti. Doi nemţeni pe lista persoanelor decedate. „Am luptat prea cu inimă, ca să se întâmple porcăriile astea”

Incendiu în Clubul Colectiv. Gravitatea leziunilor suferite la incendii, explicată de experţi. „Temperatura aerului inhalat depăşeşte 150 de grade Celsius“

Incendiu în Clubul Colectiv. Revolta unui tânăr pe care l-a ocolit moartea: Cei care mergeau în Colectiv nu sunt boschetari care trăiau de pe o zi pe alta

EXCLUSIV Incendiu în Clubul Colectiv. Administratorul firmei care a izolat fonic tavanul clubului: „Le-am oferit varianta ignifugă, dar au ales ce era mai ieftin“

Incendiu în Club Colectiv. Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru, chitariştii Goodbye to Gravity, au murit

Incendiu Club Colectiv. Mărturiile cutremurătoare: „Mă căţăram pe cadavre şi încercam să ies“. Asistentă de la Salvare: „Săreau arşi pe mine, urlau“

Mărturiile părinţilor victimelor de la incendiul din club Colectiv: „A deschis ochii şi mi-a spus: «am văzut iadul, mam㻓

Reacţii oficiale după incendiul de la Club Colectiv. Klaus Iohannis: „Nu mai putem continua pe principiul «lasă că merge şi aşa»“

Incendiu în Clubul Colectiv. Când se activează planul de cod roşu pentru dezastre. Neregulile depistate în actele de funcţionare a clubului

Incendiu la Clubul Colectiv din Bucureşti. Generaţia Facebook „atacă“ din nou: „Nimeni în cluburi! Astăzi nu ieşim în club!“

Incendiu în Club Colectiv Bucureşti. Solistul trupei care concerta în momentul incendiului se zbate între viaţă şi moarte. Tânărul a câştigat Megastar în 2008

    

Incendiu în Club Colectiv. Mărturiile unui prieten al trupei Goodbye to Gravity: „Au făcut concertul cu banii lor. Unul dintre băieţi are mâinile arse“

Incendiu club Bucureşti: Colectiv, unul dintre cele mai renumite localuri de concert din Capitală. În seara tragediei, intrarea a fost liberă

Incendiu în Clubul Colectiv: Cine sunt Goodbye to Gravity, trupa care a concertat în momentul producerii tragediei

Incendiu Colectiv. Cine este Alin Anastasescu, acţionarul principal al firmei care deţine Clubul Colectiv

Incendiu la Club Colectiv. Liste cu răniţii tragediei din Capitală, internaţi la diverse spitale din Bucureşti

Incendiu în Club Colectiv. Ce s-a întâmplat, de fapt, în Colectiv, clubul în care zeci de tineri au ars de vii

Incendiu Club Colectiv. Este nevoie de sânge! Unde puteţi dona chiar acum

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite